Papa Francisc, despre îndepărtarea de democraţie a Europei şi criza refugiaţilor: „O terifiantă Odisee modernă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc la centrul de primire al refugiaţilor din Mytilene Insula Lesbos 5 decembrie 2021 FOTO EPA-EFE
Papa Francisc la centrul de primire al refugiaţilor din Mytilene Insula Lesbos 5 decembrie 2021 FOTO EPA-EFE

Aflat în vizită în Grecia, papa Francisc a denunţat o îndepărtare a lumii de democraţie în contextul crizei europene a migraţiei”, relatează agenţia turcă Anadolu.

„Nu putem să nu observăm cu îngrijorare faptul că azi, şi nu doar în Europa, suntem martorii unei retrageri departe de democraţie”, a remarcat suveranul pontif la ceremonia de întâmpinare la reşedinţa prezidenţială greacă.

El a descris problema actuală a migraţiei şi criza europeană a refugiaţilor ca o „terifiantă Odisee modernă”.

„Europa este în continuare ezitantă în timp ce UE a căzut adesea pradă unor forme de egoism naţionalist mai degrabă decât să fie motorul solidarităţii, dând impresia uneori de blocaj şi necoordonare”, a atras atenţia papa Francisc.

Papa a subliniat că democraţia e complexă, în timp ce populismul vine cu soluţii uşoare, însă democraţia trebuie opusă autoritarismului.

Preşedinta Greciei a salutat sensibilitatea sa pentru problemele sociale şi susţinerea oferită de suvernanul pontif.

„Vă întâmpin cu onoare specială şi emoţie”, i-a spus ea, adăugând că vizita suveranului este semnificativă întrucât arată preocuparea pentru regiunea mai largă.

Citând filosofi greci, Francisc a pledat pentru revenirea la valorile bunului comun în viaţa politică şi pentru o atitudine de prudenţă faţă de politicieni animaţi de „o căutare obsesivă a popularităţii” şi care „fac promisiuni nerealiste”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite