Decretul a încununat apariţia, cu două săptămâni înainte, a unei strategii elaborate de Consiliul Naţional de Apărare şi Securitate, document la care, se specifică expres, au contribuit şi reprezentanţii minorităţii tătare din Crimeea, cei care au ales calea exilului kievean.

Ca să fie clar că e hotărât să nu lase lucrurile să continue ca până acum, Volodimir a plusat şi cu solicitarea de a fi acordat statutul de membru al NATO – bine, etapa I, cea cu Planul de Acţiune - ca singură cale pentru a pune capăt războiului din Donbas.

Mesajul pe Twitter al preşedintelui ucrainean a urmat unei convorbiri telefonice cu secretarul general al NATO, pe 6 aprilie, într-o marţi, e adevărat, dar al cărei ton a fost, probabil, îndeajuns de încurajator pentru ca la Kiev să înceapă să înmugurească speranţa.

I s-a răspuns tot cu un tweet, modă care, se vede, nu s-a încheiat odată cu despărţirea preşedintelui Trump inclusiv de platforma Twitter.

Domnul Stoltenberg a explicat, în mai puţin de 280 de caractere, că discuţia a avut loc urmare a îngrijorării create de activităţile militare ale Rusiei, că NATO sprijină cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi că rămâne angajat strânsului parteneriat cu Ucraina.

Şi cam atât.

Preşedintele Volodimir sperase mult şi de la convorbirea telefonică directă cu preşedintele Biden.

Aceasta avusese loc cu câteva zile înainte, pe 2 aprilie, provocată tot de deplasările de forţe militare ruse, la vedere, în apropierea graniţelor ucrainene.

Până la acel moment, preşedintele american păstrase tăcerea, nu cumva adversarii republicani să speculeze iar trecutul relaţiilor sale cu Kievul.

ImageImageÎntre timp începuse plimbarea tancurilor ruse sub clar de lună ucraineană, aşa că preşedintele Biden a considerat că poate explica mai pe larg ce a vrut să zică atunci când l-a făcut de Dostoievski pe Putin.

Convorbirea a durat vreo 40 de minute, timp îndeajuns pentru Volodimir să înţeleagă că Ucraina va avea din partea SUA un ”sprijin  neclintit” dacă vecinul rus devine şi mai obraznic, dar, în rest, la Kiev vor trebui să fie continuate reformele şi lupta cu oligarhii.

Timpul s-a scurs diferit pentru cei doi interlocutori, dovadă diferenţa de lungime a textelor oficiale postate de cele două administraţii prezidenţiale.

Nici subiectele nu prea se suprapun, dar cel mai interesant este faptul că două cuvinte din  comunicatul american nu se regăsesc şi în cel ucrainean: Rusia şi Covid. 

Ambele dor şi sunt greu de pronunţat la Kiev.

Una peste alta, nici partenerul strategic nu s-a angajat până acolo unde ar fi dorit Volodimir.

Şi atunci a apărut ideea, preluată din istoria de secol 19, că tot cu Sultanul de la Stambul se rezolvă problemele Crimeii şi, în general, cele cu Rusia.

Aşa că, după o noapte de bivuac lângă soldaţii ucraineni dislocaţi în Donbas, Volodimir de Kiev s-a întâlnit sâmbătă, 10 aprilie, a doua oară în ultimele şase luni, cu Erdogan de Istanbul, chiar la el acasă, pe malul Bosforului.

Altă dulceaţă în discuţii, alt aplomb pentru o axă anti – Putin. Chiar şi una aşa, mai ocolită, că Sultanul nu vrea să se pună rău nici cu Ţarul de Soci, dar nici plăcerea Hatmanului de Kiev nu vrea să o strice.

Hatman care, să  nu uităm, are grijă şi de tătarii lui.

Lucruri, totuşi, concrete, nu bătăi încurajatoare pe umăr cu telefonul roşu:

  • mai întâi, s-a stat de vorbă vreo trei ore, nu reprize online de câteva minute întrerupte de publicitatea traducerii;
  • împreună s-au pus de acord să grăbească lucrurile pentru un acord de liber schimb care să ducă nivelul comerţului bilateral la 10 miliarde de dolari;
  • motoarele ucrainene ar putea fi bune pentru proiectul turcesc de avioane generaţia a 5-a, chiar şi pentru tancurile turceşti;
  • ba chiar şi pentru elicopterele ATAK-2, realizate de compania turcească TAI (Turkish Aerospace Industries), care ar putea fi deja finalizate în anul 2023;
  • sunt şanse mari ca 48 drone de luptă Bayraktar TB2 să ia curând drumul Kievului. Nu ar fi primele, Ucraina achiziţionând deja şase drone, plus staţii de control, plus muniţie, printr-un contract anterior de 69 milioane de dolari;
  • patru corvete turceşti ADA, pentru patrulări în Marea Neagră, concepute cu tehnologie de protecţie anti-radar, au fost deja comandate. Prima va fi produsă în Turcia, următoarele trei la şantierul de la Mikolaiv. Este cel mai mare contract obţinut de industria turcă de apărare, 1 miliard de dolari;
  • s-a discutat şi de contracte pe partea civilă, cel mai plin de semnificaţii fiind cel pentru construcţia a 500 de case pentru tătarii exilaţi din Crimeea, comunitate de bunăstarea căreia Turcia se simte responsabilă. Contractul e o picătură în ocean faţă de totalul investiţiilor turce în Ucraina, Ankara fiind cel mai mare investitor străin pe care se poate baza Kievul. Vreo 700 de companii turceşti contribuie la realizarea programului preşedintelui Zelenski «Велике будівництво» / ”Marile construcţii”.

Sultanul, după instrucţia făcută cu armenii din Nagorno – Karabah, cu ajutorul fratelui azer Aliev, ar dori, poate, să repete exerciţiul, tot cu carne de tun locală, şi undeva mai la vest.

Discuţiile bilaterale au, uneori, efecte neaşteptate şi prin alte părţi.

La câteva zile după vizita lui Volodimir la Istanbul, Vladimir a decis că situaţia epidemiologică din  Turcia  a devenit brusc alarmantă şi a întrerupt toate cursele aeriene planificate pentru perioada 15 aprilie – 1 iunie.

Cele care, doar anul trecut, în plină pandemie adică, au dus în Turcia vreo şapte milioane de turişti ruşi, care şi-au golit, la rândul lor, buzunarele de vreo 3 – 4 miliarde de dolari.

”Nu are nicio legătură cu vizita preşedintelui Zelenski”, a precizat pe sub mustaţă Dmitrii Peskov.

Dar cine ar fi crezut aşa ceva?