Trianon 100 – o provocare comună pentru vecinii Ungariei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2020 se anunţă a fi o provocare pentru politica externă a Budapestei în relaţia sa cu statele vecine, într-un context în care proiectul “Trianon 100 – Elan”, lansat de Academia Ungară de Ştiinţe, sub sprijinul direct al regimului maghiar, se arată a nu fi privit cu încredere de către statele limitrofe Ungariei.

Sentimentele sunt acerbate şi de poziţiile regimului Viktor Orban, prin promovarea unei viziuni iliberale concomitent cu o politică de apropiere faţă de Federaţia Rusă, stat care prin propria sa doctrină de securitate cataloghează NATO drept o ameninţare directă, modificând totodată graniţele vecinităţii sale apropiate prin forţă militară, aşa cum a fost cazul anexării Peninsulei Crimeea. Mai mult, Moscova este un susţinător direct al regimurilor separatiste din Abhazia, Osetia şi estul Ucrainei.

În această dispută din ce în ce mai evidentă a două blocuri geopolitice, unul euroatlantic iar altul euroasiatic, agresivitatea Federaţiei Ruse poate fi înţeleasă prin prisma realismului neoclasic, ceea ce atrage atenţia asupra acţiunilor hibride ale Moscovei de a încerca destabilizarea statelor NATO şi UE prin elemente de fake news sau susţinerea unor regimuri fie corupte fie care contestă actuala arhitectură politică de la Bruxelles.

Sigur, Budapesta justifică Trianon 100 – Elan drept un proiect ce urmăreşte organizarea de evenimente, comemorări, realizarea de materiale educaţionale şi filme, atât în Ungaria, cât şi în rândul maghiarilor care trăiesc în Bazinul Carpatic sau în lume, care ajută la conştientizarea sentimentului de unitate a maghiarilor, fără modificarea frontierelor naţionale, precum şi la exprimarea identităţii, şi la protecţia acesteia”.

Cu toate acestea însă, neîncrederea riscă a deveni primordială între Ungaria şi vecinii săi, asta pentru că Ungaria, din nefericire, nu se sfieşte a arăta o atitudine ostilă faţă de aceştia. 

Spre exemplu, în ceea ce priveşte România, Budapesta a interzis în 2016 tuturor diplomaţilor săi să participe la festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României, argumentând că nu este nimic de sărbătorit pentru Ungaria. Pe acest fond au venit şi reacţiile MAE român care a reiterat “că orice încercare de rescriere a istoriei şi de aducere în discuţie a unor poziţii revizioniste este inacceptabilă”.

Privind mentalul colectiv, elitele politice maghiare au reuşit să transforme  Tratatul de la Trianon într-una dintre cele mai mari traume ale populaţiei maghiare, subiect care pare a fi folosit cu precădere şi de către regimul Oraban, în special în scopul de a menţine un capital electoral care să îi asigure hegemonia politică. Toate acestea au condus inevitabil către un sentiment naţionalist împărtăşit de o parte a societăţii maghiare, cu atât mai mult cu cât o serie de dezinformări au pătruns în spaţiul mediatic. Una dintre aceste dezinformări este şi cea conform căreia tratatul va expira în 2020, odată cu împlinirea unui veac de la semnarea sa, lucru de altfel total fals, întrucât Ungaria a ratificat la rândul său Tratatul de Pace de la Paris din 1947, care a restabilit în mare parte aceleaşi graniţe teritoriale precum Trianonul. Mai apoi, în anii ’90 Ungaria a ratificat tratatele de bună prietenie cu statele vecine tocmai în vederea aderării sale la NATO şi UE.

Ucraina este  cel mai vulnerabil vecin al Budapestei, din punct de vedere geopolitic. Angrenată într-un conflict militar intern, fără apartenenţă la spaţiul euroatlantic şi cu relaţii destul de dificile cu Federaţia Rusă, Ucraina a devenit de altfel o scenă care poate evidenţia modul de acţiune şi interesele regionale ale guvernului maghiar.

Deşi  a fost unul din cei mai activi parteneri ai Kievului privind integrarea europeană, relaţia bilaterală dintre cele două state a intrat într-o nouă etapă odată cu anexarea Crimeei, Viktor Orban cerând autonomie pentru maghiarii din Transcarpatia, în ciuda poziţiilor contrare venite de la Kiev sau chiar Varşovia. Tot Orban a devenit  apoi un critic al Maidanului luând chiar decizia de a suspenda transferul de gaz cu flux invers către Ucraina. Paradoxal sau nu, decizia a venit la doar trei zile distanţă după ce premierul maghiar avusese o întrevedere cu şeful Gazprom, Alexei Miller.

Trei ani mai târziu, în 2017, a fost atins apogeul relaţiilor tensionate dintre Ungaria şi Ucraina după ce Kievul a decis să adopte noua lege a educaţiei. Chiar dacă România, Bulgaria, Polonia sau Grecia au avut reacţii de condamnare a acestei decizii, poziţia Budapestei a fost cea mai radicală, guvernul maghiar anunţând că va folosi dreptul de veto pentru a bloca orice acţiune în relaţia dintre UE, NATO şi Ucraina. Astfel poate fi explicată poziţia Ungariei din toamna anului 2019 privind blocarea declaraţiei comune a statelor membre NATO faţă de Ucraina. Însăşi ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, susţinea că ţara sa “nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice”.

Mai mult, Kievul acuză Budapesta că încearcă să controleze regiunea Transcarpatia prin intermediul unor fonduri guvernamentale care susţin organizaţii precum Societatea pentru Cultura Maghiară din  Transcarpatia (KMKS) care editează revista Societăţii pentru Cultura Maghiară din Transcarpatia.

Aceeaşi revistă a publicat în luna iulie 2019, sub sloganul Maghiari, ridicaţi-vă!, o hartă în care Transcarpatia este alipită statului ungar, determinând Kievul să acuze Budapesta pentru sprijinirea extremismului şi a separatismului maghiar.

KMKS a avut în luna octombrie 2019, o poziţie prin care a condamnat sintagma “ucraineni de origine maghiară”, folosită de către şeful Administraţiei Regionale de Stat din Transcarpatia, Igor Bondarenko, recomandând folosirea unor formule precum “maghiari transcarpatici”.

Tot KMKS a cumpărat, cu sprijinul financiar acordat de către Budapesta, 50% din  postul local TV, Uzhhorod, care va emite în Transcarpatia, în limba ucraineană şi maghiară, acţiune privită cu circumspecţie de către ucraineni, care se tem de instrumentalizarea postului într-un canal de propagandă.

Nu în cele din urmă, autorităţile ucrainene acuză că fondurile folosite de către Budapesta, prin programul Egan Ede, care au drept scop sprijinirea antreprenoratului în Transcarpatia, încurajează de fapt sentimentele separatiste. Mai mult, Kievul consideră că sprijinul financiar este acordat pe criterii etnice, favorizând populaţia maghiară în dauna ucrainenilor. Evident, programul maghiar este privit, în opinia ucrainenilor, şi ca un instrument care poate accelera clivajele sociale la nivel regional, conducând către tensiuni sociale şi sentimente antiguvernamentale. Spre exemplu, primarul oraşului ucrainean Berehove declara pentru The New York Times în 2018, că principala problemă nu este dată numai de implicarea financiară a Ungariei, ci şi de diferenţele în ceea ce priveşte capacitatea Kievului de a susţine astfel de proiecte la rândul său.

Nu este suprinzător faptul că, în ciuda unor declaraţii oficiale, Ucraina percepe Ungaria drept o ameninţare directă la propria sa securitate naţională, luând în calcul chiar, posibilul scenariu, în care, pe termen lung, Budapesta ar fi dispusă a interveni chiar militar în Transcarpatia sub pretextul apărării minorităţii maghiare. În mod cert, un asemenea scenariu trebuie să îndeplinească o serie de factori, puţini probabili la ora actuală, printre care o criză acută a NATO şi UE, accederea unui regim ultra naţionalist la Kiev şi interesul unor mari puteri de a sprijini un nou conflict regional.

Cu toate acestea, pe termen mediu şi scurt Ucraina identifică o serie de acţiuni hibride, orchestrate în opinia sa pe axa Budapesta-Moscova, iar neîncrederea este accentuată nu numai de relaţia bilaterală dintre Ungaria şi Ucraina, ci şi de relaţia guvernului Orban cu Federaţia Rusă, bazată pe o serie de proiecte economice precum aprovizionarea cu gaz natural sau construcţia a două noi reactoare nucleare pentru centrala Paks, proiecte care se transpun şi la nivel politic şi chiar militar. Ungaria a permis aşadar tranzitarea spaţiului său aerian de către trupele ruse care au transportat armament către Serbia, devenind totodată o voce din ce în ce mai puternică care cere Bruxellesului ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei. Tot Ungaria, stat membru NATO, a achiziţionat trei elicoptere militare Mi-8T, anul trecut, din Federaţia Rusă.

Autorităţile române trebuie să privească cu mare atenţie dinamicile interne din Ucraina, precum şi modul în care Ungaria se raportează la minoritarii maghiari. România, prin diplomaţia sa, ar trebui să promoveze propriul model de succes privind respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, la nivel regional dar şi la nivelul unor organizaţii internaţionale precum ONU, OSCE, Consiliul Europei, şamd. În acelaşi timp, Bucureştiul trebuie să susţină principiul neinterferenţei unui stat în afacerile interne ale altei ţări şi să ceară un răspuns coerent şi ferm Ungariei privind politicile sale din regiune, fără de a se teme chiar de o colaborare mult mai strânsă cu partenerul ucrainean.

Să nu uităm că la finalul lunii noiembrie 2019, pentru prima dată, un reprezentant al statului român a luat o poziţie oficială faţă de aşa numitul program de Dezvoltare al Ardealului, finanţat de Budapesta în România, program care se aseamănă cu Egan Ede dar şi alte acţiuni de acest fel derulate de Ungaria în statele vecine.

În acest sens, ambasadorul ţării noastre la Budapesta, Marius Lazurca, l-a informat, conform G4media, pe vicepremierul maghiar Zsolt Semjen, că Ungaria derulează programul fără acordul României şi evident, fără un dialog inter-guvernamental. Poate că asemenea poziţii ar trebui luate şi de către Ucraina, Slovacia sau Croaţia, iar diplomaţia română ar trebui să găsească cele mai bune soluţii de colaborare în scopul constituirii unei poziţii comune puternice.   

Şi nu în ultimul rând, Ungaria trebuie să se decidă asupra narativului său, asta pentru că legislaţia sa internă este din ce în ce mai drastică cu organizaţiile non-guvernamentale, mai ales cele finanţate din exterior, dar, aceeaşi Ungarie foloseşte finanţarea unor astfel de institute în ţările sale vecine. Vede Budapesta, ca şi Rusia lui Putin, o ameninţare în astfel de organizaţii? Dacă da, se foloseşte la rândul său de aceste tipuri de practici pentru a-şi atinge propriile interese strategice? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite