Europa dansează în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va fi prezentă la sărbătoarea de la Berlin cu tartă de mere şi cozonac Marile capitale europene se pregătesc pentru un weekend de muzică, dans, focuri de artificii şi alte

România va fi prezentă la sărbătoarea de la Berlin cu tartă de mere şi cozonac

Marile capitale europene se pregătesc pentru un weekend de muzică, dans, focuri de artificii şi alte manifestări culturale pentru a marca 50 de ani de la crearea Uniunii Europene. Inima petrecerii va fi însă în capitala Germaniei - ţară care deţine preşedinţia semestrială a UE, unde liderii celor 27 de state membre vor semna celebra "Declaraţie de la Berlin".

Va exista şi o componentă gastronomică a festivităţilor, o expoziţie de prăjituri tradiţionale, în cadrul căreia România va fi reprezentată de cozonac şi tartă cu mere. Bunătăţile sunt pregătite de Asociaţia Cofetarilor din Berlin şi vor fi prezentate cu ocazia manifestărilor de la Poarta Brandenburg. După eveniment, prăjiturile vor fi distribuite în cofetăriile berlineze. Organizatorii speră ca iarna care s-a întors brusc în Germania să nu le strice petrecerea.

Sărbătoarea populară, al cărei cost total se va ridica la 1,7 milioane de euro, începe în seara aceasta cu "noaptea europeană a frumuseţii" în muzee şi o "noapte europeană a cluburilor", unde tineretul este invitat de 100 de dj şi formaţii din toate ţările membre UE să danseze în 35 de discoteci. Festivităţile vor continua mâine printr-o petrecere organizată în faţa Porţii Brandeburg, care va dura toată după-amiaza. Vor cânta Joe Cocker, o adevărată legendă a muzicii rock britanice, Gianna Nannini, formaţia germană Monrose. Aproximativ 80 de corturi au început deja să fie instalate pe Bulevardul 17 Iulie, pe Ebertstrasse şi în Pariser Platz, pentru a prezenta diversitatea europeană. Pe strada Unter Den Linden, stâlpii au fost împodobiţi cu fotografii ce prezintă istoria celor 50 de ani de pace şi de democraţie europeană. Bruxelles-ul va celebra jumătate de secol de integrare europeană prin muzică. În capitala Belgiei vor concerta Zucchero, Julio Iglesias, Simply Red şi Scorpions. La Madrid, o mare de oameni va forma un puzzle viu, care reprezintă fiecare val de extindere, iar la Barcelona 4.500 de beculeţe vor aprinde steagul Uniunii Europene. Festivităţile se vor încheia cu intonarea imnului UE şi focuri de de artificii. Autorităţile germane au luat măsuri de securitate fără precedent. Peste 5.000 de poliţişti vor patrula pe străzile Berlinului.

Şefii de stat se vor relaxa pe muzică de Beethoven

Şefi de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre vor merge cu toţii astă-seară la Filarmonica din Berlin unde vor asculta Simfonia a V-a de Beethoven, sub bagheta lui Sir Simon Rattle. Concertul va fi urmat de un dineu. Cancelarul german Angela Merkel, gazda dineului, a avut grijă să procure cel mai bun vin pentru oaspeţii săi. A doua zi, la Muzeul german de Istorie, cancelarul Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, vor semna, în numele celor trei puteri, o declaraţie scurtă, înainte ca aceasta să fie adoptată de Cei 27. Textul va fi tradus în toate limbile UE şi este destinat cetăţenilor europeni. Va urma tradiţionala fotografie de grup, dacă vremea va fi favorabilă, în faţa Porţii Brandenburg.

Sondaj: UE va exista şi peste 50 de ani

Cetăţenii celor mai mari cinci ţări din UE cred că Uniunea va mai exista peste 50 de ani, cu aceeaşi monedă şi fără o formă federală, dar prezic că va avea frontiere extinse, potrivit unui sondaj difuzat ieri de către canalul de televiziune France 24. Acest sondaj a fost realizat de către "Novatris/Harris interactive" în Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite