Să începem discuţia cu Germania. Republica Federală are o cerinţă mai degrabă exclusivă pentru cetăţenii săi, în sensul în care nu mai poţi fi german dacă accepţi o altă cetăţenie. Pe de altă parte, de regulă, un străin nu poate deveni german „decât dacă renunţă sau pierde cetăţenia anterioară“. Acest lucru este menţionat în paragraful 10 din legea privind cetăţenia.

Acesta ar fi principiul de bază, care, însă, a început să fie tot mai relaxat. Motivul constă în existenţa unor excepţii, de pildă atunci când unele ţări pur şi simplu nu vor să îşi „elibereze“ vechii cetăţenii.

Iranul este una dintre acele ţări. Prevederile Codului Civil ale acestui stat fac aproape imposibilă renunţarea la cetăţenia iraniană. În acelaşi timp, ea nici nu prea poate fi evitată, oricine are un tată iranian fiind considerat, automat, cetăţean iranian. Indiferent unde locuieşte sau s-a născut.

Totodată, o clauză specială îngreunează foarte mult demersul femeilor de a se dezbăra de cetăţenia iraniană, de vreme ce ele trebuie să aibă aceeaşi naţionalitate ca soţul lor. Din aceste motive, multi-statalitatea este aproape întotdeauna acceptată atunci când iranienii sunt naturalizaţi în Germania. Cifrele de la Oficiul Federal de Statistică arată că anul trecut au fost naturalizaţi 3.080 de iranieni. Niciunul nu a predat paşaportul iranian.

Iranul nu este nici pe departe singura ţară care nu acceptă să-şi elibereze cetăţenii. Reguli similare sunt valabile în aproximativ 40 de ţări, cum ar fi Argentina. Cei 155 de argentinieni naturalizaţi în Germania anul trecut şi-au păstrat paşapoartele emise în ţara natală. Alte ţări cu reguli stricte în materie de cetăţenie sunt Afganistanul, Eritrea, Nigeria şi Siria.

Dublă cetăţenie - turcă şi germană

Filiaţie versus teritoriu

Există două principii pe baza cărora se decide care cetăţeni obţin o cetăţenie. De exemplu, SUA acordă cetăţenia între altele după principiul teritorial, numit şi „ius soli“. Aceasta înseamnă că toţi copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite vor primi automat cetăţenia SUA. Dar acelaşi lucru este valabil şi pentru copiii cetăţenilor americani nascuţi în străinătate.

Pe de altă parte, Germania şi China urmează un alt principiu. Ambele state folosesc „ius sanguinis“, „dreptul sângelui“, potrivit traducerii din limba latină. Acesta se referă la principiul descendenţei. Cetăţenia germană nu este dobândită pe baza naşterii în Germania, ci a descendenţei unui părinte german.

Dacă în Germania există, totuşi, proceduri suplimentare de naturalizare, permiţând, cu anumite restricţii, dubla cetăţenie, în China este foarte dificil pentru străinii non-etnici să devină chinezi. Cetăţenia dublă este chiar interzisă prin lege în China.

Europenii şi paradisul paşapoartelor

Situaţia este cu totul diferită între ţările UE. În Germania, resortisanţii din statele membre ale UE şi Elveţia sunt naturalizaţi încă din 2007, chiar dacă acest lucru duce la dubla cetăţenie, neagreată, în principiu, de guvernul federal. Şi alte state europene permit, de asemenea, dubla cetăţenie, fie pe deplin, fie cu restricţii.

Un recensământ din 2011 a arătat că în Germania au fost puţin sub 4,3 milioane de oameni care nu deţinea numai cetăţenia germană. Pe lângă paşaportul german, 690.000 de cetăţeni aveau şi paşaport polonez, 570.000 de persoane paşaport rusesc, iar 530.000 paşaport turcesc.

Oficiul Federal de Statistică a prezentat aceste cifre pentru prima dată separat într-un recensământ. Cu toate acestea, ele se bazează pe declaraţii făcute la oficiile de evidenţă a populaţiei. Mulţi oameni trec cu vederea faptul că pot solicita încă o cetăţenie într-o altă ţară sau uită să raporteze atunci când au renunţat la alta. Prin urmare, cifrele nu sunt sigure.

Dublă cetăţenie în Europa: permisă, permisă cu restricţii, interzisă

A alege între două cetăţenii

Până la sfârşitul lui 2014, în Germania a existat o caracteristică specială. În intervalul de vârstă 18-23, copiii cu părinţi străini, născuţi şi crescuţi în Republica Federală, erau nevoiţi să decidă ţara ai cărei cetăţeni doreau să fie, respectiv ţara în care s-au născut sau ţara părinţilor lor. Acest lucru a afectat în mare parte persoanele cu rădăcini turceşti, deţinând un paşaport german.

De la sfârşitul anului 2014, acei germani care au petrecut cel puţin opt ani în Germania până la vârsta de 21 de ani sau care au urmat timp de şase ani şcoala în Germania, nu mai trebuie să ia o atare decizie. Aşa-numita opţiune obligatorie a fost anulată şi pentru cei care au absolvit o şcoală sau o pregătire profesională în Germania. Drept urmare, îndeosebi persoanele de origine turcă au putut să îşi menţină atât cetăţenia germană, cât şi pe cea turcă.

Particularităţi israelo-palestiniene

În Orientul Apropiat, în cazul Israelului şi al teritoriilor palestiniene, există mai multe caracteristici privind cetăţenia. Una dintre acestea se referă şi la Germania. Există cetăţeni germani care sunt înregistraţi în acelaşi timp şi în evidenţa palestiniană a persoanelor, respectiv deţin un cod personal de identificare palestinian (număr ID). În principiu, acestora nu li se permite să intre în Israel, chiar dacă sunt cetăţeni germani. Ei au voie să intre numai în Cisiordania prin Iordania.

Dacă nu au paşaport palestinian, numărul de identificare este înscris în paşaportul german şi li se pune în vedere să solicite un paşaport palestinian.

În Israel, în schimb, este în vigoare o regulă mai rară vizând cetăţenia. În 1950, la doi ani de la înfiinţare şi cu Holocaustul încă proaspăt în memorie, ţara a adoptat o lege care permite tuturor evreilor să imigreze în Israel şi să devină cetăţeni.

Evreu era considerată orice persoană cu mamă evreică sau un convertit. Până în zilele noastre, legea permite evreilor persecutaţi din întreaga lume să devină cetăţeni israelieni. Recent, mulţi evrei francezi au profitat de această posibilitate pe fondul incidentelor antisemite în creştere în ţara lor.

Articol publicat de Deutsche Welle