UE rămâne fără bani în 2013

Nu e o glumă de 1 aprilie. Afirmaţia, pe cât de spectaculoasă, pe atât de neaşteptată, aparţine francezului Alain Lamassoure (PPE), preşedintele Comisiei pentru buget din Parlamentul European.

Se referă la o foarte controversată propunere a Comisiei Europene care, confruntată cu o serie de constrângeri financiare foarte serioase, anunţă că va plăti doar o parte a celor 16,2 miliarde de euro din datoriile acumulate în 2012, fapt care ameninţă UE cu insolvabilitatea în 2013.

“Se confirmă astfel că UE riscă să aibă visteria goală înainte de finele anului 2013, lucru interzis de Tratate. În plus, Parlamentul European nu va accepta niciodată acest deficit” a declarat Lamassoure după ce comisarul Lewandowski anunţase un buget rectificat de 11,2 miliarde euro. Prea puţin pentru a plăti în totalitate datoriile din 2012, cele 5 miliarde lipsă trebuind să fie luate din bugetul pe 2013. S-a mai întâmplat în alţi ani dar, de data aceasta, în condiţiile binecunoscute de criză, noul buget  european nu fusese gândit pentru a acoperi arierate. Iată de ce europarlamentarii nici nu vor să demareze negocierile pentru noua formula a bugetului multi-anual 2014-2020 până când nu se va găsi o soluţie pentru bugetul 2013…

“În momentul în care credibilitatea UE este pusă în discuţie, a pretinde să defineşti un buget pe şapte ani atunci când nu suntem în stare să plătim nici sumele datorate este ceva care nu ne va întări fiabilitatea ”

                         Alain Lamassoure, europarlamentar

 Context în care se inflamează o mai veche dezbatere, cea privind sediul Parlamentului European din Strasbourg, acolo unde cei peste 600 de europarlamentari, plus miile de funcţionari aferenţi, se deplasează o săptămână pe lună. Conform unui document oficial al instituţiei, costul anual al infrastructurii de la Strasbourg (locaţie parking, echipament de birou, curăţenie, consum energie şi servicii de securitate) este de 33,5 milioane euro anual Se adaugă costurile operaţionale anuale ale celor 12 sesiuni de la Strasbourg, adică încă 89,3 milioane euro. Costul sediului de la Strasbourg este, în consecinţă, de 122,8 milioane euro anual, adică 10,32 milioane pe seisiune.

Logica ar spune că ar fi normal ca totul să se concentreze la Bruxelles (nu uitaţi că mai există Curtea Europeană de Justiţie  în Luxemburg, apoi Banca Centrală din Frankfurt, cu alte sute de milioane de euro în costuri suplimentare), numai că locaţia acestora este decisă prin Tratate iar Franţa, spre exemplu, opune un veto feroce la ideea desfiinţării sediului de la Strasbourg.  Acum se aşteaptă un raport al Parlamentului dar fără mare speranţă căci orgoliile politice se dovedesc de fiecare dată cu mult mai importante decât pragmatismul economic.

Asta chiar dacă, pe de altă parte, politicienii europeni sunt conştienţă că europarlamentarele din mai 2014 vor fi foarte tare influenţate de creşterea euroscepticismului şi de eventuala apariţie în forţă a unor partide anti-sistem.

“Nu putem ieşi din criză decât dacă ne modificăm politicile. Politica de austeritate extremă care constă în tăierea cheltuielilor din domeniul social şi din investiţii nu va face decât să prelungească criza”

        Hannes Swoboda, şeful grupului socialist din PE

”Guvernele noastre au responsabilităţi faţă de cetăţeni şi faţă de celelalte state membre. Să nu cheltuim decât banii pe care-I avem şi nu cei pe care nu-I avem”

        Joseph Daul, şeful grupului PPE din PE

Poate acum, când criza a declanşat seisme de proporţii sau a generat soluţii dramatice cum a fost cea adoptată pentru Cipru, politicienii europeni să înceapă să realizeze că toate vorbele frumoase chiar ar trebui şi puse în aplicare. Altfel, în subteran, se desenează deja un current de respingere a formulei actuale a construcţiei europene, acuzată de birocraţie şi lipsă de orizont. Iar când apar soluţii, ele par să fie doar parţiale şi limitate la ţinte mici sau foarte mici, precum Cipru, niciodată însă cu asumarea unor hotărâri care să schimbe structura jocului…spre exemplu discuţia despre multiplele sedii ale UE, formula excelentă şi verificată de aruncare pe fereastră cu banii contribuabilului european.

Mare atenţie la transferul acestei crize în domeniul politic, căci reacţiile de pe piaţă nu mai sunt ale unor actori marginali, ci a unor lideri de opinie influenţi cum este, spre exemplu, arhiepiscopul Crysostomos al II-lea al Ciprului care declară că “Persoanele care conduc UE şi în special cei care iau decizii în aşa numita troika (UE-FMI-Banca Mondială) nu înţeleg multe lucruri, iar aceasta conduce la colapsul UE ”. Dacă şi Biserica Ortodoxă, tradiţional conservatoare, simte că e cazul să se amestece în disputa politică, atunci este evident că pe decidenţii de la Bruxelles nu îi aşteaptă vremuri uşoare.

O perspectivă care, se pare, va duce la aplicarea în continuare a unor măsuri de forţă. Întrebarea este de a şti care le va fi amploarea, cu consecinţe sociale care să nu dărâme ceea ce a mai rămas din modelul social european.