Este foarte grav că aliaţii nu numai că nu se pot uni pentru a adopta o decizie finală asupra invitării Finlandei şi Suediei, dar văd că trebuie să gestioneze conflicte în interiorul organizaţiei, între state aflate în sud-estul european, unul dintre punctele strategice mereu nevralgice şi care pare să fie acum aproape, din nou, de un punct de fierbere.

Este vorba despre relaţia dintre Grecia şi Turcia, mereu tensionată şi ameninţând de multe ori să ducă la dezechilibrarea situaţiei de securitate zonale şi, acum, în condiţiile războiului din Ucraina, să deschidă un pachet nou sau cu totul nou de îngrijorări strategice. De data asta, scandalul – doar în aparenţă bilateral- a fost provocat de discursul ţinut în Congresul SUA de Prim Ministrul grec Kiriakos Mitsotakis care a cerut congresmenilor americani să voteze împotriva vânzărilor de echipament către Turcia.

Reacţie vehementă şi absolut previzibilă a politicienilor de la Ankara, Develet Behceli, aliatul la guvernare al lui Erdogan şi liderul Mişcării Naţionaliste spunând imediat că liderul grec este „un pion al Occidentului” şi un „laş”:

Faptul este că acest prim ministru care se refugiază timid sub aripa SUA şi vorbeşte ici şi colo, aspiră să devină pionul Occidentului, reprezintă o ruptură pe plan istoric, o slăbiciune lipsită de onoare. În cursul întrevederii sale cu preşedintele SUA, Mitsotakis a invocat harta „Casei Albastre” (planul extinderii Turciei, n.n.) şi s-a plâns de Turcia demonstrează că este la fel de laş ca bunicii săi”. Dar ce este cel mai grav de-abia urmează, deoarece Behceli a spus în mod clar că ţara sa se pregăteşte să părăsească NATO în cazul în care nu vor fi îndeplinite cerinţele enunţate în mod repetat de Ergoan:

Am existat şi înainte de NATO şi nu vom pieri fără NATO...Cum putem oare tolera ca aceste state să aibă încă terorişti care merg liberi pe străzile lor. Suedia este camera de control pentru grupările teroriste separatiste din nordul Europei”.  

În modul cel mai clar, problema în chestiune depăşeşte miza aparentă, adică opoziţia Grecia faţă de posibilitatea ca Statele Unite să aprobe cumva vânzarea de armament şi sistemele necesare pentru un realizarea unui upgrade la avioanele F-16, aşa cum solicitase Biden în scrisoarea adresată legislativului american, argumentând că asta ar întări „unitatea pe termen lung în cadrul Alianţei şi interesele sale în materie de capacităţi militare, precum şi interesele de securitate, economice şi comerciale ale SUA”.  Nu-i aşa, a argumentat Mitsoakis în faţa parlamentarilor americani : „Ultimul lucru de care are nevoie NATO într-un moment în care ne concentrăm pe modul în care să ajutăm Ucraina să înfrângă agresiunea Rusiei, este să apară o altă sursă de instabilitate în flancul de sud-est al NATO...Vă cer să luaţi aceste lucruri în consideraţie atunci când luaţi decizii privind contractele pentru apărare destinate ţărilor din Mediterana de est”.

Conflictul, cel puţin verbal, degenerează atunci când însuşi Erdogan afirmă că „Nu-l mai recunosc pe Mitsotakis. Nu vi mai vorbi vreodată cu el. Am fost de acord să nu includ terţe ţări în disputa mea cu el. Dar a mers în SUA şi a criticat Turcia. Poate să clădească baze militare cu alţii. Turcia este auto-suficientă”.

Dacă acesta este nivelul relaţiei între doi aliaţi, dacă astea sunt vorbele pe care şi le adresează, atunci cum vor reacţiona oare când chiar ar trebui vreodată să acţioneze împreună? Nu mai sunt doar afirmaţii aruncate la nervi, pare să fie o problemă care evoluează şi în Turcia, cel puţin în cazul partidului naţionalist membru la guvernare (şi nu uitaţi că Bahceli este şi liderul organizaţiei naţionaliste para-militare de extremă-dreapta „Lupii Cenuşii”), ca şi în Franţa – vedeţi manifestul politic al extremei-drepte conduse de Marine Le Pen – înspre fundamentarea propunerii ca ţara lor să părăsească structurile NATO.

Este ceva care ar trebui să ne preocupe? Poate, dacă ne vor spune americanii că e cazul, vor reacţiona şi ai noştri la o criză de securitate în perimetrul nostru imediat de interese. Dacă nu, nu.