Bruxelles-ul a respins planul de dezvoltare postaderare al Sofiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

cadrului strategic postaderare, să rescrie documentul. Nu de mult, guvernanţii bulgari îşi exprimau îngrijorarea pentru capacitatea ţării de a absorbi fondurile structurale şi pe cele de



cadrului strategic postaderare, să rescrie documentul. Nu de mult, guvernanţii bulgari îşi exprimau îngrijorarea pentru capacitatea ţării de a absorbi fondurile structurale şi pe cele de coeziune după momentul aderării. "Primul an după integrarea în UE este întotdeauna foarte dificil, în ceea ce priveşte rata de absorbţie a fondurilor europene, pentru toate statele nou intrate în comunitate", a spus premierul bulgar, Serghei Stanişev, cu menţiunea că ţara sa nu va face excepţie de la regulă. La rândul lor, experţii europeni estimează că Sofia nu va avea până în 2007, dar nici în perioada imediat următoare capacitatea administrativă de a gestiona banii comunitari.

O lună pentru rescrierea documentului
În timp ce România va primi circa 30 de miliarde de euro pentru proiecte, parte din ele pentru infrastructură, Bulgaria primeşte aproximativ unsprezece miliarde. Proiectele pentru care cele două state primesc banii europeni urmează să fie negociate în detaliu, în toamnă, cu UE, şi trebuie cofinanţate de stat cu 15 la sută din bugetul ţării. Sofia a primit de la Bruxelles o lună să refacă documentul strategic vag. Declaraţiile Ministerului bulgar de Finanţe, la fel de evazive, nu fac decât să crească îngrijorarea. "CE nu a respins oficial cadrul strategic" pentru că el "a fost trimis neoficial spre evaluare la Bruxelles", a răspuns purtătorul de cuvânt al MF de la Sofia agenţiei Mediapool. Până în septembrie, documentul în fază de "draft de lucru" poate fi îmbunătăţit. "Nu faceţi o tragedie din asta", ar fi spus un alt reprezentant al guvernului bulgar.

Licitaţia pentru proiectul E-guvernarea, "cu cântec"
Executivul de la Sofia este criticat aspru şi pentru "lipsa de transparenţă" în luarea deciziilor. Asociaţia IT din Bulgaria (BAIT), din care fac parte circa 200 de companii autohtone şi care reprezintă circa 70 la sută din piaţa bulgărească de IT, acuză guvernul de corupţie şi cer anularea lictaţiei pentru proiectul e-guvernării. Într-o scrisoare deschisă trimisă premierul Stanişev şi "foreward-ată" Ministerului Administraţiei şi Internelor de la Sofia, BAIT atrage atenţia asupra licitaţiei "opace" pentru realizarea e-governmentului bulgar. Doar două companii de IT s-au înscris în cursa pentru furnizarea tehnologiei necesare guvernării transparente on-line: Hewlett Packard Bulgaria şi Siemenss Business Service. În scrisoarea BAIT, Executivului i se reproşează că licitaţia şi mai ales criteriile de eligibilitate pentru proiectul e-government sunt structurate ca să câştige HP şi să nu se poată înscrie în cursă nicio firmă bulgărească.
"Criteriile de eligibilitate a proiectului sunt copy, paste din broşura de prezentare a companiei HP, a spus pentru presa bulgară unul dintre reperezentanţii BAIT. Proiectul e-government, ce presupune comunicarea on-line între instituţiile statului, între ministere şi cetăţeni, precum şi efectuarea de tranzacţii între stat şi companiile private, este estimat la circa trei milioane de euro.

Scrisoare "furtunoasă" de la CE
Experţii Comisiei Europene care se ocupă de coordonarea textelor constituţionale între Bruxelles şi Sofia au trimis o scrisoare critică în legătură cu pregătirea celei de-a patra amendări constituţionale, informează "Dnevnik". Cea de-a patra amendare a legii de bază, ce survine la numai câteva luni după corectările anterioare, şi care s-au produs tocmai în numele aderării la UE, s-a impus din cauza opiniei oficialilor de la Bruxelles că prin modificările respective s-au creat premise pentru amestecul puterii executive în cea judecătorească. În consecinţă, bulgarii au decis să trimită doar idei, nu texte concrete. Această metodă de lucru i-a enervat însă pe experţii europeni, care au răspuns aspru că nu au de gând să comenteze vederi abstracte.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite