Republica Cehă a reuşit să ocolească o criză guvernamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petr Necas FOTO Mediafax/AFP
Petr Necas FOTO Mediafax/AFP

Un partid care face parte din coaliţia guvernamentală de la Praga a renunţat marţi la iniţiativa de a părăsi Executivul, fiind evitată astfel o criză politică.

Partidul LIDEM, condus de Karolina Peake, a decis să anuleze rezoluţia care cerea miniştrilor săi să demisioneze până pe data de 10 ianuarie. Moţiunea a fost adoptată luna trecută după ce Necas a demis-o pe Peake din funcţia de ministru al Apărării la numai câteva zile după ce a fost desemnată să ocupe acest post, relatează agenţia Reuters.

Coaliţia guvernamentală de centru dreapta, alcătuită din trei partide între care există numeroase fricţiuni, beneficiază de sprijinul a numai 98 din cei 200 de parlamentari, având nevoie constant de votul unor parlamentari independenţi, iar o plecare a partidului LIDEM ar fi provocat cel mai probabil căderea Guvernului aflat la jumătatea mandatului său de patru ani.

Karolina Peake a precizat că formaţiunea sa doreşte să negocieze cu celelalte partide din coaliţie un nou acord de guvernare care să prevadă angajamentul că nu vor fi mărite taxele şi că se vor face economii prin reducerea birocraţiei, după ce taxa pe valoare adăugată a fost deja crescută şi a fost introdus un impozit pe veniturile mari.

Republica Cehă a intrat anul trecut în recesiune, pentru anul care a început estimându-se o creştere economică de numai 0,7%.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite