Un nou acord americano-rus de cooperare antirachetă, vă rugăm!

Este timpul sa transformam paradigma “asigurării distrugerii reciproce”  în paradigma “stabilităţii asigurate reciproc”, au recomandat Ellen Tauscher şi Igor Ivanov, experţi la vârful puterii din ţările lor, via ForeignPolicy.com, în ajunul întâlnirii G7 + Rusia.

După o serie de eşecuri şi dezamăgiri din timpul primului mandat al preşedintelui Barack Obama, dialogul politic americano-rus a câştigat, în sfârşit, în amploare. În aprilie, Secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-au întâlnit în contextul reuniunii miniştrilor de externe G8 de la Londra. Nu după mult timp, consilierul american pentru securitate naţională, Tom Donilon, l-a vizitat pe preşedintele Vladimir Putin la Moscova, unde i-a înmânat personal o scrisoare din partea preşedintelui Obama, în care se dau detalii asupra potenţialelor domenii deschise spre cooperare. Acest nou imbold diplomatic pune bazele pentru Obama şi Putin pentru realinierea relaţiilor americano-ruse în vederea întâlnirilor viitoare din cadrul summitului G8 din această săptămână şi al summit-ului G20 din septembrie.

În ciuda rezultatelor mixte ale aşa-numitei "resetări" a relaţiilor SUA-Rusia, cei doi lideri ar trebui să profite de această oportunitate pentru a transforma fundamental relaţiile americano-ruse. În acest sens, ei trebuie să depăşească paradigma invechită a Războiului Rece, aceea a  "distrugerii reciproce", şi să împărtăşească perspectiva unei relaţii de colaborare, definită prin ceea ce ar putea fi numită "stabilitate asigurată reciproc." Definită la modul general, stabilitatea asigurată reciproc ar include măsuri de consolidare a încrederii, a transparenţei, a predictabilităţii acţiunilor ambelor părţi, precum şi eforturi concentrate în domeniul limitării armelor şi cooperare extinsă pentru confruntarea provocărilor la nivel global.

Doctrina distrugerii reciproce a definit relaţiile Războiului Rece între Moscova şi Washington. A fost o paradigmă potrivită pentru o relaţie SUA-URSS de sumă zero, definită printr-o concurenţă ideologică şi politică acerbă în întreaga lume. Arsenalele nucleare masive aflate în alertă şi pregatite de lansare au asigurat pacea între cele două superputeri în timpul Războiului Rece, în ciuda apariţiei zonelor si conflictelor "fierbinţi" din Coreea, Vietnam, Afganistan şi din alte părţi.

Această paradigmă nu se mai potriveşte lumii globalizate, multipolare de astăzi. Astăzi, Statele Unite şi Rusia au multe interese comune. Cu siguranţă există încă diferenţe semnificative între cele două ţări în cazul unor situaţii cum ar fi conflictul din Siria. Dar relaţia bilaterală este astăzi mult mai extinsă şi mai bogată decât în orice moment din timpul Războiului Rece. Astăzi, ruşii şi americanii nu se tem de un atac nuclear din partea rivalului precum în Războiul Rece. În schimb, extremismul, terorismul, dezastrele naturale, proliferarea armelor de distrugere în masă şi catastrofele ecologice prezintă cele mai mari riscuri pentru cetăţenii din ambele ţări. Protejarea populaţiei de aceste ameninţări necesită o cooperare internaţională, în special între marile puteri, cum sunt Statele Unite şi Rusia.

Din fericire, relaţia SUA-Rusia de după Răboiul Rece include mai mult decât un program de securitate îngust. Accentul pe ameninţări a fost înlocuit cu perspectiva de oportunitate şi prosperitate. Globalizarea şi deschiderea pieţelor i-a făcut pe americani şi ruşi părţi de tranzacţionare şi parteneri de investiţii, a facilitat cooperarea ştiinţifică între cele două ţări şi a oferit noi oportunităţi pentru schimburi culturale si individuale, de experienţe personale.

Liderii politicii ruseşti şi americane au recunoscut această nouă realitate, însă este nevoie din partea lor de paşi şi măsuri concrete pentru a introduce o nouă relaţie strategică şi pentru a stabili un cadru de securitate comun. Această vară le oferă lui Obama şi Putin o ocazie perfectă de a îndeplini exact acest lucru.

