Cine e cocoşul în Rusia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 19 ani după căderea Uniunii Sovietice, Rusia este vizibil, la mii de kilometri depărtare – cam atât cât era şi URSS – de statul de drept. O demonstrează, mai bine ca orice altceva, condamnarea fostului magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski, şi a partenerului său de afaceri, Platon Lebedev, pentru deturnare de fonduri şi spălare de bani.

Nu că ar fi fost Hodorkovski şi Lebedev nişte sfinţi! Ei au acumulat averi uriaşe în sălbăticia anilor '90, prin mijloace suspecte sau ilegale, aşa cum au făcut-o şi alţi oligarhi, care au fost nevoiţi să dispară din sistemul condus de Vladimir Putin. Indicele de percepţie a corupţiei măsurat de Transparency International plasează Rusia, an de an, la coada listei. În Parlament, singurul care are un cuvânt de spus este, desigur, partidul lui Putin.

Cei mai mulţi dintre parlamentari se consideră componente ale unui mecansim de aprobat propuneri de legi venite de la Kremlin. Practic, opoziţia poate acţiona doar în afara Parlamentului - doar în limitele fixate de conducători. Libertatea presei se rezumă la câteva publicaţii curajoase din capitala rusă. Iar aceste condiţii care nu încurajează democraţia nu ­s-au schimbat în momentul în care a preluat şefia statului Dmitri Medvedev.

În aceşti doi ani, Medvedev a subliniat în repetate rânduri cât de important este ca Rusia să aibă un sistem juridic funcţional. Nu s-a făcut nimic în această direcţie, fie pentru că preşedintele nu vrea, fie pentru că nu  poate (Putin fiind cel care decide regulile). Justiţia poate funcţiona eficient doar dacă se desprinde de putere.

Putin şi-a devoalat viziunea asupra statului de drept pe 16 decembrie. Cu 11 zile înainte ca Hodorkosvki să fie inculpat, el a decretat că „Locul unui hoţ este după gratii". Premierul şi-a arogat rolul de judecător ca să se răzbune, din aroganţă sau preventiv să-şi securizeze puterea. Poate „cotcodăci" Medvedev că „niciun om în slujba statului nu are dreptul să-şi spună public opinia înainte ca Justiţia să dea verdictul". În statul autoritar Rusia, Putin a fost şi rămâne cocoşul. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite