Grecia preconizează că întreaga populaţie de peste 30 de ani va fi vaccinată până la sfârşitul lunii mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstcck
FOTO Shutterstcck

Grecia şi-a propus să vaccineze cu cel puţin o doză întreaga populaţie de peste 30 de ani până la sfârşitul lunii mai. Decizia a fost luată pentru a putea deschide sezonul turistic şi a relansa activitatea economică, relatează joi EFE, potrivit Agerpres.

Autorităţile sanitare au deschis joi platforma de înregistrare pentru vaccinarea anti-COVID-19 persoanelor cu vârsta între 40 şi 44 de ani, după ce luni a fost deschisă pentru categoria de vârstă de între 30 şi 39 de ani.

Aceste două mari grupe de vârste vor fi vaccinate exclusiv cu serul de la AstraZeneca, în timp ce sâmbăta viitoare vor începe programările pentru populaţia cu vârsta între 44 şi 49 de ani, care va avea acces la toate vaccinurile existente în prezent pe piaţă.

Vassilis Kikilias, ministruul grec al sănătăţii, a spus că populaţia mai tânără doreşte să se vaccineze cu  AstraZeneca, având în vedere că la începutul săptămânii au fost realizate 106.652 de programări şi au fost administrate peste 9.000 de vaccinuri.

Campania de vaccinare avansează în ritm accelerat, iar în ultimele zile au fost administrate în medie 60.000 de doze pe zi, cu 10.000 mai multe decât în săptămânile anterioare, a precizat ministrul.

Începând din 5 mai, după Paşti, se aşteaptă să se ajungă la 100.000 de vaccinuri pe zi, din momentul în care vor deveni operaţionale toate cele 1.500 de centre de vaccinare prevăzute. În prezent, peste 2 milioane de persoane au primit prima doză în Grecia, reprezentând 19,6% din populaţie, iar 8,5% au primit ambele doze.

În ultimele luni al treilea val al pandemiei a lovit cu putere ţara, iar aprilie a fost a doua lună cu cele mai multe decese de coronavirus de la declanşarea pandemiei. Totuşi, Grecia a început să relaxeze treptat restricţiile. Săptămâna viitoare vor fi deschise terasele, iar de la jumatea lunii mai va fi deschis oficial sezonul turistic. 

De la începerea pandemiei, Grecia, cu o populaţie de 11 milioane de locuitori, a înregistrat 337.723 de contagieri şi 10.242 de decese.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite