Este vorba despre un singur atacator, un „lup singuratic“, fiind deja arestat un tânăr danez în vârstă de 37 de ani, recent concertit la Islam şi, se pare, cu antecedente de boli psihice. Cinci morţi (printre care un poliţist) şi doi răniţi a reuşit el să facă folosind un arc cu săgeţi negre, identificate ca fiind de tipul celor folosite în competiţiile sportive, una dintre ele rămânând înfiptă solid într-un zid, altele fiind căzute în diferite alte locuri (foto). 

O altă caracteristică interesantă din acest punct de vedere este alegerea locaţiei exact aşa cum o recomandă manualele realizate de experţii din ISIS şi Al Qaeda pentru şcolile de formare a atacatorilor sinucigaşi europeni: se spune acolo că, tocmai din cauza controalelor sportite şi supravegherii video intensficate în marile oraşe, preferabil este să fie vizate aşezări mici şi care nu au forţe de poliţie suficiente pentru a asigura atât misiunile standard, cât şi cele specifice luptei antiteroriste. Asta ar putea fi explicaţia alegerii acestei ţinte - un orăşel cu doar 28.000 de locuitori situat la aproximativ 80 de kilometri vest de Oslo. Şi asta este explicaţia pentru lentoarea reacţiei: intervenţia decisivă a avut loc după cel puţin 30 de minute de la primul episod violent în care suspectul acţionează într-un mall, parcurgând apoi distanţe destul de mari şi continuând să tragă - atacul a început la ora 18.13 şi suspectul a fost arestat la ora 18.47.

Deocamdată, poliţia norvegiană şi serviciile de informaţii vorbesc doar despre „anchetarea unei piste teroriste“, fără a da mai multe dtalii. Dar problema apariţiei unui „lup singuratic“ nu este deloc neglijabilă, deoarece, în ultima perioadă, s-a intensificat propaganda pe reţelele sociale, odată cu tensionarea situaţiei din Orientul Apropiat şi extinderea rapidă a posibilităţii de acţiune a organizatorilor din reţelele teroriste internaţionale care îşi refac ariile de influenţă şi folosesc din plin exemplul Afganistan pentru a demonstra slăbiciunea forţei de reacţie a Occidentului.

Pe de altă parte, în replică, creşte şi zona de influenţă a extremei drepte care încearcă să-şi mobilizeze adepţii vorbind neîncetat despre laxismul sistemelor democratice şi permisivitatea criminală de care dau dovadă permiţând islamizarea treptată a Europei.

Şi astfel, chiar în Norvegia, revin în memorie cele mai recente evenimente tragice din Norvegia : tragedia provocată de fundamentalistul creştin de ideologie neonazistă Anders Behring Breivik care a ucis 77 de oameni amplasând o bombă în apropierea sediului guvernului de la Oslo (8 morţi) şi apoi deschizând focul asupra participanţilor la un Forum de tineret care avea loc pe insula Utoya (69 de victime). Îl aveţi în fotografie efectuând salutul nazist în sala de judecată, tocmai pentru a marca foarte apăsat sensul în care dezvolta concepţia sa creştină asupra vieţii. Dar şi de Philip Manshaus care, în august 2019, a tras într-o moschee din apropiere de Oslo, fără a face însă răniţi grav. Dar, în prealabil, îşi ucizese sora vitregă, o fată adoptată, de origine chineză.

Rămânem însă, în continuare, la nivelul acestor explicaţii şi suntem de acord cu demersurile din ultimii ani ale autorităţilor care caută - cu succes parţial - să lupte împotriva sistemului de recrutare islamist şi anihilând celulele operative ale jihadiştilor din diverse ţări europene sau lansând operaţiuni de mare amploare pentru identificarea nucleelor organizaţionale ale extremei drepte neonaziste în aceleaşi ţări europene?

Dacă da, atunci perspectiva va fi de a vedea repetându-se în buclă acelaşi şi acelaşi tip de situaţii tragice, numărând atacurile, morţii şi oferind politicienilor evident depăşiţi de situaţie posibilitatea de a veni iarăşi şi iarăşi cu condoleanţe la oră de vârf şi angajamente de răspuns ferm şi nemilos, aşa cum făcea domnul Stoltenberg, actualul Secretar General al NATO, în momentul atacurilor criminale de la Utoya, atunci când era prim-ministrul Norvegiei.

Cealaltă variantă, poate cea mai utilă şi logică, ar fi să se caute cauzele profunde ale situaţiei. Am ajunge atunci, cu adevărat, la întrebările fundamentale şi care dor, adică motivaţia radicalizării, adeseori extreme şi foarte rapide, în cazul unor tineri despre care mult prea repede se spune că sunt „simpli dezaxaţi“. Se spune asta şi astfel problema se încheie, iar politicienii se pot duce la culcare liniştiţi şi cu conştiinţa lucrurlui bine făcut.

În realitatea, problema de fond o reprezintă dispariţia treptată - dar parcă inexorabilă -  a surselor tradiţionale de autoritate ale statului. Nu vorbim despre dispariţia surselor de forţă, a structurilor reprezentate de agenţii de informaţii sau de instituţiile legal specializate în menţinerea ordinii şi liniştii publice. Ele sunt şi mai multe şi bine dotate. Sursa de neîncredere este altundeva. Din punctul meu de vedere, aceste două surse sunt două, de obicei, privite ca parte componentă a identităţii sociale în tradiţia europeană.

Pe de o parte, este vorba despre o neîncredere, dublată chiar de dispreţ, faţă de performanţa clasei politice, din ce în ce mai îndepărtată de viaţa de fiecare zi a populaţiei chemate doar să participe la procesul formal al alegerilor, puţin relevent din moment ce actorii sunt mereu aceiaşi şi, de fapt, există o permutare de personaje şi niciodată o bătălie la nivel de programe de guvernare. Pe de altă parte, la fel de repede, dispare posibilitatea de refugiu în oferta reprezentată de instituţia bisericilor, despiritualizate, minate în profunzime de apariţia unor scandaluri gigantice cum ar fi cele de pedofilie în Biserica Catolică. Dar se pare că am putea urma şi noi, din momentul în care cei de la DNA încep să verifice acuzaţiile deosebit de grave împotriva BOR din ancheta recent publicată de cei de la Recorder.

Acesta este contextul în care mulţi tineri îşi caută o nouă identitate şi un alt orizont de raportare şi comportament. Suntem într-un moment în care indiferenţa faţă de politic şi demotivarea religioasă se pot combina, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori în decursul istoriei, într-o preluare a extremelor de orice fel.

Nu vrem să vorbim despre ele? Nu-i nimic, fac ele ce trebuie pentru a ne obliga s-o facem. Şi asta nu-i de joacă, fie de credeţi sau nu.