Este cea mai joasă rată de creştere de la criza economică din 2009 a produselor derivate în SUA şi a datoriilor suverane în Europa, când a înregistrat 1,7%. Potrivit datelor venite de pe toate meridianele, lumea intră în criză globală anul viitor, în condiţiile în care multe dintre statele dezvoltate ale lumii au intrat deja în recesiune tehnică.

Vine tsunami-ul crizei, dar nu la fel de distrugător pentru toţi


Cele 189 state membre ale FMI confirmă pe deplin această perspectivă, chiar dacă impactul este inegal asupra diferitelor state, în funcţie de structura economică şi modul de adaptare la criza din 2009. Principala problemă este războiul comercial SUA-China, care a împlinit deja 15 luni şi care nu a ajuns la un acord final, antrenând cea mai joasă creştere economică a Chinei, 6% în trimestrul doi al anului, în cifre oficiale – când susţinerea creşterii demografice reclamă 8% creştere. Acest război comercial a afectat în mod direct statele dependente de exporturi.

Dacă Statele Unite sunt cele mai puţin expuse la criza ce vine, ca efect al pieţei bazate pe consumul intern solid şi investiţii, cele mai expuse sunt statele europene care sunt dependente de exporturi, cu precădere Germania – al cărei buget este realizat 40% din exporturi, la nivelul anului 2018, şi Marea Britanie. Germania şi-a revizuit deja prognoza de creştere a exporturilor în 2019 de la 1,5% la 0,5%, cu impact direct pe întreaga piaţă, în timp ce efectul direct este reducerea planurilor de investiţii ale companiilor pe anul viitor.

Brexitul – în orice formă s-ar consuma el – şi disputa comercială dintre UE şi SUA sunt motive majore de îngrijorare pentru membrii Uniunii, la care putem adăuga nesoluţionarea problemei fragilităţii Euro şi a relaţiilor de disciplină între Banca Centrală Europeană şi statele membre, cu tot mai mulţi recalcitranţi şi economii care ies din criteriile Maastricht şi mai ales din regulile semestrului europen – mai ales cu deficitul structural mai mic de 1% din PIB.

Războiul comercial sino-american, Brexitul şi statele supra-dependente de export au devansat criza


Singura imponderabilă în prognozele de astăzi, în perspectiva crizei financiare de anul viitor, o reprezintă elemente mai greu măsurabile şi care au de a face cu dorinţa şi curajul de a risca a investitorilor de toate calibrele şi cu emoţiile din piaţă care pot afecta dorinţa de a investi, un alt motor major de creştere, alături de consumul intern. Dar şi statele depenente de turism avertizează cu înegistrarea unor scăderi relevante în acest an şi cu scăderea apetitului vizitatorilor şi a propriilor cetăţeni pentru cheltuire, pentru consum, un semnal egal de spirală de scădere datorată sentimentului public.

Japonia are probleme majore cu exporturile, în special cele de maşini în SUA, venite tot de la o scădere a cererii, în timp ce în SUA, cheltuielile la investiţii publice cresc dramatic, atingând şi 80% creştere faţă de estimările iniţiale când au fost lansate, provenind din tarife, creşteri de preţuri globale – inclusiv din cauza războiului comercial cu China şi a creşterii taxelor la aluminiu şi oţel.

Şi în statele în curs de dezvoltare se resimte impactul. În Africa războiul comercial sino-american a dus la scăderea producţiei şi investiţiilor energetice, concomitent cu o îngreunare substanţială a accesului la pieţele financiare. Şi intensificarea rivalităţilor geopolitice ca şi războaiele noi relansate mănâncă resurse şi scad încrederea publică, aşa cum o fac şi multiplele focare de protest şi ieşiri masive în stradă pe diverse meridiane de la Chile la Liban şi de la Marea Britanie la Irak.

Structura Euro şi nerezolvarea deplină a crizei datoriilor suverane expun statele membre UE

Raportul UNCTAD mai notează ca surse ale crizei globale ce vine – şi, în consecinţă, ţinte pentru politicieni pentru a preveni recesiunea majoră şi a pregăti economiile de criza care vine – frânarea în zona de nord, încetinirea generală în sud şi mai ales creşterea majoră a nivelul datoriei în majoritatea statelor, combinate cu creşterea volatilităţii pieţelor şi fracturarea regulilor sistemului multilateral care a dus la creşterea incertitudinii. Problema este şi varianta obişnuită folosită de majoritatea statelor, care merg spre soluţii uşoare şi nu neapărat foarte potrivite de politică monetară, de creştere a preţurilor bunurilor companiilor şi care să stimuleze cererea, ceea ce duce la creştere efemeră.

Critica cea mai acerbă vizează politicile de tăiere a taxelor marilor corporaţii şi a indivizilor înstăriţi, fapt care nu a dus, însă la nivelul de investiţii productive aşteptat care ar fi dus la reinvestirea acestor câştiguri şi creşterea numărului locurilor de muncă şi a relansării economice. Din contra, rezultatul a fost acumulare accelerată şi investiţii neproductive, eventual creşterea preţurilor pe pieţele de produse de lux.

Nu mai puţin criticată a fost politica neconvenţională monetară, respective celebra quantitative easingrelaxare cantitativă – care presupune dobânzi negative şi crearea de bani. Chiar dacă este singura soluţia actuală pertinentă care mai rezolvă din slăbiciunile economiei globale, de la criza financiară acest tip de intervenţie nu are cele mai bine rezultate şi nu înlocuieşte reformele şi restructurările puternice, modernizarea şi saltul la economia digitală şi la cea ecologică.

Din contra, politicile protecţioniste impuse de către Preşedintele Donald Trump pentru reechilibrarea raporturilor economiilor mari şi redistribuirea eforturilor reale nespeculative au dus la scăderea abruptă a cererii globale, iar măsurile protecţioniste, au inhibat pieţele şi frânat economia globală, în loc să relanseze comerţul şi câştigurile pe baza deschiderii liberale a pieţelor şi a tăierii costurilor la produse existente pe piaţă şi cerute de consumatori. Până la urmă aici rezidă eficienţa şi creşterea reală, respective însănătoşirea economiilor: în restructurare, lansarea şi deschiderea de noi pieţe, crearea de locuri de muncă bine plătite şi scăderea costurilor la produsele aflate pe piaţă.