Peste 50 de rromi români au fost evacuaţi în sudul Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de rromi din România au fost evacuaţi marţi dimineaţă de poliţie, fără incidente, în departamentul Herault, din sudul Franţei. Rromi ocupau iliegal o clădire şi un teren.

Operaţiunile poliţiei au avut loc la Montpellier şi respectiv la Lattes. Evacuările au fost realizate în virtutea aplicării unor ordonanţe de expulzare, emise de tribunalul din Montpellier în urmă cu mai mult timp la cererea proprietarilor - o societate privată din Latte şi Universitatea Montpellier, relatează cotidianul "Midi Libre".

Citeşte şi:
Ţiganii bănăţeni, „francejii" şi „Prima fermă"

Ţigan român: "Pentru noi, Franţa înseamnă libertate, egalitate, fraternitate"

Ţiganii români evacuaţi refuză să plece din Franţa

Rromii evacuaţi pot beneficia de o şedere de trei luni, iar la încheierea acestei perioade, dacă nu pot justifica un nivel suficient de resurse, vor putea fi expulzaţi. Unii dintre ei fac deja obiectul unui ordin de părăsire a teritoriului francez, dar aceştia lipseau deja din tabere. Alţii s-au înscris pentru a putea beneficia de ajutorul de întoarcere (transport cu avionul şi circa 300 de euro de adult).

După evacuări, prefectură trebuia să găsească un adăpost pentru trei nopţi celor care doreau. Aceste persoane urmau să fie atent supravegheate. Poliţia se va opune oricărei instalări sau reinstalări a lor. Unii dintre ei sunt convinşi că vor găsi un nou loc unde să se stabilească şi în ruptul capului nu vor să se întoarcă în România, scrie Midi Libre.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite