PAC, o politică europeană fără frică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori, a vorbi despre PAC poate fi sexy...util...interesant...productiv. A fost cazul la Bruxelles, între 28-29 ianuarie, loc de întâlnire a peste 100 de „truditori” agri din presa UE.

Fără surprize, ziua de lucru dedicată jurnaliştilor europeni specializaţi în agricultură (ENAJ), organizată la Bruxelles în 28-29 ianuarie 2015 de către EU-Agri, a fost monopolizată de două subiecte: embargoul rusesc şi cel european, semnarea tratatului TTIP, cu Statele Unite. Pe de o parte comisarul european pentru agricultură, irlandezul Phil Hogan, însoţit, de-a lungul zilei, de cei mai importanţi directori ai DG Agri (Tassos Haniotis, Pierre Bascou), şi de cealaltă mai mult de 100 de jurnalişti veniţi din toate statele Uniunii. Ingrijorarea era palpabilă, însă, spre deosebire de anul trecut, când întrebările care îl asaltau pe fostul comisar european Dacian Cioloş priveau implementarea noului PAC (Politica agricolă comună), anul acesta temele au fost, cum scriam, altele. Dictate, evident, de actualitate, dar şi de necesitate. Foarte realistic vorbind, sunt şi teme dar şi temeri.

Embargoul impus Rusiei de către comunitatea europeană, în urma evenimentelor din Ucraina, a avut efecte indezirabile greu de gestionat într-o primă fază. Moscova a ripostat printr-un embargou identic, iar România s-a trezit pe post de victimă colaterală peste noapte, căci camioanele cu roşii şi castraveţi s-au oprit la hotarele Uniunii, deci prin Carpaţi. Preţul a fost scump plătit de producătorii români, puşi în faţa unei situaţii cu care nu puteau concura - legumele europene, perisabile, au fost vândute la un preţ foarte scăzut - însă consumatorii au profitat şi s-au bucurat. Phil Hogan afirmă, acum, că problema a fost rezolvată şi că, mai mult, "70% din exporturile care se îndreptau spre Rusia au fost dirijate spre pieţele emergente - Canada sau Brazilia".

Semnarea TTIP (Partenariatul comercial şi investiţional transatlantic), al doilea subiect spinos. Agricultorii americani sunt extrem de bine protejaţi, legal, dar nu cei europeni. Va semna oara UE capitolul dedicat agriculturii în orice condiţii şi, mai ales, cu orice preţ? "Nu ne vom sacrifica principiile de dragul vreunui acord cu Statele Unite, a declarat Phil Hogan referitor la acest  subiect.

Dacă nu suntem satisfăcuţi, ca europeni, de prevederile din domeniul agriculturii, atunci nu vom semna niciun deal.

Jurnaliştii, nu doar englezii, ci şi francezii sau grecii, olandezii, lituanienii, care întorseseră întrebarea pe toate părţile, au fost mulţumiţi: de la înălţimea sa, cel puţin 1.90, comisarul european pare să nu se teamă de nimic. Nu de americani, în orice caz. "Voi avea o poziţie foarte puternică în tratarea acestui acord, şi nu voi ceda". Nu am aplaudat, însă calmul a fost palpabil. Ingrijorarea, aşa cum spuneam, a agriculturilor europeni, este foarte serioasă. Fobie americană sau nu, este important că ea este luată în seamă la Bruxelles.

Despre România, numai de bine. Plăţile directe sunt menţinute în integralitate, nicio trunchiere a bugetului. Fondurile alocate educaţiei în acest domeniu, menţinute. Moldova, ea, trebuie să mai aştepte puţin, căci "încă nu am efectuat o vizită în Moldova, vreau să studiez mai îndeaproape situaţia înainte de a descrie viitoare etape" [Moldova a semnat un Acord de asociere cu UE în iunie 2014 iar deschiderea pieţei europene pentru vinul moldovenesc este efectivă de un an de zile deja (o iniţiativă curajoasă a fostului comisar Dacian Cioloş). "Insă nu o vom abandona". Ce se ştie deci, deocamdată, este că urmează o vizită în România, cât de curând (noi sperăm că şi la Chişinău...after all, nu e chiar aşa departe).

Parisul nu a contat, de data aceasta. Nu ştiu dacă din cauză de faute sau din cauză că celelalte subiecte (Rusia, TTIP, laptele ca aur al agriculturii europene...) au furat vedeta spinoasei probleme franceze: Franţa va trebui să ramburseze un miliard de euro de ajutoare percepute în plus (gurile rele zic că din cauza unei false măsurători prin satelit a terenurilor), până în 2017. Statul adică, cel care oricum nu are.

Conferinţa anuală a ziariştilor europeni din domeniul agriculturii, AG-Press Annual Network Event, foarte reuşită anul acesta, la care au participat patru ziarişti români de la Ferma Media Group, Agro TV, Someş TV şi Radio România, s-a încheiat (mai bine zis a început) prin premierea celui mai bun articol al unui tânăr ziarist: Eva Zitz, de la Baiern Zeitung, pentru „Agricultura este sexy". Aşa ziceam şi eu...Cât despre gala PAC în domeniul comunicării, din 124 de proiecte naţionale şi trasnaţionale prezente în competiţie, România (care a prezentat 8) s-a situat pe locul 3, cu un proiect transnaţional: ESSEDRA

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite