VIDEO Distanţare zero la Milano. Locuitorii au ieşit din case fără măşti şi măsuri de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Distantare zero la Milano dupa pandemie

Mulţi italieni revin la vechiurile obiceiuri mai rapid decât trebuia. Aceştia s-au relaxat seara pe malul Navigli, fără măsuri de protecţie, relatează Mediafax.

Locuitorii oraşului Milano au revenit la viaţa lor obişnuită imediat după ce au ieşit din carantină. Pe malul canalului Navigli s-au adunat sute de oameni, majoritatea fără măşti şi mult prea aproape unul de altul, scrie La Repubblica.

Unii au ieşit la alergat, alţii stau de vorbă cu un pahar de bere sau de vin în mână. E stilul italian de dinaintea pandemiei, care poate atrage un val doi de infecţii cu COVID-19. Puţini sunt cei care au ieşit cu mască pe faţă.

Italia rămâne una din cele mai afectate ţări de coronavirus, cu 215.000 de persoane infectate şi aproape 30.000 de morţi.

OMS a avertizat că pericolul unui al doilea val este real, după relaxarea măsurilor de izolare. Guvernul italian a relaxat carantina, însă a ordonat măsuri clare de distanţare socială în perioada următoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite