José Manuel Barroso: David Cameron trebuie să accepte „viziunea lui Churchill despre Statele Unite ale Europei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Manuel Barroso, în timpul unui discurs în Parlamentul European. FOTO: Reuters
Jose Manuel Barroso, în timpul unui discurs în Parlamentul European. FOTO: Reuters

Actuala generaţie de lideri europeni trebuie să reactualizeze şi să îmbrăţişeze viziunea fostul premier britanic Winston Churchill privind fundamentarea unor State Unite ale Europei, a spus José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Comentariile oficialului au fost considerate o critică la adresa actualului premier britanic David Cameron, care şi-a declarat intenţia de a organiza un referendum privind apartenenţa Regatului la UE.

Preşedintele Comisiei Europene a cerut conducătorilor statelor europene să urmeze directivele premierului conservator care a condus Marea Britanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum le-a spus în timpul discursului din 1948, când a sos în evidenţă importanţa unei integrări mai profunde în Europa.

Winston Churchill „a fost un om cu un puternic simţ de previziune şi al istoriei. În ziua de azi extrem de schimbătoare avem nevoie de aceeaşi informaţie geopolitică şi aceeaşi viziune strategică. Avem nevoie de acelaşi curaj pentru a gândi dincolo de cicluri de ştiri imediate”, a declarat joi Jose Manuel Barroso.

„Nu trebuie să avem un obiectiv mai puţin important decât crearea unei Uniunii Europene complete, şi suntem încrezători că acea zi va veni”, a mai spus oficialul european, citat de cotidianul „The Telegraph”.

Declaraţiile preşedintelui CE nu au trecut neobservate, iar liderul partidului Conservator European şi al grupului de Reformă din Marea Britanie, Martin Callanan a răspuns printr-o rememorare a trecutului. „Comentariile lui Barroso ilustrează perfect declinul elitei Uniunii Europene: s-au agăţat de ideologia federalistă din 1940 care nu se mai potriveşte secolului 21. Părerea potrivitm ăreia doar o integrare europeană şi mai profundă este, ironic, principala cauză a divizării Europei din ultimii 20 de ani.

De asemenea, liderul partidului eurosceptic Ukip, Nigel Farage, l-a acuzat pe preşedintele Comiei Europene că „a ales o singură frază dintre cele ale lui Churchill”, că „a scos-o din context”  pentru a-l face să pară „un fan al uniunii politice în Europa”.

„Marea Britanie este cea mai mare problemă a Uniunii Europene”

Pe de altă parte, însă, fostul cancelar german Gerhard Schröder a declarat recent că Marea Britanie este cea mai mare problemă care stă în calea dezvoltării Uniunii Europene deoarece blochează reformele instituţiilor europene.

„Problema are un nume, iar acela este Marea Britanie. Atât timp cât Regatul va bloca aceste măsuri, nu se va schimba nimic”, a declarat Schröder. „Putem să presupunem că Marea Britanie nu mai doreşte să facă parte din uniune. Ţările care nu sunt membre nu pot împiedica integrarea. Nu poţi spune «nu vreau să fiu acolo, dar vreau să am un cuvânt de spus»”, a explicat germanul.

Schröder a cerut Europei să se îndepărteze de Regat. „Structura politică a Uniunii Europene nu poate să rămână statică”, a subliniat fostul cancelar.

 

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite