Merkel îl va primi sâmbătă pe Putin

Merkel îl va primi sâmbătă pe Putin

Angela Merkel şi Vladimir Putin FOTO EPA

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua sâmbătă o vizită în Germania, unde va fi primit de cancelarul Angela Merkel pentru discuţii despre conflictele din Siria şi Ucraina, a anunţat luni Guvernul german.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei doi lideri urmează să se întâlnească la ora locală 18.00 (19.00, ora României) în Castelul Meseberg, o reşedinţă a Guvernului german situată la 70 de kilometri nord de Berlin, într-o zonă rurală, transmite AFP, potrivit news.ro.

Un purtător de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert, a precizat că cei doi vor discuta despre „războiul din Siria“, „situaţia din estul Ucrainei“ şi „probleme economico-energetice“.

Contactele la cel mai înalt nivel dintre Rusia şi Germania au fost reluate de câteva luni, în contextul în care relaţiile erau glaciale din 2014, de la începutul războiului din Ucraina, notează AFP.

Merkel a efectuat o vizită la Soci în mai, prima în Rusia din 2015 încoace.

Ea i-a primit, discret, la sfâşitul lui iulie, pe şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov, vizat de sancţiuni europene din cauza războiului din Ucraina, şi pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

Gherasimov şi Lavrov au fost primiţi după aceea - tot discret -  de către preşedintele francez Emmanuel Macron.

O temă importantă între Berlin şi Moscova este construirea şi darea în folosinţă, la sfârşitul lui 2019, a gazoductului Nord Stream II, pe sub Marea Baltică, şi care urmează să aprovizioneze Europa cu gaze ocolind Ucraina.

Merkel doreşte să obţină garanţii prin care Kievul să rămână un actor în tranzitul gazelor naturale, subliniază AFP.

În Siria, Germania joacă un rol secundar în cadrul coaliţiei angajate împotriva grupării Statul Islamic (SI), însă are relaţii strânse cu actori din regiune - precum Turcia sau kurzii din Irak.

Berlinul a găzduit, în timpul crizei migraţiei, sute de mii de refugiaţi sirieni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: