O maşină Dacia i-a salvat viaţa unui  jurnalist britanic: „Am reuşit mulţumită lui Sandero!” VIDEO

O maşină Dacia i-a salvat viaţa unui  jurnalist britanic: „Am reuşit mulţumită lui Sandero!” VIDEO

Mat Watson, de la CarWow, a realizat un test drive cu noua Dacia Sandero şi şi-a intitulat episodul de pe Youtube „Cum mi-a salvat viaţa cea mai ieftină maşină din Regatul Unit”. Jurnalistul atrage atenţia însă că maşina nu este una care şi „arată” ieftin.

Ştiri pe aceeaşi temă

În timpul testului, jurnalistul s-a confruntat şi cu o probă contracronometru în care a avut şansa să probeze comportamentul Daciei Sandero la drum.

„Am primit un telefon de la doctorul meu care mi-a spus că, dacă ajung la el într-o oră, mă poate vaccina anti-Covid. Sper că cea mai ieftină maşină din Regat îmi va da şansa să mă vaccinez!”, a spus Mat Watson, pornind în goană cu maina pe autostradă, spre o clinică din Londra.

O oră mai târziu, a parcat maşina în faţa clinicii şi a primit prima doză de vaccin. „Am reuşit mulţumită lui Sandero!”, a spus el fericit.

„Nu e cea mai atrăgătoare maşină din lume, dar nu e o maşină cu pretenţii! Chiar şi versiunea de bază primeşte lumini de zi LED, ceea ce e chiar impresionant!”, a spus Watson, care s-a declarat impresionat şi de scaune pe care le-a comparat cu cele ale unei maşini de peste 40.000 de lire.

Noua Dacia Sandero are un preţ de pornire de aproape 8.000 de lire sterline în Regatul Unit. Este suma rezervată versiunii SCe 65 cu motorul de 1.0 litru cu trei cilindri, care dezvoltă 65 de cai putere, şi cu echipare Access. Versiunea testată însă, este una superioară, cu echiparea Comfort, transmisie manuală cu şase trepte şi rezervor de gaz petrolier lichefiat, care porneşte de la 11.995 de lire sterline.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările