Renato Usatîi: România se pregăteşte să acapareze Republica Moldova, va fi război civil

Renato Usatîi: România se pregăteşte să acapareze
Republica Moldova, va fi război civil

Renato Usatîi (centru), în cadrul unei acţiuni de protest FOTO Alexandru Tarlev

Primarul oraşului Bălţi, Renato Usatîi, susţine, într-un interviu acordat unui jurnalist rus, că Statele Unite au decis ca Republica Moldova să facă parte din România până la sfârşitul anului 2017.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul Partidului Nostru spune că Washingtonul are un plan de includere a Republicii Moldova în România, cu toate că majoritatea populaţiei şi liderilor din România se opun acestei idei, transmite Digi 24.

Întrebat cine putea să ia o astfel de decizie, el susţine că este decizia „Comitetului regional“ de la Washington.

„Pur şi simplu va fi război civil“ între cei care vor să impună acest proiect şi cei care se vor lupta până la capăt pentru statalitatea Republicii Moldova, prognozează liderul prorus moldovean. „Cel puţin 80 la sută din populaţia Republicii Moldova se va ridica în apărarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Locuitorii Transnistriei vor face parte din cei 80 la sută care vor lupta pentru statalitatea Moldovei“, afirmă primarul din Bălţi.

Usatîi: România, o „platformă care reprezintă cu fidelitate interesele SUA“

Reporter: România cu armata sa mare şi puternică se va implica cumva în aceste evenimente?

Renato Usatîi: „Îmi este greu să spun acum cum se va manifesta conducerea României şi ce ordine va da, dar cel mai important este că liderii moldoveni de mult le-au jurat credinţă. De exemplu, puţini ştiu, dar pe lângă preşedintele (Nicolae) Timofti există un cetăţean român, reprezentant al serviciilor speciale, al SIE, care se află cu el 24 de ore. Şi acesta - şi la propriu, şi la figurat - îi spune preşedintelui nostru ce se poate face şi ce nu se poate“.

Reporter: Din logica discuţiei noastre rezultă că nici România nu este o ţară cu totul independent şi se va întâmpla aşa cum Washingtonul îi va spune?

Renato Usatîi: „Exact. România este platforma care reprezintă cu fidelitate interesele SUA. Cum se va decide acolo, aşa şi vor face, chiar dacă vor sau nu vor să înceapă realizarea acestui proiect. Nimeni nu-i va întreba, asta imi este foarte clar“.

„Încă din noiembrie-decembrie 2013 înţelegeam foarte bine că se realizează, se pregăteşte pentru realizare proiectul unirii Republicii Moldova cu România. De altfel, chiar acest lucru m-a şi determinat să revin în Moldova după zece ani cât am stat la Moscova - pentru a nu permite realizarea acestui proiect“, mai declară Renato Usatîi. „Eu mă consider patriot al Moldovei, Moldova este o ţară multietnică. Şi faptul că cineva a decis în numele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova că până la sfârşitul anului 2017 Moldova trebuie să fie alipită la România cred că este un lucru absurd“, adaugă liderul prorus.

În aceleaşi interviu, Usatîi arată că Uniunea Europeană este o opţiune proastă, iar Moldova ar trebui de fapt să fie neutră şi să fie o punte de legătură între Rusia şi UE, notează Digi24.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: