Armata germană, prima forţă de apărare a NATO în Est

Armata germană, prima forţă de apărare a NATO în Est

Forţe ale armatei germane vor fi „vârful de lance“ al forţei de reacţie rapidă a NATO în Europa centrală şi de Est FOTO AP

Până la formarea forţei de reacţie rapidă a Alianţei Nord-Atlantice, armata germană va juca un rol cheie în apărarea partenerilor NATO din Europa Centrală şi de Est, potrivit „Die Welt“.

Ca un răspuns la provocările Rusiei, NATO a hotărât la reuniunea la vârf din Ţara Galilor să-şi completeze aşa-numitele forţe de intervenţie rapidă (NRF) cu un „vârf de lance“ compus din 3000 până la 5000 de militari, capabil să execute misiuni într-un interval de două până la cinci zile. 
 
Mai mult, liderii aliaţi au decis la summit-ul de la începutul lunii septembrie, un plan de intervenţie rapidă în apărarea oricăreia dintre ţările membre, în caz de agresiune din partea unui alt stat. Astfel, prezenţa NATO, aeriană, terestră şi navală, va fi permanentă pe flancul estic al Alianţei. 
 
Soldaţii din forţa rapidă de intervenţie ar trebui să fie gata oricând să fie trimişi în orice colţ de lume, în cel mult cinci zile. Cartierul general al acestei forţe de intervenţie rapidă ar urma să fie în Polonia, iar patru centre de comandă vor fi stabilite în statele aliate din est. Aceste centre vor fi folosite în scopuri logistice, pentru misiuni de recunoaştere şi planificare, potrivit deciziilor NATO.
 
Vârful de lance germano-olandez
 
Dar, formarea definitivă a acestei „forţe de reacţie rapidă“ se va mai amâna însă, în ciuda planurilor iniţiale, şi va fi finalizată, potrivit ziarului „Die Welt“, cel devreme în 2016. 
 
Până atunci, din dorinţa de a se evita apariţia unui vid, Alianţa planifică transformarea corpului de armată germano-olandeze din Münster într-un „vârf de lance“ provizoriu, cel puţin  pe durata anului 2015.  În caz de necesitate, această forţă interimară va putea fi completată cu unităţi aeriene şi de marină din Franţa şi Spania.
 
Miniştrii de Externe ai ţărilor NATO ar putea lua această decizie în cadrul reuniunii pe care o au programată la începutul lunii decembrie, mai scrie publicaţia germană, citând un înalt reprezentant al NATO care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Acesta a declarat că: „este un semnal clar adresat aliaţilor noştri din est şi un semnal clar adresat puterii de la Moscova". 
 
Alianţa NATO nu a vrut să comenteze, la cererea agenţiei de presă DPA, articolul apărut în ziarul Die Welt, dar a comunicat că se va decide cu privire la forţa şi compoziţia noului „vârf de lance“ în cadrul reuniunii din februarie 2015, a miniştrilor Apărării din ţările membre.
 
Însă, un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat, pentru agenţia de ştiri DPA, că Germania „ sprijină această iniţiaţivă, la care va participa, la începutul anului 2015, fără a da detalii suplimentare.
 
Bundeswehr nu mai are trac
 
După înfrângerea din cel de-al doilea război mondial, armata germană a fost reînfiinţată abia în 1955 în cadrul Republicii Federale Germane şi a fost integrată în dispozitivul NATO, dar îi era interzis să mai acţioneze în afara graniţelor sale.

După încheierea războiului rece, Germania şi-a  reconsiderat treptat rolul său pe plan internaţional. Mai mult, abia după 17 august 2012 Curtea Constituţională germană a autorizat armata să-şi folosească mijloacele militare pe teritoriul naţionla, în caz de ameninţări teroriste, dar în condiţii stricte. În 1999, Bundeswehr (Forţelor Armate Federale) au participat la operaţiunile NATO din Kosovo. 
 
Acesta a fost primul moment de la al Doilea Război Mondial când soldaţii germani au fost trimişi în misiune în străinătate. În  2014, Germania este prezentă în şaisprezece tabere de operaţiuni în mai multe locuri fierbinţi din lume..
 
Acest fapt indică o dorinţă a diplomaţie germane pentru a găsi o alternativă la prudenţa excesivă ce a caracterizat politica sa de până acum în problemele militare. Reorientarea strategică a Statelor Unite spre Pacific a condus Germania să-şi reconsidere poziţiile sale în Europa.

Ministrul de Externe germnan, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că Germania „este prea mare pentru a se limita doar la comentarii“. Această schimbare de optică se reflectă şi în creşterea semnificativă a bugetului ministerului germna al  Apărării cu aproape 13% mai mult între 2008 şi 2013.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: