Preşedintele PE agreează ideea unei zone de liber schimb între UE şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PE, Martin Schulz
Preşedintele PE, Martin Schulz

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, aflat în vizită la Washington, a făcut, marţi, un apel pentru încheierea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite care ar putea revigora economiile vulnerabile de pe cele două maluri ale Atlanticului, informează AFP.

„Parlamentul European sprijină ideea unei zone de liber schimb între Stele Unite şi Uniunea Europeană ce ar putea fi instituită cu începere din 2015", a declarat Schulz, menţionând că un astfel de acord ar fi „un excelent accelerator pentru creşterea economică", notează Agerpres.

Preşedintele Parlamentului European a recunoscut, totuşi, că există o „anumită rezistenţă" la această idee, mai ales pe Vechiul Continent. „Pe cele două maluri ale Atlanticului avem poziţii diferite în ceea ce priveşte securitatea alimentară, protecţia consumatorilor şi normele de mediu, ancorate profund în culturile noastre", a subliniat Schulz.

„Dacă vom reuşi, ar fi benefic pentru 800 de milioane de persoane", a adăugat preşedintele PE.

În urmă cu un an a fost creat un grup de lucru între europeni şi americani, însă negocierile nu au demarat până în prezent. Fiecare parte solicită reducerea taxelor vamale şi a piedicilor legislative.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite