În geopolitica militară, ţara care deţine asemenea sisteme dispune de atuu ce se poate dovedi decisiv şi care reduce masiv nivelul său de vulnerabilitate şi asigură astfel biletul de intrare într-un club extrem de restrâns. Doar două ţări, SUA şi Rusia, dispuneau până acum de asemenea sisteme şi asta le asigura nu numai un grad sporit de securitate individuală, ci şi un factor de impunere (ca să nu spunem de presiune) asupra ţărilor aliate care trebuiau să le ceară acordul pentru a deţine instalaţii de acest fel pe teritoriul lor şi, astfel, să primească o parte din informaţiile culese de staţiile respective, asta în cazul în care americanii sau ruşii considerau că este cazul să le dea datele care ar putea fi de interes pentru o zonă sau alta, pentru o ţară sau alta.    

Staţia radar multi-rol Don-2-N de avertizare timpurie  amplasată în oraşul Sofrin, regiunea Moscova, parte a sistemului integrat de apărare A-135

"Cred că nu vă vorbesc acum despre un mare secret. Oricum, lucrurile vor deveni evidente. Îi ajutăm pe partenerii noştri chinezi să creeze un sistem de avertizare în cazul unui atac cu rachete balistice...este un lucru foarte important şi care va îmbunătăţi în mod radical capacitatea de apărare a Chinei“ - a spus Putin. Şi a adăugat două mesaje foarte clare, care seamănă cu un fel de avertisment: a spus că a încerca să pui bariere în jurul Chinei este ceva absolut imposibil şi că cei care vor face asta vor avea ei înşişi de suferit: "Uitaţi-vă la aceste încercări de a stăvili China: prin definiţie, cred că acest lucru este imposibil. Şi dacă cineva încearcă asta, cel care încearcă va înţelege că e imposibil. Şi, desigur, în decursul acestor încercări, îşi va face singur rău". Mai departe, Putin a vrut ca mesajul să fie complet şi să înţeleagă foarte exact dimensiunea cooperării militare extinse cu chinezii căci, adăuga el, "vom continua să cooperăm în domeniul explorării spaţiului cosmic, în domeniul tehnicii militare".

A semnalat astfel că nu numai despre sistemele de radar pentru alertă timpurie este vorba ci, acum este evident acest lucru, chinezii vor avea din partea ruşilor licenţele de fabricaţie necesare pentru întreg sistemul de apărare anti-rachetă, inclusiv sateliţii necesari pentru detectarea lansărilor de rachete balistice cât şi pentru coordonarea zborului rachetelor de intercepţie, în tandem cu staţiile de la sol, astfel încât, noteză un raport militar occidental, este extrem de posibil ca armata chineză să dispună deja de propriul său sistem complex de apărare, dezvoltat din sistemul rusesc A-135, realizând astfel un update important al propriilor lor capacităţi în domeniu. Şi având rolul de a transmite în timp real informaţiile necesare pentru activarea lansatoarele cu rachete antibalistice sau prefaţând, în scenariul catastrofă, replici care să implice propriile rachete balistice dintre care cea mai nou, intercontinentala DF-31AG (foto) prezentată în premieră în cadrul defilării militare de la Beijing.

  

Pe măsură ce vor începe să înlocuiască la scară naţională sistemele S-400, ruşii au testat în spaţiul asiatic şi în Turcia apetenţa noilor viitori actori majori ai paradigmei globale de securitate (China, India, dar şi Iran şi Turcia) interesul pentru diverse forme de cooperare, pornind de la de acum foarte bine cunoscuta "diplomaţie de bază de S-400") dar oferind şi o formulă prin care contractul de livrare clasic poate fi dublat şi de certitudinea că, de la un moment dat, ţările respective vor putea fabrica ele însele aceste sisteme şi, astfel, să devină oarecum furnizoare de securitate fiecare în zona sa de interes. "Oarecum", zic, deoarece viteza de dezvoltare tehnologică în domeniu este uriaşă şi, în mod la fel de clar, în paralel cu fiecare contract, se dezvoltă şi o dependenţă tehnologică în raport cu furnizorul care trebuie convins să ofere şi cheile de integrare a acestor sisteme într-un sistem global, acela rezervat acum SUA, Rusiei şi -foarte posibil - şi Chinei.

Nu este vorba doar despre simple probleme de cooperare în tehnologia militară sau de schimbări în geopolitica relaţiilor militare. Este vorba despre lansarea primilor vectori concreţi prin care Rusia şi China vor să demonstreze că echilibrul global s-a debalansat şi că ele două, ca piloni ai Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, au rezultatele concrete prin care să probeze că promisiunile făcute prin planurile sectoriale sunt acum realitate. Asta vrea să transmită Putin ţărilor din Asia extinsă, incluzând Asia Minor : "Azi e evident că problemele globale nu pot fi rezolvate fără Asia. Sigur, puteţi încerca să faceţi acest lucru din inerţie şi în virtutea vechilor obiceiuri". Fără Asia, spune Putin, înţelegând prin asta "fără Rusia şi China".

Mesaj a cărui valoare era redusă - asimilabilă mai degrabă cu un vis sau cu o miză teoretică - până în momentul istoric în care, brusc, fără avertisment, Trump a decis să retragă puterea Americii din cea mai mare parte a aranjamentelor tradiţionale de securitate din Pacific, Asia de sud-est, Orientul Apropiat, lâsând un total neaşteptat teren nou de vânătoare, fără oprelişti, pentru noii actori din regiune care-şi dezoltă acum vertiginos capacităţile militare pentru mai buna validare a pretenţiilor lor de recunoaştere politică. Şi nu mă refer acum doar la India sau Turcia, pentru a vorbi despre exemplele cele mai evidente.

Au apărut noi actori care vor o cooperare mai extinsă cu Rusia, foarte interesantă fiind prezenţa la reuniunea de la Valdai, alături de Putin, a regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei care a afirmat, vorbind despre procesul de pace din Siria: "Iordania sprijină procesul de la Geneva şi iniţiativele complementare, în special procesul Astana în acord cu rezoluţiile ONU; rezulotatele nu ar fi fost posibile fără rolul jucat de Rusia". A evocat şi "cooperarea relativ strânsă pentru realizarea păcii regionale şi globale", asigurând asistenţa că "Iordania şi Rusia vor continua să urmărească pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu".  Interesant, deoarece urmează să vedem în ce termeni se va dezvolta această cooperare pe viitor, mai ales în condiţiile în care s-ar putea să existe suprize majore dacă în regiune după prezentarea de către Trump a planului de pace pentru Orientul Apropiat, deja respins ferm de unele dintre ţările arabe şi lăudat entuziast de Netanayahu.

Din nefericire pentru noi toţi, doar performanţele tehnologice sunt noi. În rest, raţionamente sunt excat cele din perioada Războiului Rece, cu ameninţările implicite sau explicite de atunci reînviate de actorii instabili, belicoşi şi din ce în ce mai imprevizibili de acum. Dezbatere în care am ales să nu existăm. De ce? Deoarece pur şi simplu.