Un 11 septembrie al Europei. Câteva argumente

Între atactul din 11 septembrie 2001 în State şi atentatul de la Paris sunt asemănări la nivelul consecinţelor.

Nu a fost nicio exagerare atunci când s-a vorbit despre un 11 septembrie francez sau chiar european, după atentatul de la Paris. Dincolo de diferenţa legată de numărul victimelor şi de caracterul să-i zicem, spectaculos al acţiunii, cantitatea de simboluri conţinută de cele două atentate este aproximativ aceeaşi.

La 11 septembrie 2001, teroriştii au lovit în inima centrului financiar şi de afaceri al New York-ului şi al întregii Americi. Acum, la Paris, au fost lovite direct în inimă spiritul critic, gândirea liberă, secularismul – elemente fundamentale pentru civilizaţia occidentală.

Iar unda de şoc se va resimţi în multe direcţii.

1. O ameninţare pentru unitatea Europei

Dacă 11 septembrie a venit într-un moment de boom economic în America şi în întreaga lume, atentatul de la Paris a avut loc pe fondul unei crize europene prelungite şi profunde.

Proiectul european însuşi este în criză iar avântul luat de extrema dreaptă stă mărturie. Sfârşitul anului 2014 şi începutul acestui an au fost marcate în Germania, de viguroasa manifestare a organizaţiei Pegida şi de reacţiile de sens contrar din lumea politică şi din societatea civilă.

Afirmând că apără Occidentul în faţa islamizării şi fără a-şi declara vreo orientare politică, Pegida îşi găseşte deja susţinerea în rândul mişcărilor neofasciste, de extremă dreapta şi antieuropene.

Atentatul de la Paris nu face decât să dea apă la moară acestui discurs şi să ofere un argument aproape nesperat extremei drepte. Că românii, bulgarii sau alţi est-europeni pot cădea şi ei victime colaterate sub valul extremist, ei bine, acasta e o paranteză pe care o închidem chiar în acest moment.

Toate aceste forţe, al căror scop principal este subminarea unităţii Europei şi întoarcerea la un ev mediu al zidurilor şi al vămilor, primesc acum un argument aproape nesperat.

2. Ceva sună bine la Kremlin

Curios: imaginea unei Europe slăbite, care şi-a pierdut credinţa şi morala (iar Charlie Hebdo ar fi chiar un exemplu relevant în acest sens...) face parte integrantă din discursul Kremlinului.

Conform abordării propagandei putiniste, tocmai ea, Maica Rusie, păstrătoare a tradiţiilor, este chemată să mântuiască de la pierzanie această păcătoasă Europă. Fără a avea, evident, vreo legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Paris, politica oficială a Rusiei primeşte acum o confirmare.

Şi interesant este că extrema dreaptă din Europa primeşte la rându-i susţinere din Rusia – uneori chiar financiară, cum este cazul Frontului Naţional din Franţa, care a împrumutat nu demult 9 milioane de euro de la o bancă aflată sub controlul Kremlinului, aşa cum relata presa franceză.

3. O oglindă a problemei franceze

Puternic lovită de criză, societatea franceză se găseşte acum într-un moment de răscruce. Credibilitatea liderilor partidelor tradiţionale se află la niveluri scăzute, extrema dreaptă e în avans. Şomajul creşte, deficitul bugetar rămâne o problemă pentru întreaga Uniune Europeană ( ale cărei instituţii se cam codesc să aplice Parisului sancţiunile prevăzute în tratate...), sistemele sociale trebuie reformate, nu fără suferinţe şi nu fără a afecta cumva obişnuitul stil de viaţă franţuzesc.

Într-un anumit fel, un atentat de acest gen era anunţat de numărul mare de tineri francezi, de religie musulmană, care au plecat să lupte în Siria şi Irak, sub steagul negru al Statului Islamic. Franţa vede acum de ce pot fi în stare tineri de-ai ei, născuţi, crescuţi şi educaţi pe pământ francez.

Franţa libertăţii, a egalităţii şi a fraternităţii a fost lovită direct în inimă. Şi odată cu ea, întreaga Europă, fiindcă aceste idei ale revoluţiei franceze animă de atunci întreaga Europă.

Răspunsul la atentatul de miercuri nu poate fi dat în afara unei abordări generale, pentru întreaga societate franceză. Iarăşi, răspunsul ne priveşte pe toţi – atunci când Franţa suferă, întreaga Europă se resimte.

4. Un nou nivel pentru controlul public?

Atentatul de la Paris reprezintă opera supremă a atentatelor din generaţia 2.0, ce poartă amprenta Statului Islamic. Sistemul centralizat construit în timp de Al-Qaeda, cu lovituri aprobate şi finanţate de la un centru, cu instrucţiuni transmise într-o reţea, par să fie de domeniul trecutului.

Măsurile de după 11 septembrie au dat roade, chiar dacă asta a însemnat o supraveghere sporită asupra comunicaţiilor, transferurilor bancare, transporturilor, străzilor şi aşa mai departe.

Atentatele 2.0 sunt însă mult mai greu de anihilat fiindcă sunt opera unor autori individuali sau în grupuri foarte mici, care acţionează adeseori spontan, fără o coordonare din partea unui centru. Numărul victimelor este mai mic decât în cazul loviturilor spectaculoase puse la cale cândva de Al-Qaeda, dar efectul mediatic, amplificat pe reţelele sociale, este cel puţin echivalent.

Dacă o reţea la nivel global a putut fi anihilată cu destul succes, ce poţi să faci atunci când un individ decide, într-o dimineaţă, să-şi ia o armă, să o ascundă sub haină şi să ia ostatici într-o cafenea (precum recent la Sidney) sau să tragă într-o redacţie de ziar?

Pot fi imaginate metode prin caar să se poată intra nu doar în reţelele de comunicaţii, ci mai departe, în minţile oamenilor? Asta ar schimba cu totul lumea pe care o ştim astăzi.