Polonia şi România, împreună, pot lua locul Marii Britanii în echilibrarea binomului franco-german

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Marea Britanie a jucat întotdeauna rolul de echilibru în Europa în raport cu binomul franco-german. Prezenţa celei de-a treia ţări ca greutate la vot – prin prisma economiei – a doua din UE – şi a populaţiei, a făcut ca echilibrul să fie menţinut, iar Uniunea Europeană să nu rişte în nici un moment să

primească eticheta de afacere franco-germană, în abordarea politicii de putere, nici să marşeze către scindare, pe aceste linii de polarizare eventuală, între Paris şi Berlin.

Marea Britanie a fost rezervată în proiectele integrării europene, fiind ea însăşi o a treia forţă în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, a fost întotdeauna susţinătoarea pieţei libere, deci un aliat al Germaniei pe politicile de echilibru şi austeritate economică, de rigoare şi competiţie corectă, fără piedici. În acelaşi timp, a fost un stat nuclear, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, care a secondat Franţa pe aceste direcţii, a determinat evitarea excepţionalismul francez în materie şi a sprijinit proiectele de natură militară şi de construcţie de armament ale Franţei, refuzând, însă, cu obstinaţie adâncirea politicii de apărare comună şi detaşarea UE, pe această dimensiune, de NATO.

Practic, Marea Britanie a fost expresia directă a echilibrului, dar şi a neorealismului, fiind forţa ponderatoare care a făcut să i se atribuie în istorie eticheta de Perfid Albion: „Anglia nu are prieteni sau aliaţi permanenţi, ci doar interese perene“, erau cuvintele lordului Palmerston, prim-ministru al Angliei intre 1859 şi 1865, şi asta s-a profesat constant pe toată perioada apartenenţei sale la Uniunea Europeană. Oricât de blamată a fost pentru excepţionalismele sale, pentru opt-out-urile sale (excepţii solicitate) la anumite politici europene, despre care considera că-i afectează suveranitatea, în aceeaşi măsură a fost apreciată pentru rolul său ponderator şi de echilibru şi realism în ambiţiile europenilor.

Odată cu retragerea Marii Britanii, dacă Brexitul se va menţine la 29 martie acest an şi chiar va avea loc, rolul său nu mai este îndeplinit de către nici un alt stat. Ideea ca Spania sau Italia să preia acest rol este nepotrivită, având în vedere că ambele state nu au potenţa şi forţa Marii Britanii, iar politicile şi instabilitatea în ambele cazuri nu recomandă o asemenea perspectivă. Spaniei îi lipseşte greutate strategică faţă de Marea Britanie, iar Italiei europenismul, economia şi echilibrul.

În acest context, România şi Polonia ar putea asuma, împreună, rolul ponderator al Marii Britanii. România şi Polonia pot avea suficient de multă reţinere faţă de Rusia pentru a crea forţa de limitare a eventualelor porniri de apropiere prematură şi deschidere nepotrivită faţă de Moscova a Occidentului european. România şi Polonia au, împreună, legătură strategică şi de apropiere faţă de Statele Unite, dar şi conştiinţa nevoii de a implica şi menţine SUA angajată în securitatea Europei, încât să poată înlocui Marea Britanie.

Poate şi aceste elemente ar recomanda binomul Polonia-România drept partener reprezentativ al Noii Europe, punte pentru relaţia cu SUA şi echilibru al binomului franco-german.

Mai putem vorbi despre o dimensiune, ce ţine de reprezentativitatea formulei în patru, 2+2, cu Franţa, Germania, Polonia şi România, pentru echilibrul Est-Vest, membri fondatori-noile state membre ale UE. Ponderea României şi Poloniei, care rămân al cincilea şi al şaselea stat ca greutate strategică europeană, este comparabilă cu cea a Marii Britanii – chiar dacă economic diferenţa rămâne marcantă, la combinarea celor două economii.

Avantajul este şi reprezentarea egală a celor două părţi ale Flancului Estic al NATO şi UE, partea nordică şi cea sudică, prin state cu greutate specifică mare şi capacitate de coagulare dovedită a celorlalte state similare - vezi proiectul Bucureşti 9 pe dimensiunea de securitate şi apărare şi Iniţiativa celor 3 Mări, pe dimensiunea infrastructurii şi a comerţului, pe cea economică şi de coeziune. În plus, Parteneriatul Strategic dintre cele două state recomandă coerenţa acţiunilor şi similitudinea mare a politicilor europene ce pot fi îmbrăţişate de către cele două state.

Chiar şi la nivelul jocului pe roluri şi reprezentării Estului, lucrurile sunt corect împărţite de cei doi actori: România este profund pro-europeană, îşi doreşte menţinerea în spaţiul statelor din nucleul european, Polonia este mai conservatoare şi reflectă în mai mare măsură rezervele eurosceptice pe anumite teme ale unei părţi a statelor noi intrate în UE, precum se întâmplă şi cu o parte relevantă dintre statele vechi membri în UE sau chiar fondatoare ale conclavului european. Poate şi aceste elemente ar recomanda binomul Polonia-România drept partener reprezentativ al Noii Europe, punte pentru relaţia cu SUA şi echilibru al binomului franco-german.

Un asemenea construct ar putea echilibra substanţial şi bugetul de idei, temeri şi preocupări cât mai diverse ale statelor membre, în totalitatea lor, şi ar fi o formă de recurs sintetic mult mai legitimă decât revenirea la cele 6 state fondatoare, cum s-a procedat la lansarea perioadei de reflecţie privind viitorul UE. Încheierea procesului în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE, la 9 mai, la Sibiu, La Consiliul European, precum şi întreaga activitate şi prestaţie a României în acest semestru european complicat, marcat de Brexit, la 29 martie, ar putea fi un alt element de legitimare şi oportunitate de introducere a formatului 2+2 Franţa, Germania, Polonia, România în structurile informale de reflecţie, consultare şi lansare de proiecte. O variantă ce poate legitima pe deplin, prin incluziunea noilor membri şi a preocupărilor lor, orice proiect franco-german destinat evoluţiei viitoare a UE, orice proiect gândit, testat şi propus ulterior deciziei consensuale a celor 27 state membre ale UE, după Brexit.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite