Dezinteresul şi indiferenţa distrug vieţi

În timp ce în România alergăm ca o găină fără cap din cauza senzaţionalului dezvăluirilor una mai bombă ca cealaltă, la 2.156 de kilometri, naţiunea română suferă!

Toate, dar absolut toate documentele constitutive ale NATO si UE ocrotesc fiinţa umană, asigură egalitatea în drepturi  pentru toţi cetăţenii, consacră dreptul sfânt la o viaţă demnă şi liberă pentru toţi. De aceea ne-am bătut să facem parte din lumea civilizată.

Eşecul autorităţilor nu este dovedit la DNA, nici în arestul Poliţiei Capitalei, nici în diferitele închisori de pe teritoriul ţării. Eşecul este dovedit, cu vârf şi îndesat la Malmo, Suedia.

Pentru cei care nu mai au răbdare până la capăt să citească ştirea, iat-o: În Suedia, la Malmo, doi cetăţeni români, Luca şi Marcela, sunt plătiţi cu suma de 600 de dolari pentru a fi exponate umane în cadrul unei expoziţii. Ei stau pe jos, îmbrăcaţi în haine groase, ţin în mână un carton cu câteva cuvine în suedeză şi mimează cerşetoria. Nu au voie să vorbească cu vizitatorii. Luca Lăcătuş şi Marcela Chereşi au fost văzuţi cerşind pe străzile din Malmo de către organizatorii expoziţiei, de unde au fost selectaţi, apoi, în scopul de a deveni exponate umane vreme de două ore în fiecare zi.

Doi români, umiliţi în numele artei într-o galerie de artă suedeză

Organizatorii spun că proiectul lor urmăreşte să tragă un semnal de alarmă referitor la inegalităţile sociale din Suedia, cei doi români spun că sunt obişnuiţi să fie priviţi ciudat de către trecători şi că, măcar, în clădire nu este frig ca pe stradă, iar autorităţile nu spun nimic.

Fără a fi bănuit de naivitate sunt convins că în marea majoritate a cazurilor când cineva cerşeşte, o face din disperare, pentru că nu are altă variantă. Dar când cineva exploatează, cu bună ştiinţă, neputinţa celui care cerşeşte acesta este un gest deliberat, abject, fără nici o justificare morală.

Prezentarea unor cetateni europeni, oameni vii, cu sentimente, cu trăiri, cu necazuri, copiii unor părinţi şi poate părinţii unor copii, ca exponate de muzeu, destinate unor exerciţii de comunicare sociala către societatea suedeză este expresia profundă a falimentului moral. Subiectul a fost prezent în mass-media românească, mai mult ca o curiozitate decât ca un caz clasic de abuz şi de abandon.

Sper că nu va invoca nimeni, cu un minim coeficient de bun simţ, scuza unei acceptări, de bună voie, din partea celor doi români.

Pentru societăţile civilizate, astfel de experimente sunt pur si simplu defecte morale si mai clar, o mizerie.

În 2008, Claudiu Crulic, un tânăr român, murea în urma unei greve a foamei într-un spital din Polonia, după ce a decis să apeleze la această formă  extremă de protest faţă de arestarea sa abuzivă şi modul in care a fost anchetat de către autorităţile poloneze.

Acum, în 2014, doi cetăţeni români sunt abuzaţi de către organizatorii unei expoziţii. Între două ţări cu pretenţii de civilizaţie acest tip de comportament nu poate fi permis.

Şi acesta nu este un gest singular. Am văzut şi ne–am revoltat privind modul în care “umorul francez” a depăşit limitele respectului între naţiunile europene sau cum aberaţiile politice de la Londra trebuiau să fie sprijinite prin plăcuţe de avertizare a cetăţenilor britanici privind pericolul “infractorilor români .

Fără patetisme. Chiar între parteneri este bine să subliniem, cât se poate de apăsat, că tentaţia unora de a plasa românii în categoria cetăţenilor europeni, de mâna a doua, este sortită eşecului.

Şi dacă ne gândim că în aceste zile am aflat că, în România, 22,5% dintre tinerii sub 24 de ani sunt şomeri, iar suspiciunile de corupţie vehiculează cifre ametitoare, care să fie concluzia de la Bucuresti? Fie că statul român este complet incapabil să aibă grijă de cetăţenii săi, ceea ce după episodul votului din diaspora nu este o chestiune chiar de necrezut, fie că statului român nu-i pasă de cetăţenii săi, ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât falimentul acestui stat.

Civis romanus sum! Aceasta era fraza care îi permitea, acum 2.000 de ani, unui cetăţean roman să meargă prin toată lumea cunoscută, fără să-i fie frică de molestare, fiind învăluit de afirmaţia: Sunt cetăţean roman! Atât de sigure erau măsurile de răspuns ale Romei.

Cum de am ajuns tocmai noi să tăcem din gură, în cel mai laş mod cu putinţă şi să ne uităm cu toţii la televizor, în aşteptarea demolării lumii pe care o cunoaştem?!

Iar scepticilor relaxaţi de la Bucureşti sau din orice capitală europeană le recomand să urmărească isteria presei franceze, pe parcursul a două săptămâni, împotriva postului american FOX News pentru o unică emisiune ironică la adresa reacţiei jandarmeriei franceze, în cazul atacurilor teroriste de la Paris.

Acest caz nu este despre doi cetăţeni români aflaţi la peste 2.000 de kilometri distanţă, care pot chiar să fi intrat de bună voie într-o relaţie contractuală cu o entitate suedeză. Acest caz este despre condiţia românilor din străinătate şi a dreptului acestora de a fi protejaţi de statul român. Acest drept, astăzi, nu este respectat. Îi rog pe românii de pretutindeni să nu rămână pasivi la aceste tipuri de umilinţă, pentru că ele nu reprezintă simple cazuri individuale.

Sunt gata să ajut ca situaţii de acest fel să devină publice, cât mai cunoscute, pentru că dezinteresul şi indiferenţa distrug vieţi.