Ce a învăţat lumea în urma pandemiei de gripă spaniolă: lecţiile valabile şi azi

Acum o sută de ani, o lume ce abia trecuse printr-un război care a luat  20 de milioane de vieţi a fost nevoită să se confrunte cu o ameninţare încă şi mai mortală: o epidemie de gripă, relatează BBC.

Pandemia care a ajuns cunoscută sub numele de gripa spaniolă ar fi izbucnit în Europa din mijlocul taberelor militare înghesuite de pe Frontul de Vest. Condiţiile de igienice precare – în special cele din tranşeele situate de-a lungul graniţei franceze - au contribuit la incubaţia şi ulterior transmiterea virusului la mase mari de oameni, scrie BBC.

Sodaţii care se întorceau acasă a sfârşitul Primului Război Mondial, purtau deja virusul cu ei – se declanşa astfel o pandemie care potrivit estimărilor a ucis între 50 şi 100 de milioane de oameni.

Potrivit National Geographic primele cazuri au apărut la o tabără americană din Kansas, unde 50.000 de recruţi urmau să fie instruiţi. Virusul a fost adus în Europa de soldaţii americani. Perioada cea mai virulentă, care a reclamat cele mai multe vieţi, s-a întins între septembrie şi decembrie 1918.

Epidemiologii nu au stabilit  provenienţa virusului, o tulpină a virusului de tip A, însă mulţi sunt de părere că e vorba despre o mutaţie genetică a unei tulpini din China.

S-a numit gripă spaniolă, întrucât în contextul cenzurii de război din Europa şi America din Nord doar presa din Spania neutră, afectată şi ea de epidemie, oferea informaţii reale.

Noua epidemie care se răspândeşte în toată lumea are la bază un nou tip de coronavirus. Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că nu a fost atins pragul unei pandemii, rata de mortalitate la nivel global a crescut de la circa de 2% la 3.4% potrivit Business Insider. Prin comparaţie, a spus şeful OMS. gripa sezonieră are o mortalitate de 0.1%.

Virusul cu „caracteristici unice” care nu se transmite la fel de eficient ca o gripă, însă e propagat de persoanele asimptomatice, este mult mai puţin mortal decât patogenul care a provocat gripa spaniolă. 

Cu toate acestea, răspândirea virusului nu poate fi subestimată şi în acest context merită amintite lecţiile pe care întreaga lume le-a învăţat după ultima pandemie de proporţii din istorie.

Ucigaşul e de multe ori pneumonia

Multe persoane care mor din cauza noului coronavirus o fac pentru sistemul lor imunitar, slăbit de asaltul virusului, nu mai poate lupta cu pneumonia.

Este o caracteristică pe care o împărtăşeşte cu gripa spaniolă –deşi noul coronavirus nu e la fel de mortal.

Statisticile arată că oamenii în vârstă şi cei cu sistem imunitar slab sunt cei mai vulnerabili şi astfel mult mai susceptibili la infecţii precum pneumonia.

Puţine  părţi ale lumii au rămas neatinse

Zborurile abia deveneau disponibile când a izbucnit epidemia de gripă spaniolă. Cu toate acestea, puţine locuri de pe Pămâni au scăpat neatinse. Propagarea sa peste tot în lume a fost mai lentă în condiţiile în care deplăsările se făceau cu trenul sau cu vaporul mai degrabă decât cu avionul. În anumite locuri gripa a izbucnit abia după luni sau chiar ani de zile, dar efectele sale au fost la fel de devastatoare.

Puţinele locuri care au scăpat aproape neatinse au apelat la strategii simple care au dat roade: o comunitate din Alaska a închis şcolile, a interzis adunările publice şi a închis  şoseaua principală. Este ceea ce au făcut şi provincia Hubei şi mai recent Italia pentru a limita epidemia.

Viruşii afectează populaţii diferite

Doctorii au numit gripa spaniolă „cel mai mare holocaust din istoria medicinei” – iar asta nu pentru că a ucis atât de mulţi oameni, ci pentru că i-a ales pe cei tineri şi sănătoşi. De obicei un sistem imunitar sănătos se poate achita rezonabil de sarcină, dar acest virus a lovit atât de fulgerător că a declanţat o suprareacţie numită furtuna citokinelor – plămânii s-au umplut de fluide care au devenit rezervoarele perfecte ale infecţiilor secundare. Cei în vârstă au fost ocoliţi întrucât dezvoltaseră imunitate după ce au supravieţuit unei tulpini similare de gripă care s-a răspândit la populaţiile umane începînd cu anii 1830.

Acum situaţia este diferită: categoriile de risc sunt cei peste 50 de ani sau cei care au deja alte boli. Majoritatea celor care au murit au peste 80 de ani.

Un sistem de sănătate publică e cea mai bună apărare

Gripa spaniolă a apărut într-o lume ce tocmai ieşise dintr-un război mondial, majoritatea resurselor publice fiind alocate eforturilor militare. Sistemele sanitare abia prindeau contur – în cele mai multe părţi ale lumii, doar cei bogaţi sau clasa mijlocie îşi permiteau un doctor. Gripa spaniolă a făcut cele mai multe victime în suburbiile sărace şi la populaţii cu slab acces la igienă şi hrană, lovindu-i pe cei deja cu sănătate precară din aceste arii.

Epidemia a fost cea care a împins dezvoltarea sistemelor publice de sănătate în ţările dezolvotate, în măsura în care oamenii de ştiinţă şi guvernele au realizat că pandemiile au potenţialul de a se răspândi mai rapid decât în trecut.

Tratarea oamenilor individual nu este suficientă pentru controlul unei pandemii în zonele urbane, iar guvernele trebuie să mobilizeze resurse ca în vremuri de război, carantinând persoanele cu semne de boală şi izolându-i pe cei cu simptome uşoare, ca şi luând măsuri de limitare a deplasărilor astfel încât boala să fie stinsă.

Măsurile luate azi în multe părţi ale lumii atestă lecţiile învăţate după pandemia de gripă spaniolă.