Criza venezueleană: puterea şi opoziţia de la Caracas încep medierile pe tărâm norvegian

Criza venezueleană: puterea şi opoziţia de la Caracas încep medierile pe tărâm norvegian

Protest la Caracas faţă de regimul Maduro FOTO EPA-EFE/ Miguel Gutierrez

Delegaţi ai preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi ai rivalului său Juan Guaido urmează să se întâlnească - pentru prima oară tête à tête - săptămâna viitoare, la Oslo, în cadrul unei medieri norvegiene, a anunţat opozantul, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Guaido a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, că reprezentanţi de-ai săi ”se vor întâlni atât cu Guvernul norvegian, cât şi cu reprezentanţi ai regimului” lui Maduro.

În contextul în care Venezuela se confruntă cu cea mai gravă criză politică şi economică din istoria recentă, Guvernullui Nicolas Maduro şi opoziţia regrupată în jurul lui Juan Guaido au acceptat o mediere din partea Norvegiei.

Delegaţii s-au întâlnit separat, săptămâna trecută, la Oslo, cu gazde norvegiene, dar nu au avut vreun contact una cu cealaltă.

Ministerul norvegian de Externe a anunţat sâmbătă că taberele lui Guaido şi Maduro au decis să se întoarcă la Oslo săptămâna viitoare.

”Ne reafirmăm angajamentul de a continua să susţinem căutarea unei soluţii negociate între părţi în Venezuela”, a precizat ministerul.

Norvegia, o ţară care decernează Premiul Nobel pentru Pace, are o îndelungată tradiţie de mediere în conflicte internaţionale. Ea a facilitat dialogul între Guvernul columbian şi membri ai gherilei Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), care a condus la un acord de pace istoric în 2016.

Guaido - care s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei în ianuarie şi a fost recunoscut de peste 50 de ţări - s-a arătat, până în prezent, prudent faţă de medierea norvegiană.

Acest tip de proces este nepopular în rândul opoziţiei, care a încercat în patru rânduri, de când Maduro a preluat puterea, în 2013, să-l înlăture, toate soldate cu eşecuri. Guaido a subliniat că orice mediere este necesar să conducă la o plecare a lui Maduro de la putere şi la noi alegeri.

”Noi am făcut totul şi vom insista, pentru că printr-o combinare a tuturor strategiilor, a tuturor instrumentelor, vom reuşi să facem pasul decisiv”, a declarat el sâmbătă.

Mobilizări în ”stradă, presiune diplomatică, cooperare internaţională, Grup de Contact, diplomaţie, Norvegia, Grupul de la Lima, tot ceea ce avem de făcut va fi cu faţa descoperită în faţa alor noştri”, a adăugat el.

În opinia lui Guaido şi a susţinătorilor săi, Maduro este un ”dictator”, un ”uzurpator” care se menţine la putere invocând alegeri prezidenţiale ”frauduloase” de anul trecut.

Invers, preşedintele socialist îşi cataloghează adversarii din opoziţie drept ”pucişti” susţinuţi de ”imperiul nord-american”.

Penurie de carburanţi

Statele Unite, care îl recunosc pe Juan Guaido drept preşedinte legitim. nu au îndepărtat opţiunea militară cu scopul de a-l răsturna pe Nicolas Maduro. Washingtonul a impus sancţiuni Caracasului, inclusiv un embargo petrolier în vigoare de la 28 aprilie.

Acest embargo a provocat o penurie de carburant în Venezuela, care deţine totuşi cele mai importante rezerve de brut din lume. În lipsa unor capacităţi de rafinare suficiente, ţara cumpără o parte a benzinei pe care o consumă de la întreprinderi americane, lucru îngreunat în prezent prin sancţiuni.

Potrivit opoziţiei, ţara are nevoie de 100.000 de barili pe zi pentru a face faţă nevoilor interne.

De o săptămână, penurii de carburant afectează mai multe regiuni în Venezuela, obligând automobiliştii să facă uneori coadă timp de mai multe zile în faţa staţiilor de aprovizionare.

În statele Tachira (vest) şi Bolivar (sud), aceste penurii au antrenat închiderea unor şcoli şi au lăsat bănci fără bani lichizi, transportatorii de fonduri neputând să  circule din cauza lipsei benzinei.

”În pofida sancţiunilor, în pofida tuturor dificultăţilor, vom fi alături de poporul nostru, pentru a vă garanta că veţi avea combustibil”, a dat asigurări ministrul Petrolului Manuel Quevedo la postul public de televiziune VTV, promiţând un ”plan de restabilire a rafinării naţionale” în vederea creşterii producţiei de carburant.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: