Premierul Ucrainei: Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” a secolului. Vom vedea atrocităţile când oraşul va fi eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denis Smihal FOTO EPA-EFE
Denis Smihal FOTO EPA-EFE

Premierul ucrainean Denis Şmihal a transmis că situaţia din Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” şi poate cea mai gravă catastrofă a secolului, în condiţiile în care oraşul port din sud-estul ţării se confruntă cu bombardamente constante din partea forţelor ruseşti, scrie CNN.

Şmihal a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Washington, că mii de oameni au murit în Mariupol, adăugând: „vom vedea atrocităţile teribile atunci când oraşul va fi eliberat de ruşi”, potrivit CNN.

Premierul Ucrainei a mai afimrat că trupele ruse „distrug absolut totul”, inclusiv adăposturile în care stau civilii. Potrivit şefului Executivului Ucrainean, civilii, inclusiv femei şi copii, se ascund la uzina siderurgică Azovstal, ultimul bastion al apărătorilor ucraineni în interiorul oraşului. El a spus că armata rusă încă înconjoară zona, iar Ucraina vorbeşte cu partenerii pentru a negocia un coridor de evacuare.

De asemenea, liderul de Guvern a făcut apel la ambasadorii din toate ţările, inclusiv din Statele Unite, să se întoarcă la ambasadele lor din Kiev.

Potrivit unor esgtimări transmise de sursa citată, aproximativ 100.000 de persoane au rămas blocate în Mariupol de când a fost înconjurat de forţele ruseşti la 1 martie, potrivit oficialilor ucraineni, relatează Mediafax. Aceştia spun că peste 20.000 de persoane din oraş au murit în timpul asaltului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite