Lituania vrea să construiască o barieră la graniţa cu Belarus. Autorităţile susţin că au dovezi că Lukaşenko trimite migranţi înspre Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeană condamnă decizia Belarusului de a le permite migranţilor ilegali să treacă în Lituania. foto shutterstock
Uniunea Europeană condamnă decizia Belarusului de a le permite migranţilor ilegali să treacă în Lituania. foto shutterstock

Prim-ministrul Lituaniei a declarat că se intenţionează să se construiască o barieră la graniţele sale cu Belarusul şi să desfăşoare armata la frontieră în încercarea de a descuraja intrarea migranţilor în ţară.

Hotărârea a venit ca urmare a deciziei regimului Lukaşenko de a permite trecerea migranţilor după sancţiunile impuse de Uniunea Europeană, conform Reuters.

„Vom începe construirea unei bariere fizice suplimentare, care va separa Lituania şi Belarusul şi care va fi un semnal şi o descurajare pentru cei care organizează fluxurile ilegale de migranţi”, a spus, marţi, şefa guvernului lituanian într-o conferinţă de presă, conform Digi24. 

Aceasta a mai declarat că Belarusul le oferă migranţilor zboruri spre Minsk de la Bagdad şi, posibil, Istanbul. Ea a spus că are dovezi găsite la cel puţin un migrant.

Guvernul lituanian a declarat, vineri, stare de urgenţă la nivel naţional, conform Agerpres, în condiţiile în care numărul migranţilor, în principal irakieni, veniţi din Belarus a ajuns la 150 pe zi, mai mulţi decât au intrat în Lituania în fiecare dintre precedenţii trei ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite