Situaţia de facto!

Preşedintele Donald Trump se întâlneşte cu preşedintele Vladimir Putin în momentul în care este în dezacord cu serviciile de informaţii referitor la interferenţele Moscovei în campania electorală de partea Republicanilor. Într-unul dintre mesajele preşedintelui pe Twitter, acesta comenta: „Continui să spun că nu au avut de-a face cu alegerile noastre. Evaluările agenţiilor de informaţii americane arată altfel.

Ţările europene, la rândul lor, au trebuit să se lupte cu interferenţele ruseşti în alegeri. Preşedintele Trump continuă să fie în contradicţie cu aliaţii europeni ai Americii în privinţa unor chestiuni precum politica comercială, schimbările climatice şi Acordul cu Iranul; în lumina ambivalenţei lui Trump cu privire la NATO, liderii europeni au discutat în mod deschis despre necesitatea ca Europa să-şi asigure singură securitatea. Toate acestea reprezintă o deschidere potenţială pentru Putin, care a încercat mult timp să împartă alianţa occidentală. Cei doi preşedinţi au vorbit ultima dată la Summitul G20 de la Hamburg şi apoi din nou la Summitul Asia-Pacific din Vietnam.

Summitul de la Helsinki vine după Summitul NATO şi după mult aşteptata vizită în Marea Britanie a preşedintelui Donald Trump. Ce se va discuta la Helsinki? Probabil situaţia din Ucraina şi din Siria, dar şi evoluţiile militare din Asia (!?). Care ar fi problema cancelariilor europene? Nu ştiu la ce să se aştepte de la o astfel de întâlnire. Ultimele mutări ale preşedintelui Donald Trump au creat o stare de confuzie în rândul europenilor şi aş aminti aici câteva dintre acestea: a aplicat tarife masive la importurile de oţel şi aluminiu din UE, a ameninţat că va face acelaşi lucru cu automobilele europene, a plecat mai devreme de la Summitul G7 şi nu a semnat declaraţia comună, riscând un război comercial complet, a cerut, înainte de Summitul G7, reintegrarea Rusiei în grup, Moscova fiind suspendată pentru invazia din Ucraina şi anexarea Peninsulei Crimeea în 2014 şi, nu în ultimul rând, a glumit cu Donald Tusk spunând-i că ar trebui să schimbe Alianţa NATO cu o cooperare de la caz la caz (a arătat ca alianţa militară era la fel de rea ca NAFTA, care este o afacere comercială). Bine că a fost o glumă, dar ea nu a fost gustată de europeni.

Din punct de vedere comercial, va urma, la o dată care va fi anunţată de cele două părţi, vizita Preşedintelui Comisiei Europene la Washington. Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la Casa Albă, conform afirmaţiilor a doi oficiali UE, şi doreşte ca cei doi să discute despre piaţa de schimb, o sursă de tensiuni între Bruxelles şi Washington generată de noile taxe pentru importurile de oţel şi aluminiu impuse de preşedintele Donald Trump, fapt care a dus la contramăsuri din partea UE. Invitaţia a fost trimisă înainte ca fabrica americană de motociclete Harley-Davidson să anunţe că îşi va muta o parte din producţie în afara SUA pentru a evita taxele UE. Noile taxe vamale americane pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari au intrat în vigoare pe 6 iulie, la 7 dimineaţa, ora României. Momentul marchează debutul unui război comercial între SUA şi China, primele două economii ale lumii, în pofida îngrijorărilor companiilor şi investitorilor. Toate acestea vor duce probabil la constituirea unei axe Beijing-Bruxelles la care se vor alia şi alte ţări din Asia.


FOTO presidency.ro

Summitul NATO

Analizând situaţia din Asia-Peninsula Coreeană, îmi sare în ochi motto-ul sub care se derulează acţiunile forţelor americane şi sud-coreene: „Pregăteşte-te să lupţi“. Iniţial am crezut că şi cel european sună la fel, dar surpriză, cel european sub care luptă alianţa NATO este: „Puternici împreună“. Cele două spun mult despre implicarea militarilor în ecuaţia securităţii din cele două zone. Summitul NATO va fi definit de două obiective: (1) unitatea politică şi (2) evoluţiile în operativitatea forţelor aliate. De asemenea, summitul NATO va fi unul foarte politizat. Alianţa este polarizată din cauza modului în care fiecare îşi respectă angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru apărare. Unii îi urmează pe nemţi, care au redus cheltuielile şi îşi propun un interval de timp de 4 ani pentru creştere, în timp ce alţii îi urmează pe americani, care au crescut la 3,6% din PIB cheltuielile cu armata (în tabăra asta se află şi România). În ciuda retoricii preşedintelui Donald Trump despre Alianţă, a scrisorilor transmise către 10 lideri ai ţărilor membre (inclusiv Secretarul Apărării al SUA, James Mattis, i-a scris[1]omologului britanic, Gavin Wiliamson, despre dorinţa SUA ca Marea Britanie să crească cheltuielile militare la peste 2%), administraţia de la Casa Albă a consolidat angajamentele militare în Europa, alocând 6,5 miliarde de USD în 2019 pentru Iniţiativa de Descurajare Europeană, faţă de 4,8 miliarde USD în 2018, în timp ce fondurile pentru prepoziţionarea de tehnică militară au sărit de la 2,2 miliarde USD la 3,2 miliarde USD. 67 de milioane de USD vor fi folosiţi pentru proiectul Central Region Storage Facility de la Sanem, oraş în sud-vestul Luxemburgului unde se află cea de-a 86 escadrilă de sprijin logistic a SUA (sunt depozitate materiale de război conform principiului deploy it out of the door).

SUA nu doreşte să construiască noi baze în fostele ţări din blocul sovietic, dar face îmbunătăţiri la infrastructura existentă pentru a se asigura că aceasta pot susţine cerinţele specifice ale armatei americane (depozite de muniţie, piste de aviaţie corespunzătoare avioanelor americane şi puncte de alimentare cu combustibil - aici intră şi Baza Aeriană de la Turda şi cea de la Kogălniceanu). Şeful Comandamentului European al SUA (SACEUR), generalul Curtis Scaparrotti, a recunoscut, în depoziţia sa din martie 2018 din faţa Comisiei pentru Serviciile Armate a Congresului, că bugetul cerut pe exerciţiile financiare FY18 şi FY19 „ar permite o desfăşurare în Europa a avioanelor din generaţia a patra şi a cincea, a avioanelor de sprijin trupe, a bombardierelor în cazul unei situaţii de criză“. 

Temele summitului sunt ambiţioase, ele plecând de la cheltuielile materiale alocate apărării şi de la mobilitatea militară în Europa la reforma structurii de comandament militar a NATO, luarea în discuţie a direcţiilor strategice ale Alianţei, creşterea capacităţilor militare şi a operativităţii trupelor prin exerciţii militare comune în zonele de risc ale flancului estic (un exerciţiu de amploare a NRF cu peste 40.000 militari, testarea Very High Rediness Joit Task Force, dislocarea de baterii Patriot din Europa de Vest la Marea Neagră şi la Marea Baltică - pe termen limitat), dar şi consolidarea procesului decizional civil-militar care să asigure luarea deciziilor în pas cu desfăşurarea evenimentelor în caz de criză/război, ceea ce va duce la creşterea agilităţii deciziilor politico-militare la nivelul Alianţei. Noile comandamente - cel al Atlanticului va fi la Norfolk, acolo unde este şi Comandamentul Aliat pentru Transformare (celălalt Comandament pentru Operaţiuni fiind în Belgia), iar Comandamentul Logistic va fi la Ulm, care este situat la 70 km de cartierul general al EUCOM (forţele terestre ale SUA în Europa).

Ceea ce este nou în arhitectura europeană a fost denumit Four Thirties (de 4 ori 30) adică 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile de aviaţie (aproximativ 30x12=360 de avioane operaţionale), 30 de nave de război, toate gata în 30 de zile. O ultimă remarcă pe care o fac este cea a fondatorului Conferinţei de Securitate de la München, Wolfgang Ischinger, remarcă care se referă la faptul că Germania are obligaţia să crească cheltuielile pentru apărare pentru ca SUA să rămână în sistemul de securitate european. El a spus că:

„Preşedintele Trump ar putea folosi summitul NATO ca să reducă[2]angajamentele SUA în Europa sau ca să dea un ultimatum aliaţilor europeni. Şi acestea ar fi considerate un cadou pentru Putin.“

Reevaluarea pe care Pentagonul o face în acest timp, referitoare la prezenţa SUA în Europa, a luat aerul din sala de şedinţe a ultimei întâlniri a liderilor europeni. Să nu uităm că în sec XIX şi sec XX au fost 6 războaie devastatoare în Europa, inclusiv cele două Războaie Mondiale, cu milioane de morţi. De la crearea Alianţei, în peste 60 de ani, nu au mai fost crize militare de proporţii, singurele fiind în Bosnia şi Kosovo, dar de mică amploare. SUA nu se va retrage din Europa, ba dimpotrivă, îşi va consolida prezenţa. NATO este arhitectura de securitate a Europei cu pilonul central SUA.


Donald Trump şi Vladimir Putin

Întâlnirea de la Helsinki

Preşedintele Trump şi preşedintele Valdimir Putin ţin prima întâlnire comună de la preluarea mandatului preşedintelui american. Întâlnirea de la Helsinki are o agendă care nu a fost anunţată, dar şi o mare doză de impredictibilitate pentru europeni. Este un fel de impredictibilitate strategică de care se tem aceştia, având în faţă exemplul Summitului SUA-Coreea de Nord, unde preşedintele Trump a semnat un document cadru fără o agendă clară (Secretarul de Stat Mike Pompeo va merge la Phenian să negocieze detaliile acestui acord cadru), suspendând apoi exerciţiile militare de amploare deja planificate cu Coreea de Sud (suspendarea acestora a fost considerată ca o victorie a propagandei comuniste de la Phenian).

Europenilor le este foarte greu să înţeleagă politica externă promovată de Donald Trump. Riscul pe care-l oferă o întâlnire cu un adversar de tipul lui Valdimir Putin, fost ofiţer KGB în Germania, este şi mai mare. Europenii cred că un astfel de acord se poate semna şi la Helsinki, acord în care pot fi oprite exerciţiile NATO conduse de SUA în Ţările Baltice sau în Polonia, exerciţii faţă de care Rusia se opune cu vehemenţă şi pe care Polonia şi Ţările Baltice le solicită cu insistenţă. Vorbind reporterilor la bordul Air Force One, săptămâna trecută, preşedintele Trump a refuzat să excludă recunoaşterea anexării Crimeei la Rusia - „Va trebui să vedem“, a spus el. În legătură cu sancţiunile acordate Rusiei, va fi greu să fie ridicate sau reduse pentru că există controlul total al Congresului SUA asupra aplicării lor.

Nu toată lumea este pesimistă. Vorbind la recentul Summitul UE de la Bruxelles Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg a definit întâlnirea de la Helsinki ca „un semn de putere comună“ şi a declarat că NATO este interesat de un dialog deschis cu Rusia. „Noi nu dorim un nou Război Rece“ - a spus Stoltenberg şi a continuat:

„Cu toate acestea nu renunţăm la sancţiunile aplicate pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a Europei, împotriva interferenţelor în alegerile nostre şi în cele din SUA.“

La întâlnire, probabil, preşedintele Vladimir Putin îi va prezenta preşedintelui Trump modul în care administraţia Obama[3] a destrămat relaţiile dintre SUA şi Rusia în ultimii ani de mandat, perioadă în care cele două ţări s-au ciocnit peste tot, de la Edward Snowden şi Ucraina până la interferenţele electorale din SUA. Având în vedere animozitatea preşedintelui Trump pentru administraţia Obama şi tendinţa lui de a favoriza orice politică care reprezintă opusul predecesorului său, o astfel de naraţiune ar putea găsi un mediu receptiv. Summitul va fi ca şi cum preşedintele Trump ar audia şi cealaltă parte, respectiv pe preşedintele Putin, în legătură cu faptele acestuia prezentate în informările zilnice pe care le primeşte de la Comunitatea de Informaţii a SUA. O mare parte din elita conducătoare de la Kremlin este convinsă că preşedintele Donald Trump poate dori să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, dar este în mod constant înconjurat de un Congres ostil şi de o birocraţie a politicii externe a Washingtonului care nu-i va permite să facă acest lucru. După cum o văd oficialii ruşi, o întâlnire unu-la-unu este o oportunitate de a depăşi toate aceste oprelişti şi de a face un apel direct, o abordare care se potriveşte obiceiurilor şi convingerilor elitei conducătoare a Rusiei. Sunt experţi în manipulare!

Cu toate acestea, nimeni în Moscova nu se aşteaptă la mari realizări de la summit. Există puţine aşteptări ca preşedintele Trump, de exemplu, să ridice sancţiunile aplicate Rusiei sau să recunoască oficial Crimeea. Un summit bilateral Rusia-SUA este, de fapt, pentru preşedintele Vladimir Putin o recunoaştere clară a faptului că încercările Statelor Unite din ultimii ani de a izola şi marginaliza Rusia au eşuat. De asemenea, pentru Moscova întâlnirea se constituie într-o recunoaştere a faptului că Rusia este o putere globală care nu poate fi ignorată şi trebuie tratată ca atare. Substanţa summitului de la Helsinki este de aşteptat să se concentreze asupra discuţiilor despre războiul din Siria, Ucraina şi probabil despre controlul armamentelor. Această ultimă problemă este cea în care este posibil un acord.

Din motive politice, Trump va trebui să ridice problema interferenţelor electorale, deşi atât el, cât şi Putin au un interes să menţină conversaţia scurtă şi vagă pe această temă, fără a intra în specificul influenţei Rusiei în alegerile americane din 2016. În ultimele zile, la Moscova se vorbeşte, în cercurile diplomatice, că preşedintele Putin ar fi dispus să dialogheze despre interferenţele electorale în termeni extrem de înguşti sau incredibil de largi. Preşedintele Putin ar putea fi deschis la semnarea unei declaraţii comune în care ambele părţi sunt de acord să se abţină de la hacking în sistemele de vot ale celuilalt. Ruşii sunt interesaţi şi de limitarea acţiunilor unor instituţii de mass-media şi unor ONG-uri finanţate din străinătate, pe care Kremlinul le-a considera ca fiind agenţi de schimbare/influenţă a regimului. O declaraţie pe această temă care să o includă şi pe cea referitoare la alegeri ar fi văzută ca o mare victorie la Moscova. Deocamdată, acestea sunt doar supoziţii bazate pe datele cunoscute şi pe evoluţiile anterioare ale celor doi combatanţi. Helsinki va arta dacă ruşii au în preşedintele Donald Trump un preşedinte american gata să transforme prin magie[4] obiectivele în realitate!

În loc de concluzie[5]

Dar pentru cei care sunt speriaţi că democraţiile sunt în pericol în iulie va fi doar un test al solidităţii acestora. Vor justifica sau nu aceste frici momentele politice din lună?. Desigur, pentru Occident, dar şi pentru europenii din est slăbirea coeziunii NATO poate avea un impact important pentru securitatea continentului. Prim-ministrul britanic Theresa May şi cancelarul Angela Merkel au probleme cu guvernarea, abia reuşind să o păstreze, iar preşedintele Donald Trump duce lupte serioase cu Congresul pentru nominalizarea unui judecător la Curtea Supremă a SUA, care are ca scop final tranşarea problemei legalizării avortului. De asemenea, John Kelly, şeful stafului Casei Albe, are uşa larg deschisă pentru a părăsi postul, aşa cum prezic surse de la Casa Albă, ceea ce-i va aduce preşedintelui o nouă provocare.

Şi peste toate acestea, două întâlniri vor marca viitorul european: Summitul NATO din 11-12 iulie şi întâlnirea Trump-Putin din 16 iulie. Între cele două va fi vizita preşedintelui Trump la Londra, care se pare că va fi o umbră vagă a celei de la Riad în 2017 şi asta în primul rând din cauza masurilor de securitate extrem de dure luate de poliţia londoneză.

Dacă preşedintele Donald Trump merge la preşedintele Vladimir Putin cu o alianţă unită în spatele lui, ar putea avea succes. Dacă preşedintele american merge la preşedintele Putin cu o alianţă divizată în spatele lui, el va fi într-o poziţie slabă, pentru că nu va dori să lovească şi să aibă trei întâlniri nereuşite. Există pericolul ca el să-i plătească prea mult lui Vladimir Putin sub formă de concesii necondiţionate pentru a obţine o întâlnire de succes. În mod sigur, la Helsinki Putin îi va refuza lui Trump orice încercare de a scoate iranienii din Siria, deşi Consilierul de Securitate Naţională, John Bolton, s-a arătat încrezător în faptul că se poate obţine cu acest prilej un acord asupra forţelor iraniene. Atât Rusia, cât şi Iranul susţin regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Zeci de mii de luptători sprijiniţi de Iran sprijină forţele lui Assad împotriva grupurilor rebele. Rusia a fost reticentă în a-şi angaja propriile trupe în luptă, dar a sprijinit cu aviaţie operaţiunile regimului sirian încă din 2015.

Să presupunem ceea ce este mai rău posibil şi să zâmbim la final! Data de 16 nu este jumătatea lui iulie sau Idele lui Martie. Este undeva în apropiere.


[1]James Mattis: „O naţiune ca a dumneavoastră cu interese şi angajamente globale necesită un nivel al cheltuielilor militare pentru apărare dincolo de ceea ce ne aşteptăm de la aliaţii cu interese regionale. Dacă nu există un braţ militar puternic, pacea şi stabilitatea sunt în pericol.”

[2]Ambasadorul SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, a infirmat acest lucru într-o conferinţă recentă desfăşurată la Casa Albă. Hutchison a spus că se aşteaptă ca membrii NATO să adopte o listă de acţiuni care să promoveze reformele alianţei, să continue misiunile în Irak şi Afganistan şi să contracareze războiul „hibrid“ şi operaţiunile de dezinformare.

[3]Summitul SUA-Rusia de la Helsinki îi oferă lui Vladimir Putin posibilitatea de a face un apel direct la Donald Trump. În iulie 2009, Barack Obama a zburat la Moscova pentru discuţii cu Dmitri Medvedev, preşedintele de atunci al Rusiei, dar a inclus în programul său şi o întâlnire cu Vladimir Putin, care, deşi era într-o hibernare politică de scurtă durată ca prim-ministru, a rămas cea mai puternică figură din ţară. Într-o dimineaţă, Obama şi anturajul său au fost conduşi la reşedinţa lui Putin la Novo-Ogariovo, o zonă împădurită, la douăzeci de kilometri în afara capitalei Moscova. Primirea a fost spectaculoasă şi generoasă, cu un dejun tradiţional rusesc cu tipuri de caviar şi ouă exotice, aşa cum a devoalat în cartea sa „De la Războiul Rece la o pace caldă“, fostul consilierul al lui Obama, Michael McFaul, ulterior devenit ambasadorul SUA la Moscova. Ceaiul a fost servit de un ospătar îmbrăcat în ţinută tradiţională rusească şi a fost preparat într-un samovar din sec. XIX în mod tradiţional. Înainte ca Obama să poată spune multe lucruri, Putin s-a lansat într-o tiradă împotriva acţiunilor derulate de SUA: cum Washingtonul a refuzat ofertele de ajutor ale Rusiei după atacurile din 11 septembrie, cum a declanşat războiul din Irak şi a provocat o revoluţie politică în rândul vecinilor Rusiei. A fost o poveste de nemulţumire şi de frustrare, cu Rusia în rol de victimă. Putin, scrie McFaul, „ştia să spună o poveste dramatică. Pentru fiecare vignetă sau întâlnire, el i-a spus preşedintelui data, locul şi cine se afla acolo. Reuniunea fusese programată pentru şaizeci de minute şi după cincizeci şi cinci de minute, preşedintele SUA nu a spusese nimic“, a scris McFaul.

[4]Wikipedia: Merlin este un personaj legendar al povestirilor arturiene, create de vechii locuitori ai Marii Britanii. Merlin este persoana care l-ar fi învăţat pe prinţul Arthur şi l-ar fi ajutat să devină rege. Finalul povestirilor indică un declin al puterii lui Merlin şi o sporire a influenţei ştiinţei, deci un tranzit de la obiceiurile vechi, legate de magie şi ocultism, la ştiinţa modernă. 

[5]Idele lui Martie sau ziua în care Cezar a fost ucis (44 î.Hr.). O poveste de pe vremea Imperiului Roman care frământă şi astăzi atât cancelariile, cât şi pe iniţiaţi. Acest moment este important pentru romani, dar el a fost preluat şi în cultura celor care au urmat. Care este însemnătatea zilei de 15 martie? Dacă nu ar fi fost vorba de evenimentele petrecute în Roma antică, ziua de 15 martie ar fi fost doar o zi ca oricare alta. Dar moartea lui Iulius Cezar - ucis de mâna unor senatori romani - a făcut ca această dată să fie considerată una cu ghinion. Asasinarea lui Iulius Cezar a avut loc în data de 15 martie, în anul 44 î.Hr. Potrivit credinţelor populare, se spune că un prezicător l-ar fi avertizat pe Cezar în privinţa acestei zile dar el nu a ţinut cont de spuse. Potrivit lui Plutarh, în acea zi, Cezar ar fi glumit cu un clarvăzător spunând că ziua de 15 a sosit şi că nu s-a întâmplat nimic (acesta i-ar fi spus: Însă tu ar trebui să te fereşti de Idele lui Martie anul acesta). La această replică, prezicătorul a răspuns că ziua nu s-a terminat încă. Şi aşa profeţia lui s-a împlinit cu asasinarea lui Cezar. Deşi majoritatea oamenilor au auzit de sintagma „Idele lui Martie“, termenul de „ide“ (care vine din latinescul „idus“) înseamnă jumătatea lunii. Potrivit calendarului roman, idele pică în cea de-a 15-a zi a lunilor martie, mai, iulie şi octombrie. Pentru restul lunilor de peste an, „idele“ pică în ziua a 13-a. Astăzi nu mai există un Cezar, nici măcar în Italia, dar un astfel de avertisment poate fi valabil (!?). După ieşirea de pe scena politică a lui Cezar, se spune că romanii superstiţioşi ar fi evitat să îşi înceapă afacerile, căsătoria sau altă chestiune importantă într-o zi precum 15 martie, o dată încărcată de o tragedie atât de mare, încât, în cele din urmă, Idele lui Martie au intrat în lexicon ca o metaforă pentru o catastrofă care este iminentă. Poate că până acum data aceasta 15 Martie, sau Idele lui Martie, vi s-a părut inofensivă. Dar ea are o puternică încărcătură dată de un eveniment sângeros. În particular, Idele lui Martie nu erau doar zile sacre pentru a-l cinsti pe Jupiter, ci şi pentru a-l cinsti pe zeul Marte. Luna martie era astfel numită după Marte, zeul războiului. Adeseori, se organizau parade militare şi festivităţi pentru a comemora zeul războiului, dar şi pentru a afişa puterea armatei romane. În particular, Idele lui Martie nu erau doar zile sacre pentru a-l cinsti pe Jupiter, ci şi pentru a-l cinsti pe zeul Marte.