Iuşcenko ameninţă cu dizolvarea parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, conflictul preşedinte-premier se mută pe străzile Kievului Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a ameninţat că va dizolva parlamentul după luni întregi de

În acest weekend, conflictul preşedinte-premier se mută pe străzile Kievului

Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a ameninţat că va dizolva parlamentul după luni întregi de tensiuni şi confruntări politice cu majoritatea guvernamentală prorusă, informează AFP. Iuşcenko mizează pe prevederile constituţionale care stipulează că o majoritate parlamentară este suma grupurilor parlamentare, şi nu a deputaţilor consideraţi individual. Potrivit presei ucrainene, Iuşcenko ar fi semnat deja un decret privind dizolvarea Radei Supreme, fapt ce ar deschide calea alegerilor legislative anticipate.

Iuşcenko i-a invitat pe preşedintele parlamentului şi liderii grupurilor parlamentare la "consultări", etapă obligatorie înaintea dizolvării Legislativului, potrivit Constituţiei. Preşedintele ucrainean a criticat majoritatea parlamentară prorusă ale cărei rânduri s-au îngroşat în ultima perioadă, după ce o serie de parlamentari au părăsit tabăra prooccidentală. Şeful statului ucrainean a calificat drept ilegală şi neconstituţională această nouă configuraţie parlamentară.

Împăcarea cu Timoşenko

Potrivit agenţiei ForUm, conflictul dintre guvern şi preşedinţie se va muta în stradă. La Kiev au fost programate deja, pentru astăzi şi mâine, manifestaţii şi mitinguri la care organizatorii speră să strângă sute de mii de persoane. Adepţii partidului proprezidenţial Ucraina Noastră şi ai Blocului Timoşenko au montat scena de pe care vor vorbi mulţimii liderii acestor două partide, din nou aliate, ca pe vremea "revoluţiei portocalii" din toamna anului 2004. Premierul Ianukovici şi-a trimis emisari în regiunile din răsăritul Ucrainei, pentru a-şi aduce în capitală adepţii. Aproximativ 7.000 de susţinători ai săi se adunaseră, ieri, în centrul Kievului. Dacă se decide să dizolve parlamentul, Iuşcenko ar mai avea o variantă de rezervă. Conform Constituţiei ucrainene, legislativul poate fi dizolvat dacă nu întruneşte mai puţin de 300 de deputaţi, însă pentru aceasta, parlamentari ai Ucrainei Noastre şi ai BIUT ar trebui să renunţe la funcţia de deputat. Se pare că această problemă va fi discutată zilele acestea în congresul formaţiunii Ucraina Noastră, când Iuşcenko are programată o discuţie cu Iulia Timoşenko. Cei doi foşti aliaţi din timpul "revoluţiei portocalii" au depăşit, se pare, divergenţele ce i-au separat mai mult de doi ani, după venirea "portocaliilor la putere" şi care au dus la demisia Iuliei Timoşenko în septembrie 2005 din funcţia de premier.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite