Petro Poroşenko: Kievul nu va prelungi armistiţiul în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. FOTO: Reuters
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. FOTO: Reuters

Autorităţile de la Kiev nu vor prelungi armistiţiul în regiunile din estul Ucrainei, a anunţat preşedintele Petro Poroşenko în noaptea de luni spre marţi, decizie luată în contextul în care acordul de încetare a focului a expirat luni seară şi a continuării „activităţilor criminale” de către insurgenţii separatişti, informează BBC.

„După ce am analizat situaţia, am decis, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, să nu prelungim acordul unilateral de încetare a focului”, a precizat preşedintele de la Kiev, într-o adresare către ucraineni, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei din ţara sa.

Proşenko a anunţat, de asemenea, că forţele statale vor ataca separatiştii care controlează de aproape două luni o mare parte a regiunilor Doneţk şi Lugansk.

„Şansa unică de a aplica planul de pace nu a fost folosită. Acest fapt se datorează acţiunilor criminale ale insurgenţilor. Ei şi-au declarat în mod public refuzul de a susţine planul de pace, în general, şi încetarea focului, în particular”, a adăugat preşedintele Ucrainei care a subliniat şi că:  „El au încălcat într-un mod flagrant regimul de încetare a focului. Conducerea politică a separatiştilor şi-a manifestat refuzul şi incapacitatea de a controla acţiunile detaşamentelor sale teroriste”, potrivit AFP.

În oarecare contradicţie cu partea principală a adresării sale, Poroşenko a amintit că Ucraina nu va abandona planul său de pace. Totodată, a i-a îndemnat pe  insurgenţi să elibereze „toţi ostaticii” şi a dat asigurări că "forţele armate ale Ucrainei, Garda Naţională şi alte unităţi nu vor permite niciodată utilizarea forţei împotriva populaţiei paşnice".

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut duminică omologului său de la Kiev să prelungească armistiţiul de încetare a focului, în estul Ucrainei, într-o convorbire telefonică la care au luat parte şi preşedintele francez şi cancelarul german.

Liderul de la Kremlin a punctat faptul că este necesar oferirea de ajutor umanitar populaţiei din sud-estul Ucrainei, din cauza unei „agravări a situaţiei umanitare” în această zonă.

Armistiţiul decretat de conducerea de la Kiev a expirat luni seară, la ora locală 22.00.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite