Studiu: Cum se prezintă românii înalt calificaţi din Italia?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema "emigrării creierelor" din România este tratată şi în raportul de cercetare realizat de Caritas România, intitulat "Românii din Italia între respingere şi acceptare". Documentul aduce iar în discuţie situaţia economică dificilă din ţară care a pus pe fugă numeroşi români, indiferent de studiile pe care le-au urmat.

Potrivit raportului Caritas, aproape toţi românii înalt calificaţi stabiliţi în Italia au decis să emigreze din România din cauza situaţiei economice precare şi a lipsei de oportunităţi de dezvoltare financiară şi profesională.

Citeşte şi:
Afaceriştii români din Italia, de zece ori mai numeroşi decât în 2003
Peste 60% din românii plecaţi în Italia nu se mai întorc acasă
Egali cu italienii la studii, imigranţii din Peninsulă câştigă mult mai puţin

Odată ajunşi în Italia, românii bine calificaţi s-au împărţit în trei categorii. O mică parte a imigranţilor din Peninsulă a reuşit să obţină un loc de muncă pe măsura propriei calificări. Un alt grup de români a reuşit, prin eforturi susţinute şi după mai mulţi ani, să se plaseze satisfăcător pe piaţa muncii italiene, dar într-un sector de activitate diferit faţă de cel pentru care a urmat ani de studii. A treia categorie de români este prinsă într-o situaţie de subocupare căreia i s-a conformat, privind-o ca pe o soluţie temporară pentru câştiguri financiare imediate.

Au ales Italia pentru a beneficia de ajutorul prietenilor deja stabiliţi acolo

Totodată, studiul Caritas arată că românii înalt calificaţi au ales Italia ca ţară de destinaţie pentru că aveau deja rude şi prieteni care locuiau în Peninsulă, care le-au putut acorda un ajutor important în acomodarea iniţială.

Referitor la cele 50 de persoane care au participat la cercetarea "Românii din Italia între respingere şi acceptare", 46,5% sunt conaţionali care trăiesc în Italia de cel puţin patru ani, iar 23,3% locuiesc acolo de mai bine de zece ani.

Află în ce măsură sunt satisfăcuţi românii bine calificaţi de locurile de muncă obţinute în Italia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite