Complexele istorice de masă ale Rusiei - şi ideologia oamenilor lui Putin

Complexele istorice de masă ale Rusiei - şi ideologia oamenilor lui Putin

Preşedintele Vladimir Putin, în cadrul amplului dialog tv anual cu naţiunea, organizat pe 14 aprilie - prilej de a se reafirma ca liderul puternic care apără Rusia de inamicii externi şi este preocupat de problemele cetăţenilor. (Foto: AP)

Problema FPR: Moscova pare să forţeze o nouă arhitectură de securitate în Europa, care să lase în sfera sa de influenţă Estul rămas în afara NATO şi a UE. De ce? Se opune cineva? > Vasili Gatov: "Rusia suferă de un complex al <<înfrângerii ilegitime>> în Războiul Rece. Iar complexul înfrângerii ilegitime nu-l caracterizează doar pe Putin, ci este un sentiment de masă".

Articol din dosarul O te(a)mă permanentă în Est: Ialta II, inclus îediţia FP România nr 50 (februarie/ martie 2016). 
 
Rusia a dezvoltat în ultimii 15 ani o naraţiune specifică, o fundaţie anecdotică a politicii sale, care se bazează pe o interpretare complet subiectivă şi părtinitoare a evoluţiilor de după Războiul Rece în Europa. Este o interpretare revanşardă a simbolismului momentului 1991 – prăbuşirea Uniunii Sovietice –, ca o „victorie ilegitimă" a Occidentului. Iar după discursul lui Putin de la München, care, într-un fel, a canonizat această interpretare – sugerând că Rusia a fost umilită în mod premeditat –, această naraţiune devine cea principală.
 
În prezent domină complet media rusă. Iar orice face Occidentul este interpretat în acest cadru discursiv.
Complexul înfrângerii ilegitime nu-l caracterizează doar pe Putin, ci este un sentiment de masă. Pentru a-l înţelege trebuie să săpăm adânc în istoria rusă. Rusia n-a prea pierdut războaie. Razboiul Crimeii, din 1854-1856, este o rară excepţie. Colapsul URSS a fost perceput ca o umilinţă, ca o înfrângere cauzată de trădare. La nivel public, blocul sovietic era perceput ca un trofeu al războiului, ca o recompensă pentru eroismul ofiţerilor şi soldaţilor ruşi; căderea lui este văzută ca o revizuire a rezultatelor celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost foarte uşor pentru propaganda putinistă din interiorul ţării să reînvie acele sentimente, care nu s-au vindecat niciodată.
Încă de atunci era clar că Rusia singură putea supune orice stat european, cu excepţia Regatului Unit, dar nu şi o Europă care are Statele Unite în spatele ei. 
Campania informaţională rusă vorbeşte constant despre interesele legitime ale Rusiei, despre nevoile sale de securitate, despre revendicările pentru o zonă limitrofă. Propaganda rusă revizuieşte istoria anilor ‘80-’90 şi chiar cere o restauraţie factuală a arhitecturii de la Potsdam. Se respinge dreptul suveran natural al naţiunilor est-europene de a-şi alege propriile guverne şi de a opta pentru propriile alianţe. 
 
În cele din urmă, este ideologia unui anumit grup din jurul lui Putin, aşa numiţii siloviki, beneficiarii regimului Putin. Ei sunt pragmaticii supremi. Desfăşoară o amplă campanie media pentru a rupe legăturile dintre marile puteri europene şi Statele Unite. Acesta a fost întotdeauna obiectivul elitei ruse încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, o dată cu Războiul din Crimeea. Încă de atunci era clar că Rusia singură putea supune orice stat european, cu excepţia Regatului Unit, dar nu şi o Europă care are Statele Unite în spatele ei. Atât este de simplu. Anumite trăsături pe care le vedem astăzi sunt ancorate în realităţi vechi şi nu se schimbă niciodată. Chiar Marx a menţionat acest mecanism pe când scria reportaje despre războiul Crimeii pentru presa americană. Instinctiv, Rusia se simte nesigură dacă toate marile puteri formează o alianţă, indiferent dacă este ofensivă sau defensivă în raport cu Moscova.  
 
Problema este că Rusia nu se poate obişnui cu niciun fel de alianţe care nu au ca raison d’etre o ameninţare existenţială imediată. Când există o ameninţare existenţială – precum Napoleon sau Germania nazistă – Rusia devine un stat aliat. Imediat ce ameninţarea dispare, Rusia nu mai are încredere în vechii parteneri. Stalin a demonstrat-o cu claritate după 1945: el avea încredere doar în alianţele pe care le construia el. Orice altă alianţă este, by default, un inamic pentru Rusia şi pentru interesele ruseşti. 
 
Partea interesantă pentru elita rusă curentă este aceea că sunt mult mai puţin convinşi de ceea ce fac, mai corupţi, nu doar din perspectivă criminală, ci de virusul occidental. Este motivul pentru care nu pot să dezvolte o ideologie permanentă, ca în vremurile sovietice. Ei au înlocuit comunismul cu Rusia. O Rusie încercuită de inamici.
 
Vasili Gatov este visiting fellow la Annenberg Center on Communication Leadership & Policy de la Universitatea Southern California.
 
Articolul a fost realizat după o discuţie purtată de Vasili Gatov cu Octavian Manea, editorul FPR pentru chestiuni de securitate şi euro-atlantism. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: