Trei morţi şi 11 răniţi, după ce un bărbat a deschis focul asupra mulţimii la un concert din Austria VIDEO
0Un bărbat în vârstă de 27 de ani a împuşcat mortal două persoane şi a rănit alte 11 în timpul unui concert organizat de un club de motociclişti în oraşul austriac Nenzing, situat în vestul ţării, după care s-a sinucis, relatează oe24.at.
Potrivit poliţiei locale, tânărul a recurs la acest gest la scurt timp după ce s-a certat cu prietena lui.
În jurul orei locale 3.00 (4.00, ora României), bărbatul a ajuns în parcarea din apropierea locului în care era organizat concertul şi, după o dispută cu prietena sa, a luat o armă din maşină şi a început să tragă asupra spectatorilor prezenţi, care, potrivit autorităţilor, erau în număr de aproximativ 150. Apoi, bărbatul s-a sinucis.
Autorităţile au precizat că prietena tânărului nu a fost rănită în atac.
Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spital, unii dintre ei aflându-se, potrivit echipelor de intervenţie, în stare gravă.
Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.