Aviaţia americană a ucis 64 de civili în Siria şi Irak în ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şaizeci şi patru civili au fost ucişi şi opt au fost răniţi în 24 de lovituri ale coaliţiei aeriene conduse de SUA împotriva militanţilor Statului Islamic din Irak şi Siria, pe parcursul anului trecut, a declarat armata SUA miercuri pe baza investigaţiilor finalizate recent, transmite AP.

Cele mai noi cifre ridică bilanţul civililor ucişi în lovituri aeriene în lupta împotriva grupului Statului Islamic la 119, cu alţi 37 de răniţi, informeză Comandamentul Central al Statelor Unite.

Colonelul John Thomas, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central, a declarat că investigaţiile au ajuns la concluzia că procesul militar propriu-zis a fost urmat în fiecare incident şi măsurile de precauţie sunt întotdeauna luate pentru a încerca să fie evitate orice decese civile.

Grupuri independente de monitorizare şi activişti, cu toate acestea, au spus în mod repetat că atât coaliţia, cât şi alte lovituri aeriene au ucis sute de civili. Luna trecută, un raport al Amnesty International a arătat că aproximativ 300 de civili au fost ucişi în 11 atacuri ale coaliţiei din ultimii doi ani.

Cazurile anunţate miercuri includ atacuri din noiembrie anul trecut până în septembrie, anul acesta. Bilanţul lor variază de la unul sau doi civili ucişi, la 10 civili omorâţi (într-o lovitură din martie în apropierea Mosul, Irak).

Cel mai recent raport, cu toate acestea, nu include două atacuri aeriene în Siria, din ultimele luni, care ar fi ucis zeci de civili. Potrivit locuitorilor şi grupurilor de ajutor internaţional, un atac aerian din iulie în apropierea Manbij, Siria, ar fi ucis cel puţin 56 de civili şi a rănit mai mulţi.

De asemenea, un general de brigadă al SUA a fost desemnat să conducă o investigaţie într-un atac aerian din septembrie aproape de Deir el-Zour, Siria, care ar putea să fi ucis în mod neintenţionat zeci de forţe guvernamentale siriene.

Până miercuri, Comandamentul Central al SUA a primit 257 de acuzaţii de atacuri aeriene care au cauzat posibile victime civile, dar a ajuns la concluzia că numai 76 dintre rapoarte au fost valabile şi au necesitat investigaţii suplimentare. Dintre cele 76, patru au fost duplicate.

Până în prezent, 65 de cercetări din cele 72 au fost finalizate, iar aproximativ jumătate dintre ele au fost dezvăluite în mod public. Şapte investigaţii rămân deschise.

Statele Unite ale Americii au efectuat 12.354 de atacuri aeriene împotriva Statului Islamic până la data de 2 noiembrie, 6.992 dintre acestea fiind în Irak şi 5.362 în Siria, potrivit datelor militare ale SUA.

Operaţiunea împotriva Statului Islamic din Irak şi Siria a costat 9,3 miliarde de dolari începând cu 2014, arată datele.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite