Manifestaţiile de protest de la Kiev au început odată cu eşecul Summitului de la Vilnius din noiembrie 2013, când factorii de decizie ucraineni, având o relaţie privilegiată cu Moscova, au decis să nu semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Eşecul summitului de la Vilnius a fost resimţit diferit de societatea ucraineană, reuşind astfel să mărească faliile existente în interiorul acesteia. Din punct de vedere internaţional, refuzul Ucrainei de a urma calea europeană a fost privit în mod diferit, pe de o parte, Rusia a salutat decizia Ucrainei, dorind astfel să-şi consolideze recent creata Uniune Euroasiatică, iar pe de altă parte, statele occidentale au părut mai mult că ignoră situaţia creată post-Vilnius. Uniunea Europeană a suferit o înfrângere la Vilnius, însă aceasta nu a fost atât de puternic resimţită la Bruxelles, atât din pricina concentrării pe alte subiecte, cât şi din cauza faptului că, liderul Uniunii, Germania, a tratat conferinţa de la Vilnius într-o manieră extrem de superficială, permiţând astfel Ucrainei ancorarea pe orbita estică.

Uniunea Europeană este incapabilă să gestioneze o situaţie dificilă, rămânând doar o uniune de valori şi un actor lipsit de experienţă în privinţa marilor mize geopolitice şi de securitate.

Absenţa Statelor Unite şi a NATO din angrenajul menit a extinde frontiera euro-atlantică de securitate a avut un impact major asupra echilibrului de putere în Estul Europei. Preocupate mai mult de problemele din Orientul Mijlociu, de negocierile cu Iranul şi Siria şi de emergenţa economică a zonei asiatice, Statele Unite ale Americii au trecut într-un plan secund zona est-europeană, iar acest fapt a arătat că Uniunea Europeană este incapabilă să gestioneze o situaţie dificilă, rămânând doar o uniune de valori şi un actor lipsit de experienţă în privinţa marilor mize geopolitice şi de securitate.

decizia americană de a instala un sistem de apărare anti-rachetă pe teritoriul statelor foste comuniste din Est, a reprezentat sfârşitul pasivităţii Moscovei şi începutul unei politici pragmatice şi realiste care să prevină ameninţarea intereselor sale. 

În privinţa Rusiei, politica sa extrem de pragmatică şi diferită complet de principiile şi mecanismele occidentale a avut în vedere repunerea Ucrainei în interiorul sferei sale de influenţă, după timidele perioade de orientare către Vest, datorate Revoluţiilor portocalii. Ca vector de transport al gazului rusesc spre Occident, Ucraina reprezintă mai mult decât o fostă componentă a URSS, fiind văzută de liderii de la Kremlin ca o posibilă redută la graniţa vestică a Uniunii Euroasiatice. Din punct de vedere al securităţii, Federaţia Rusă a privit întotdeauna cu mefienţă extinderea sistemului occidental geostrategic spre graniţele sale, iar decizia americană, de a instala un sistem de apărare anti-rachetă pe teritoriul statelor foste comuniste din Est, a reprezentat sfârşitul pasivităţii Moscovei şi începutul unei politici pragmatice şi realiste care să prevină ameninţarea intereselor sale.

 

 La nivelul Ucrainei, refuzul semnării acordului de asociere la UE a fost argumentat ca o amânare, şi nu ca o închidere a discuţiilor cu Bruxelles-ul. Această abordare diplomatică a guvernului de la Kiev a ajutat la coagularea rapidă a opoziţiei pro-occidentale, care, dincolo de faptul că şi-a instalat militanţii în stradă, a început o mişcare de atragere a altor ţări sau a unor personalităţi pentru a-i susţine demersurile. În acest sens, opoziţia ucraineană este susţinută făţiş de Bruxelles, dar şi de diverse personalităţi marcante la nivelul opiniei publice mondiale. Evoluţiile recente din spaţiul ucrainean conduc spre ideea unei revoluţii, mai ales, din cauza faptului că mişcările de protest au dus la ocuparea unor clădiri guvernamentale. De asemenea, unele concesii făcute de putere, precum remanierea guvernamentală şi eliberarea unor manifestanţi arestaţi, chiar demisia guvernului, nu sunt luate în seamă de protestatari, care cer demisia preşedintelui.

 

Escaladarea situaţiei din Ucraina stârneşte îngrijorare în statele europene, mai ales cele vecine cu Ucraina, dat fiind faptul că, dacă situaţia se agravează, Ucraina va deveni un stat neguvernabil şi va reprezenta o mare ameninţare la adresa securităţii, exact pe graniţa dintre lumea occidentală şi cea estică. La nivel diplomatic, s-a pornit un adevărat război al nervilor, căci Moscova susţine atât politic, cât şi economic puterea de la Kiev, în timp ce Occidentul încearcă să rezolve situaţia, cerând guvernului să facă concesii şi sprijinind mişcarea de opoziţie.

Chiar şi ţinând cont de minoritatea română din Ucraina, instrumentele pe care le are la dispoziţie statul român sunt aproape inexistente.

Percepţia României asupra crizei din Ucraina este una destul de rezervată, ministrul român de externe şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţie, însă, nu a pus în practică un mecanism prin care s-ar putea implica în această problemă. Chiar şi ţinând cont de minoritatea română din Ucraina, instrumentele pe care le are la dispoziţie statul român sunt aproape inexistente. Pe de altă parte, dată fiind proximitatea crizei, factorii de decizie de la Bucureşti ar putea să ia în calcul situaţia din Ucraina, ca fiind o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale.

Uniunea Europeană nu deţine mijloacele prin care ar putea rezolva situaţia.

Din punct de vedere analitic, soluţionarea crizei din Ucraina trebuie privită în strânsă legătură cu interesele uriaşe ale actorilor implicaţi. După cum am prezentat, perspectiva Rusiei nu este una flexibilă, mai ales că deja Moscova a alocat sume importante pentru guvernul de la Kiev, în timp ce, Uniunea Europeană nu deţine mijloacele prin care ar putea rezolva situaţia. 

 

Este de aşteptat ca presiunea publică să se extindă, dat fiind şi faptul că economia Ucrainei a început să aibă de suferit în urma protestelor, însă, este greu de estimat care va fi comportamentul preşedintelui Ianukovici şi cum va reuşi să gestioneze situaţia.

 

Articol redactat de Alexandru Cucu, absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, secţia Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi cursant al masterului “Istoria şi practica relaţiilor internaţionale” din cadrul aceleaşi facultăţi. Din toamna anului 2013, este editor al portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro, editat de Asociaţia ASAGRI (Asociaţia de Analize Strategice, Analize Geopolitice şi Relaţii Internaţionale).