Angela Merkel, fără văl islamic la întâlnirea cu regele Salman al Arabiei Saudite

Angela
Merkel, fără văl islamic la întâlnirea cu regele Salman
al Arabiei Saudite

Angela Merkel, alături de regele Salman al Arabiei Saudite FOTO SPA

Cancelarul german Angela Merkel nu a respectat, în weekend, codul vestimentar strict impus de liderii saudiţi şi a refuzat purtarea vălului islamic la întâlnirea cu regele Salman, desfăşurată la Djedda, pe malul Mării Roşii, transmite The Independent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legislaţia saudită le obligă pe femei să poarte de obicei burka şi să-şi acopere părul în public, dar Angela Merkel a devenit ultima dintr-o serie de politicieni occidentali care au refuzat să se acopere în timpul unor vizite în Arabia Saudită.

Theresa May a refuzat luna trecută să poate tradiţionala abaya, iar printre alte femei care au refuzat anterior acest protocol se numără Hillary Clinton şi Michelle Obama.

Săptămâna trecută, parlamentarii germani au aprobat în prima cameră un proiect legislativ care interzice parţial purtarea vălului islamic în cazul funcţionarilor publici şi a soldaţilor din armata Germaniei.

Angela Merkel a declarat anterior că susţine interzicerea vălului integral, atât timp cât o asemenea interdicţie „este posibilă din punct de vedere legal“.

Cancelarul german şi-a explicat îngrijorarea cu privire la situaţia drepturilor omului în timpul întâlnirii cu regele Salman. 

Merkel a vorbit cu regele saudit despre pedeapsa capitală aplicată prin metode de-a dreptul medievale, precum şi despre rolul jucat de ţara sa în războiul civil din Yemen.

„Am impresia că această ţară este într-o etapă de schimbare şi mult mai multe lucruri sunt posibile faţă de acum câţiva ani, dar egalitatea este în continuare departe“, a declarat cancelarul Germaniei.

De asemenea, cancelarul s-a întâlnit cu mai mulţi afacerişti locali, întrucât valoarea exporturilor germane se ridică la peste jumătate de miliard de euro în Arabia Saudită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările