Un nor de acid de sulf a acoperit localitatea, trei districte înconjurătoare şi a afectat şi teritoriul ucrainean aflat sub autorităţile legitime de la Kiev. Legea tăcerii joacă însă un rol major, şi la o săptămână de la sesizările populaţiei şi pozele plasate peste tot, nici la 4 septembrie, autorităţile locale încă nu dăduseră starea de alertă şi nu comunicaseră despre dezastru nici localnicilor, nici autorităţilor vecine.

Fabrica Titan produce dioxid de titan, fiind cel mai mare producător european al acestei materii prime folosite pentru producţia de plastic, gumă şi alte produse. Reziduurile din procesul de producţie sunt depozitate sub cerul liber încă din 1971, într-o zonă de 40 kilometri pătraţi, într-un depozit acid. Depozitul primea regulat apă prin Canalul din Nordul Crimeei, aflat acum sub controlul autorităţilor legitime şi care a fost închis. Fabrica a rămas a proprietarului chiar şi după ocupaţie, un controversat oligarh, Dmitro Firtash, cunoscut pentru intermedierea livrărilor de gaz rusesc cpătre Ucraina prin firma RosUkrEnergo, înregistrată în Elveţia. El a vândut afacerea, preluată acum de firma rusă Titanium Investments Ltd.

De această dată, în lipsa apei, acidul s-a evaporat în nori acizi de di-/tri-oxizi de sulf care intră în contact cu apa din atmosferă, cu cea de pe frunză, din natură, de pe faţa oamenilor şi din căile respiratorii, producând acid sulfuric şi ducând la arsuri şi respiraţie îngreunată. De altfel, după ce a deschis şcolile, la 1 septembrie, potrivit normelor ruse şi din întreg spaţiul post-sovietic, autoritatea locală a fost obligată să evacueze copii din trei districte. Totuşi, deşi promitea date, nici până azi acestea nu au fost comunicate, fiind totul păstrat sub secret. Chiar şi pretinsul minister al mediului din regiune, care publică regulat situaţia emisiilor poluante în toată regiunea, a omis exact cele trei districte direct afectate.

Serviciile de urgenţă sunt pline de apeluri şi intervenţii în consecinţă, iar farmaciile şi spitalele au epuizat stocul de măşti.

Dacă în Crimeea anexată lucrurile sunt ţinute sub strictă tăcere, în zona aflată sub controlul autorităţilor legitime de la Kiev, în regiunea Kherson, datele arată foarte prost, şi dau măsura impactului: gazul toxic a afectat 23 de copii care au manifestat simptomele, iar 634 au ajuns la doctori pentru control amănunţit, în timp ce serviciul de frontieră al Ucrainei a anunţat că 61 de grăniceri au acuzat simptome dintre care 5 sunt spitalizaţi din această cauză. De altfel, serviciile de urgenţă sunt pline de apeluri şi intervenţii în consecinţă, iar farmaciile şi spitalele au epuizat stocul de măşti.

În locul tragediei, Armyansk, potrivit locuitorilor, autorităţile au început să spele cu apă drumurile, în timp ce în curţi toată vegetaţia e afectată de nori galbeni, fiind arsa iar produsele toate contaminate. Au fost închise 4 furnale din cele 8 funcţionale, dar închiderea completă a fabricii va dura, iar soluţiile sunt doar pe termen lung. Până în 2014, Canalul Nordic ducea 30 de milioane de metri cubi de apă pe an spre Crimeea, care are o problemă acută cu aprovizionarea cu apă, după secete repetate şi dispariţia pânzei freatice în adâncuri. Dacă există resurse pentru populaţie, toată activitatea economică a peninsulei e paralizată.

Autorităţile din regiunea anexată de Rusia au anunţat că vor trage o conductă cu apă, însă nu sunt surse relevante de apă dulce, curgătoare, în peninsula Crimeea, iar aducerea apei sărate din Marea Neagră, din Golful Krakinit, ridică probleme majore din cauza salinităţii crescute a acestei ape de mare şi a efectelor necunoscute asupra compusului acid în discuţie. Sunt aşteptate teste de laborator înainte de a aborda o asemenea soluţie, care şi ea se anunţă de durată.

Posibile dezastre ecologice sau accidente de această factură se pot repeta oricând.

Chiar şi aşa, cu o sursă de apă, e nevoie de 1,8 milioane de metri cubi de apă pe lună pentru a menţine depozitul de reziduuri în situaţia sigură. Alternativa ar fi neutralizarea depozitului acid, dar, din nou, nu se ştie cu ce s-ar putea realiza, ce cantităţi ar fi necesare şi de unde ar trebui acestea aduse. Azi, peninsula e legată de Rusia doar prin podul peste strâmtoarea Kerci, de la ieşirea din Marea de Azov către Marea Neagră.

Până la o soluţie finală, problema Rusiei rămâne aprovizionarea Crimeei. Cu gaz s-a rezolvat, din surse proprie şi din platformele ucrainene luate cu asalt, confiscate şi apărate astăzi cu armele. Cu energia electrică, au venit generatoarele Siemens, cumpărate de Rusia cu altă destinaţie şi mutate în Crimeea, pentru a nu depinde de partea din Ucraina aflată sub controlul autorităţilor legitime. Cu apa, situaţia e mult mai complicată şi nu pare să aibă mari soluţii, odată ce nu există surse relevante de apă dulce, iar desalinizarea e un proces greoi, costisitor şi mai ales care cere multă energie, energie pe care, din nou, Rusia nu o deţine în regiunea anexată de la Ucraina. De aceea, posibile dezastre ecologice sau accidente de această factură se pot repeta oricând.