Securitatea nucleară, din nou sub semnul întrebării

Să sperăm că, aşa cum suntem acum informaţi de autorităţile ucrainene, accidentul de la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este doar unul minor, la instalaţia electrică a unuia dintre reactoare şi nu presupune nicio scurgere radioactivă.

Numai că nu este vorba despre un incident izolat, ci, din nefericire pentru noi toţi, se înscrie într-o serie de incidente absolut neliniştitoare care s-au produs la mai multe centrale nucleare europene. Experţii în probleme de securitate sunt preocupaţi de faptul că decidenţii politici sunt acum obsedaţi în analizele lor de ideea securităţii aprovizionării energetice, ceea ce îi face să fie, să spunem, mai „concilianţi„ în comparaţie cu de nivelul poziţiilor foarte dure care au apărut după Cernobîl sau Fukuşima, sub presiunea emoţiei şi neliniştilor majore la nivelul opiniei publice.                                      

De aici şi fragilitatea tuturor analizelor care se fac acum pe plan european, căci curentele de gandire oscilează în continuare între extreme. Avem, pe de-o parte, negaţia violentă a opţiunii nuclearului civil de către şcoala ecologiştilor, cei care pun în evidenţă faptul că reţeaua de centrale nucleare din Europa este relativ învechită şi supusă doar unor controale de rutină care, chiar şi acelea (vezi exemplele din Belgia sau Franţa, spre exemplu), au arătat că există probleme uneori serioase tehnice şi de asigurarea securităţii instalaţiilor. Dacă citeşti raportul din 2012 al celora de la Greenpeace te îngrozeşti de-abinelea şi te întrebi dacă cei care iau deciziile politice la nivel european sunt idioţi sau criminali. Sau ambele.                                  

Nu citiţi asemenea rapoarte, spun alte surse, şi acelea cu multe argumente, căci ele ar fi subvenţionate direct de companiile ruseşti care doresc să menţină cu orice preţ dependenţa unora dintre marii actori europeni de livrările din Federţia Rusă – una dintre dependenţele strategice cele mai grave ale UE din acest moment, cu efecte vizibile în momente de tensiune cum sunt cele pe care le trăim acum. Dacă citiţi rapoarte tip Greenpeace, se spune, atunci uitaţi-vă cu atenţie la cine finanţează mişcările violente (sau cat se poate de violente) împotriva exploatării gazelor de şist...proteste care, întamplător sau nu, cresc în intensitate sau frecvenţă pe măsură ce ele au loc în ţările din zona de graniţă între UE, NATO şi Federaţia Rusă....                      

Totalmente false ambele abordări, afirmă foarte siguri pe ei experţii în energie din instituţiile europene şi instituţiile oficiale naţionale din UE care aduc mereu aminte că, dintre toate formele de obţinere a energiei, opţiunea nucleară este totuşi cea mai sigură dintre toate, comparaţia foarte des folosită fiind cea cu catastrofele aviatice în raport cu frecvenţa mondială a curselor aeriene. O probă în acest sens, se spune, este studiul obiectiv al evenimentelor în raport cu Scara INES stabilită în 1991, cu o scară de la 0-8. Există mai multe asemenea liste, le puteţi găsi cu uşurinţă pe Internet, precum şi enumerarea conexă deevenimente produse în unităţle de fabricaţie a combustibilului nuclear.

Dacă subiectul vă interesează cu adevărat, aveţi la dispoziţie şi o funcţie interesantă în Google Earth creată de Nature News în colaborare cu Universitatea Columbia, folosind baza de date PRIS (Power Reactor Information System), baza de date a AIEA (Agenţia internaţională pentru energia atomică). Veţi avea rapid o imagine în timp real asupra zonelor în care există potenţiale primejdii legate de folosirea energiei nucleare, mai ales în zonele principale care sunt SUA, Europa, Rusia şi foste republici membre ale URSS, India şi China. Mărimea cercurilor de culoare reprezintă densitatea populaţiei (numărul de persoane care trăiesc într-o rază de 75 km pătraţi în raport cu o centrală nucleară)...zona de risc maxim în caz de contaminare nucleară.   Situaţia poate fi extrem de problematică în unele din asemenea zone, cum ar fi, spre exemplu, cea situată în jurul centralei nucleare de la Guandong (în China, în apropiere de Honk Kong), acolo unde în zona de risc trăiesc nu mai puţin de 28 de milioane de persoane, 3 milioane fiind în raza de 30 de km distanţă de centrala cu putere instalată de 1888 MGW.      

Evident, cu cele 85 de centrale nucleare operaţionale şi 159 de reactoare operaţionale, Europa este în fruntea listei şi, de aici, datorită acestei densităţi combinate cu repartiţia pe hărţile demografice, creşte importanţa tuturor raţionamentelor strategice de securitate.          

La nivelul UE, există o încercare comună de evaluare a centralelor nucleare şi nivelului lor de siguranţă, dar lucrurile merg greu (cu mult mai greu decat în cazul analizei bonităţii băncilor) deoarece, în foarte multe cazuri, este în joc securitatea naţională, domeniu strict de competenţa autorităţilor fiecărui stat membru...iar lucrurile se complică imens dacă trebuie analizate şi locaţii militare. Dar toate acestea se complică exponenţial în măsura în care, pe plan mondial, nu avem încă agreat de absolut toată lumea un sistem unanim pe deplin funcţional de impunere şi urmărire a sancţiunilor în domeniu.                                    

În plus, toate statisticile oficiale de referinţă se fac în continuare prin raportarea la sistemul INES, cel care nu ia în calcul riscurile reprezentate de atacurile (militare sau teroriste individuale sinucigaşe, terestre sau cu ajutorul unor avioane uşoare sau folosind drone militare sau artizanale)  sau de posibilitatea introducerii în sistemul de operare sau de siguranţă general a unor viruşi informatici în cadrul unei operaţiuni ofensive de tip cyber war. Experţii în acest domeniu (ca urmare a uneor studii derivate din decizia UE din 2011 de analiză complexă a siguranţei nucleare)  arată că acesta ar putea să fie, în viitorul imediat, una dintre formele preferate de atac asupra unui inmamic asupra căruia se va exercita o triplă presiune: panică la nivelul opiniei publice naţionale şi internaţionale, incertitudine majoră naţională şi ionternaţională asupra gradului de securitare a tuturor instalaţiilor nucleare civile sau/şi militare precum şi  apariţia unor surse de presiune internaţională imediată din partea aliaţilor guvernului respectiv considerat a nu avea control asupra propriului teritoriu.                   

Există o serie de analize realizate de departamente speciale ale serviciilor de informaţii care au produs deja asemenea evaluări care au ajuns acum pe masa decidenţilor europeni de nivel înalt, speranţa fiind că ele vor constitui un avertisment îndeajuns de serios pentru ca problema securităţii sectorului civil nuclear să facă parte din strategia comună europeană de securitate ce trebuie să fie parte integrantă a constituirii viitoarei Uniuni Energetice Europene.                                                            

Poate, la un moment dat, într-un viitor incert, oamenii politici de la noi vor considera că ar putea să fie util să se îngrijească şi de asemenea aspecte şi să producă analize actualizate în permanenţă puse la dispoziţia opiniei publice. Dacă nu, strategia ne va fi impusă fără să avem vreo reacţie sau poziţie oarecare.