În ultimul deceniu, atât administraţiile republicane cât şi cele democrate din Statele Unite au încadrat cooperarea SUA-Rusia în domeniul ameninţărilor rachetelor balistice ca o oportunitate de a transforma fundamental relaţia bilaterală. Cu toate acestea, încercările de  promovare a cooperării au eşuat, în parte din cauza îngrijorării părţii ruseşti conform căreia capacităţiile anti-rachetă americane ar putea ameninţa în cele din urmă programul rusesc de rachete balistice intercontinentale.

Recenta decizie a administraţiei Obama de a restructura faza a IV-a a Programului European de Apărare Anti-rachetă, prin anularea producţiei de interceptoare SM3-IIB, constituie un punct de cotitură important în relaţiile americano-ruse – având potenţialul de a deschide calea pentru o cooperare mai strânsă în viitor. Prin anularea programului de interceptare SM3-IIB, Washingtonul a eliminat o parte a sistemului de apărare antirachetă de care Moscova se temea că ar putea ameninţa arsenalul său nuclear. Această schimbare importantă a politicii americane – un rezultat al problemelor de finanţare şi al provocărilor tehnologice – constituie o oportunitate importantă de a crea în cele din urmă o cooperare semnificativă între Rusia, Statele Unite şi NATO în domeniul apărării europene antirachetă.

Pentru Obama şi Putin a sosit momentul de a spune "da" cooperării americano-ruse în domeniul apărării antirachetă. Din fericire, o mare parte din muncă a fost deja realizată. Negociatorii americani şi ruşi au fost aproape de a ajunge la un acord cu privire la cooperarea în domeniul apărării antirachetă, în 2010, însă circumstanţele de moment i-au împiedicat pe liderii noştri să profite de oportunitate pentru încheierea unui acord. În urma alegerilor care au avut loc atât în Rusia cât şi SUA, ambele ţări pot reîncepe negocierile într-o atmosferă mai puţin politizată.

Pentru a obţine maximul din acest moment strategic este nevoie de angajamentul politic al lui Obama si al lui Putin de a acorda prioritate cooperării SUA-Rusia. Un astfel de acord politic va deschide uşa pentru începerea cooperării tehnologice. Aceasta ar putea include o propunere anterioară – avansată de Putin şi elaborată în continuare de către Pentagon – de a crea un centru comun de fuziune. Acesta ar spori coordonarea în materie de planuri şi exerciţii, precum şi cooperarea tehnică. Transparenţa oferită de asemenea de iniţiative ar diminua şi mai mult îngrijorările ruseşti, în timp ce coordonarea în sine ar ajuta Rusiei în apărarea propriului teritoriul.

Cooperarea SUA-Rusia în domeniul apărării antirachetă ar putea schimba fundamental relaţia bilaterală. Aceasta ar modifica paradigma relaţiilor strategice SUA-Rusia, de la asigurarea distrugerii reciproce în aceea de protejare comună împotriva ameninţărilor cu rachetă balistică. Statele Unite şi Rusia au petrecut 20 de ani în zadar în căutarea soluţiei deblocării relaţiilor pentru o viitoare cooperare. Lumea se schimbă cu repeziciune, iar cele două superputeri nu îşi pot permite încă 20 de ani de oportunităţi ratate. Acum este momentul pentru a muta baza relaţiei strategice SUA-Rusia de la aceea a asigurării distrugerii reciproce către aceea a stabilităţii asigurate reciproc.

Ellen Tauscher este vice-preşedintă a Brent Scowcroft Center on International Security din cadrul Atlantic Council; a fost sub-secretară de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională în administraţia Obama. Igor Ivanov este preşedinte al Russian International Affairs Council (RIAC) şi a servit ca ministru de Externe al Federaţiei Ruse. Cei doi sunt co-preşedinţi ai grupului comun Atlantic Council - RIAC on Mutually Assured Stability.

Versiunea originală a scrisorii, pe ForeignPolicy.com.

Traducerea şi adaptarea: Zaharia Clitan