Coronavirus - Italia a depăşit pragul de 1.000 de noi cazuri pe zi, o premieră din mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Italia a înregistrat 1.071 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, înregistrând cel mai grav bilanţ zilnic de la sfârşitul izolării în mai, potrivit unui bilanţ oficial publicat sâmbătă, scrie AFP.

Bilanţul Ministerului Sănătăţii arată şi trei decese, numărul victimelor fiind de 35.430 la un total de 258.136 de cazuri de la începutul pandemiei. 

Regiunile care au înregistrat cele mai noi cazuri sunt Lazio (regiunea Roma, +215), Lombardia (regiunea Milano, +185) şi Veneto (nord-est, +160).

Situaţia în regiunea capitalei este în special îngrijorătoare: cele 215 cazuri reprezintă "un număr record", a comentat Alessio D'Amato, responsabilul Sănătăţii din Lazio. 

În faţa acestui nou focar, preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, şeful Partidului democrat (centru-dreapta, la putere), i-a cerut Ministerului Sănătăţii şi regiunii Sardegna "să introducă de urgenţă controale". 

De altfel, Guvernul a luat mai multe măsuri pentru a opri noul val de infectări: închiderea discotecilor de la 17 august, purtarea obligatoriu a măştii în locurile foarte frecventate între orele 18.00 - 6.00.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite