În ambele cazuri, motivul care a generat această situaţie este fragmentarea excesivă a spectrului politic ceea ce, pe de o parte, dă oportunităţi şi variante multiple de creare a majorităţilor, pe de altă parte sunt premisa instabilităţii şi prăbuşirii guvernelor la fiecare trepidaţie internă a unui partid din coaliţie sau la orice eveniment major din societate. Fireşte, nu vorbim încă, la această oră, despre partide sau coaliţii care au pierdut alegerile din cauza proastei gestionări a pandemiei de coronavirus, nici ca urmare a adoptării unor măsuri drastice, impopulare sau complet inacceptabile pentru societate ca soluţii de combatere a Covid-19. Pe această direcţie, prima bătălie majoră se va consuma în Franţa lui Emmanuel Macron, în primăvara lui 2022. Cazul Bulgariei este unul ce merită toată atenţia.

Israel, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia – Revolta în democraţiile osificate

Preocuparea majoră a democraţiilor mai mari sau mai mici a fost imobilismul democratic şi tentaţia unor lideri de a se eterniza la putere. Nemaiputând să o facă din postura de Preşedinţi – şefi de state, care sunt subiect al limitării numărului de mandate, găselniţa identificată pentru perpetuarea la putere pe perioade lungi a fost poziţia de premier. Imobilismul nu e singura condiţie a revoltei populare: doamna Angela Merkel a fost Cancelar timp de 16 ani şi nu s-a ridicat problema vreodată a agăţării de putere sau a implicării sale în afaceri de mare corupţie. Din contra, a trăit în acelaşi apartament care i-a aparţinut de la începutul preluării şefei opoziţiei, în 2002, ca lider al CDU. Revolta vine din elemente de corupţie ale liderilor sau eşecul în a lupta cu corupţie, din nevoia de a reînnoi baza de responsabilitate şi criteriile de control ale modului în care politicienii de top răspund în faţa cetăţenilor.

Cazul clasic cel mai vehiculat este cel al premierului Benjamin Netanyahu. 15 ani la putere, dintre care ultimii 12 neîntrerupţi, au osificat sistemul democratic din Israel. A fost nevoie de o coaliţie de 8 partide, între care în premieră un partid arab participant chiar la Guvernare, pentru a reuşi îndepărtarea liderului legendar pentru capacitatea sa de negociere şi forţa sa de constrângere pentru a obţine majorităţi şi guverne. A fost nevoie de 3 runde de alegeri succesive şi guverne eşuate plus o Mare Coaliţie care aproape a distrus un Partid, Alb-Albastru a lui Benny Gantz, pentru a reuşi împingerea de la putere a lui Netanyahu şi răspunderea sa în faţa instanţelor pentru cele 4 dosare de mare corupţie în care este implicat.

În aceeaşi linie se află şi situaţia din Bulgaria, acolo unde premierul Boiko Borisov şi partidul său GERB se află de 12 ani la putere în diferite forme de Guvernare. Mai mult, actualele alegeri de duminică, 14 noiembrie, au fost a treia rundă succesivă începând din aprilie, când Boiko Borisov a fost nevoit să plece de la putere în urma manifestaţiilor masive de protest împotriva corupţiei de la Sofia şi a rolului de prim plan al structurilor criminalităţii organizate în stat. După acest moment, alegerile repetate nu au putut da o majoritate deoarece partidele care au intrat în Parlament s-au dovedit nemiscibile, fără putinţa de a se asocia şi a produce majorităţi indiferent de combinaţiile încercate. Motivul esenţial l-a reprezentat angajamentul electoral şi, câteodată, politic din înfiinţarea partidelor de a nu se asocia cu alte formaţiuni politice vechi. De exemplu, la ultimele alegeri, ITN, Partidul “Există şi Astfel de Oameni” al moderatorului de televiziune Trifon Ivanov, nu a putut forma majorităţi deoarece nu putea programatic să se asocieze cu partidele vechi. La ultimele alegeri pare că acest cerc s-a rupt şi o coaliţie este posibilă la Sofia.

Pe aceeaşi linie a liderilor de neînlocuit se înscrie şi primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, cel care se confruntă astăzi cu o coaliţie de 6 partide care doresc să-l înlocuiască din funcţia pe care a ocupat-o neîntrerupt din mai 2010. Orban a modificat regulile electorale pentru a menţine controlul asupra puterii, pe o bază democratică, dar ulterior a concentrat puterea mass media şi i s-au reproşat înclinaţiile iliberale asumate public pentru a conduce nestingherit statul ungar. În listă îl mai putem adăuga pe premierul ceh Andrej Babis, alungat după ce o coaliţie de 5 partide s-a reunit pentru a obţine majoritatea, în timp ce protagonistul acestui model rămâne preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, fost premier până în 2017, modelul liderului politic imposibil de înlocuit, în faţa unei opoziţii fragmentate şi divizate, în funcţie din 2012 şi care ameninţă să mai rămână neclintit multă vreme.

Propagandă, corupţie, stat kleptocratic. Ingredientele osificării şi imobilismului democraţiei

Desigur că fiecare dintre cei în cauză au propriile lor particularităţi şi nu pot fi incluşi într-o categorie unică. Mai mult, fiecare a speculat reguli şi contexte concrete în statele în care sunt politicieni pentru a rămâne la putere multă vreme. Dar regula democraţiei de a avea periodic împrospătarea elitei şi a puterii, nevoia de lideri noi şi idei novatoare presupune ca liderii politici, mai ales cei cu probleme de corupţie sau în state în care corupţia este o problemă acută, să nu stea în funcţie prea mult timp. Democraţia înseamnă şi schimbare, iar Europa Centrală şi de Est, cu precădere, are această rană veche, istorică, din perioada comunismului care o face să respingă rapid şi să intre în formate de proteste publice când un lider se eternizează la putere sau când sistemul politic se osifică prea mult. Şi o face nu pentru a căuta cu toată disperarea noul, ci atunci când se profilează riscul capturării puterii prin propagandişti profesionişti şi ostentativi şi prin reţele kleptocratice.

Cazuri inedite pot fi observate – mutatis mutandis – şi pe alte meridiane: în Liban, sistemul sectar şi capturarea unor ministere pe linie sectară, chiar familială, cu moşternirea puterii, a dus la osificarea democraţiei consensuale până la punctul în care nu mai există alternative – chiar în condiţii de multipartidism – şi populaţia este prezentă masiv în stradă pentru a sancţiona eşecul economic şi administrativ al acestui sistem, compromis în procesul de pace după războiul civil din 1975-1990. Fără alternative, fără speranţă, fără posibilitatea unui orizont şi a unei vieţi decente, populaţia Libanului s-a revoltat împotriva tuturor politicienilor, a întregului aranjament pe care-l consideră depăşit în ultimii 30 de ani şi de la care aşteaptă schimbarea.

În acelaşi sens, în Irak, protestatarii vânaţi de represiunea forţelor de ordine au creat noi partide şi ameninţă raportul consacrat de forţe şi formula de împărţire a puterii, osificate după războiul din Golf din 2003 şi reaşezările sectare neschimbate. În bătălia cu partidele clasice etno-naţionale şi sectare consacrate care îşi impart de obicei puterea, protestatarii din Basra şi Bagdad, din 2019, au reuşit să constituie partide şi să câştige fie locuri individuale, fie ca partide nou formate în actualul Parlament, ameninţând vechile înţelegeri. Principalul vizat şi perdant al scrutinului din 20 octombrie este grupul partidelor şiite pro-iraniene, în timp ce grupul partidelor condus de liderul şiit local Moktada al Sadr este marele câştigător cu 73 de locuri în Parlament faţă de cele 54 anterior.

Partea inedită în încercata democraţie irakiană o reprezintă noile partide şi noii lideri politici ieşiţi din manifestaţiile de stradă. Chiar şi în Irak, ei au reuşit să ajungă în Parlament. Emtidad, partidul apărut din protestele şi ocuparea pieţelor din oraşul Nasiriya, a intrat în Parlament cu 9 locuri, iar liderul său Alaa al-Rikabi, organizatorul protestelor, a luat cel de-al treilea cel mai mare scor într-o circumscripţie uninominală. Ishraq Qanoon a câştigat 6 fotolii parlamentare în timp ce Mişcarea Noii Generaţii, autoare a protestelor din Kurdistanul irakian, a luat şi el 9 locuri. Mai mulţi alţi activişti implicaţi în protestele din întreaga ţară au intrat în Parlament cu mandate uninominale în faţa unor lideri locali consacraţi. Deci speranţa există în continuare.

Coaliţia anticorupţie din Bulgaria în chinurile facerii

Alegerile din Bulgaria au adus în prim plan un partid înfiinţat acum 2 luni, Continuăm schimbarea, condus de doi oameni de afaceri tineri, absolvenţi de Harvard, Kiril Petkov şi Assen Vassilev, care au obţinut 65 de locuri în Parlament(25,7% la vot) în faţa consacratului GERB al lui Boiko Borisov, care a obţinut 59 de locuri. Pentru a atinge majoritatea de 121 de locuri din 240 membri ai parlamentului unicameral, Partidul are nevoie de aliaţi care să-i împărtăşească opţiunile. Iar aici marele avantaj al actualelor alegeri, comparativ cu runda anterioară şi cu ITN - Există şi Astfel de Oameni, este deschiderea partidului de Centru în a se alia cu orice formaţiune politică.

Practic alegerile actuale au schimbat logica dintr-una stânga – dreapta sau democraţie-autoritarism – pentru că Bulgaria nu a avut niciodată o bătălie pro-anti Rusia, partidele fiind pragmatice, ostentativ pro-ruse, naţionaliste, anti-europene nedeclarate dar nu pro şi anti ruse – într-una pro-anti-corupţie, nici măcar una pro şi anti-Borisov(deşi acesta este fondul campaniei). În Parlamentul bulgar au mai intrat Mişcarea pentru Drepturi şi Reforme pro-turcă(ALDE) 15%, 34 locuri, – şi cu un salt în Parlament de 5 locuri, cu ajutorul voturilor din Diaspora, în special din Turcia, dar şi cu prezenţa pe liste şi în Parlament a unuia dintre oligarhii bulgari înscrişi pe Lista Magnitski a SUA, Delyan Peevski.

Apoi, a intrat Partidul Socialist -10,2%, 26 de locuri, cea mai slabă reprezentare din istorie, ITN, cu 9,5% şi 25 locuri, o prăbuşire de la cele 65 anterioare, Bulgaria Democratică, cu 6,4%, 16 locuri, şi partidul de extremă dreapta, nationalist şi anti-vaccinare Renaşterea - Vuzrajdane – 4,9% - 13 locuri. Cu un asemenea spectru fragmentat, este posibilă o coaliţie anti-corupţie care să reunească noul partid Schimbarea Continuă, Socialiştii, ITN şi Bulgaria Democratică. Însă, ca de obicei, coaliţiile cu mulţi membri sunt şi cele care se realizează cel mai dificil, în care negocierile sunt cele mai anevoioase, în care fragilitatea este mare şi posibilitatea durabilităţii în timp e redusă. Dar chiar dacă e dificilă, e fezabilă, de această dată, iar Bulgaria poate ieşi şi din Zodia Borisov, şi din zodia instabilităţii politice, şi poate să apuce şi taurul de coarne cu o majoritate proaspătă şi decisă măcar să înlocuiască procurorul general – considerat de protestatari vinovat de lipsa acţiunilor anti-corupţie