Estul Ucrainei, marcat de violenţe şi după vizita lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violenţele persistă în sudul Ucrainei chiar şi după plecarea preşedintelui rus Vladimir Putin, care a vizitat pentru prima dată Crimeea de la anexarea regiunii la Federaţia Rusă, la finalul lunii martie.

Autorităţile din Mariupol, oraş unde şi-au pierdut viaţa aproximativ 20 de oameni, vineri, în urma ciocnirilor între miliţiile proruse şi forţele guvernamentale, au decretat sâmbătă zi de doliu. Tot duminică, clădirea administraţiei locale a fost incendiată , potrivit informaţiilor transmise de agenţia Interfax.

Vizita lui Putin în Crimeea, vineri, a fost criticată la Kiev de către guvern, de către ţările europene aliate şi de către Statele Unite ale Americii, care au acuzat la rândul lor că anexarea Crimeei este este un act ilegitim din partea Rusiei.

Atmosfera din Mariupol a fost descrisă de reprezentanţii Gărzii Naţionale a Ucrainei drept „tensionată”, relatează Bloomberg. „Forţele noastre rămân în epicentrul (evenimentelor) pentru a nu provoca agresiuni şi mai puternice din partea activiştilor şi pentru a asigura securitatea locuitorilor oraşului”, se arată într-o declaraţie publicată pe pagina online a Gărzii Naţionale.

Separatiştii din Doneţk şi Luhansk şi-au întărit promisiunile de a organiza referendumul programat pentru luni, punând în discuţie chestiunea autonomiei, aşa cum au făcut şi liderii proruşi din Crimeea, înainte de ruperea de puterea centrală de la Kiev şi anexarea la Rusia. Activiştii au ocupat clădirile guvernamentale din estul ţării, acţiune care i-a determinat pe responsabilii de la Kiev să trimită forţe noi pentru a recâştiga controlul regiunii. 

La tensiunile locale se adaugă şi tulbuările create de criticile comunităţii internaţionale, care îl acuză pe liderul rus că alimentează în mod deliberat vonflictele din estul şi sudul Ucrainei. Satetle Unite şi uniunea Europeană au avertizat că Rusia este pasibilă de noi sancţiuni, în cazul n care nu va contribui la detensionarea situaţiei, notează Bloomberg.

Premierul ucrainean interimar Arseni Iaţeniuk a declarat vineri, în cadrul unei adresări naţionale, că puterea actuală va face tot posibilul pentru a menţine unitatea naţională, subliniind totodată că actualul guvern refuză să negocieze cu separatiştii implicaţi în violenţele din ultimele luni. Pe de altă parte, Vladimir Putin insistă la rândul lui că pacea poate fi restabilită doar dacă discuţiile îi vor implica şi pe rebelii separatişti.

„O Ucraină puternică nu poate exista fără regiuni puternice”, a declarat Iaţeniuk, vineri. „Suntem interesaţi să avem regiuni puternice care pot reconfigura puterea locală şi care pot lua decizii. Ne orientăm în această direcţie pregătind amendamentele constituţionale”, a precizat şeful guvernului ucrainean.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite