ANALIZĂ Retrogradarea ţărilor din zona euro? Vezi fricile, scenariile şi ripostele UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agențiile de rating financiar sunt nemulțumite de concluziile summitului UE
Agențiile de rating financiar sunt nemulțumite de concluziile summitului UE

Perspectiva şi ameninţările agenţiilor de rating cu retrogradarea unora din cele mai puternice economii ale zonei euro au fost mereu în atenţia principalilor actori de la Bruxelles. Banca Centrală Europeană s-a concentrat pe răspunsuri la un astfel de secenariu. Comisia Europeană a ripostat dur şi a pregătit, în noiembrie, un proiect care să reglementeze agenţiile de rating pe care le-a acuzat că ar fi accentuat turbulenţele de p

Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi nu era îngrijorat, în decembrie anul trecut, de perspective retrogradării unor ratinguri importante în zona euro. Întrebat de eurodeputaţi, la Bruxelles, după summitul din 8-9 decembrie, despre cum ar trebui să răspundă UE ameninţărilor agenţiilor de rating, Draghi nu a părut foarte îngrijorat.

Retrogradarea ratingului Franţei? "Nu cred că ar trebui să-i dăm prea multă importanţă. Eu sper să nu se întâmple aşa. Dar sincer vorbind cred că nu ar trebui să dăm prea multă importanţă schimbărilor acestui rating. Nici pieţele nu ar trebui să ţină cont de aceste calificative. Nu ar trebui să fie ceva groaznic. Dacă nota Franţei va fi scăzută se prea poate ca acest lucru să li se întâmple şi altor ţări", a spus Draghi.

VEZI ameninţările de astăzi: S&P ar putea retrograda ţări din zona euro. Franţa e în pericol

Mecanismele europene de protecţie sunt cel mai bun răspuns

Preşedintele BCE a adăugat că importantă nota FESF (Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară - fondul temporar de urgenţă pentro zona euro). "Noi acum facem eforturi şi ne ocupăm de toate scenariile posibile. Dar până la urmă problema care se pune în legătură cu acest lucru este anagajamentului Consiliului European de a grăbi punerea în aplicare a Mecanismului European de Stabilitate (MES) - (n.n. fondul permanent de urgenţă)", a mai spus Draghi. El a mai adăugat că refinanţarea MES dacă va fi şi ea grăbită s-ar răspunde "în mod cuvenit scăderii notei". Şeful BCE a declarat într-un interviu pentru Financial Times publicat în decembrie că ar fi fost mai bine ca întâi să funcţioneze FESF şi abia apoi să fie discutate variantele pentru recapitalizarea băncilor.

UE a propus la mijlocul lui noiembrie un proiect pentru "supravegherea mai atentă a agenţiilor de rating, în contextul măsurilor de reformare a pieţelor financiare".

Misiunea agenţiilor de rating constă în evaluarea riscului de credit, de exemplu a celui asociat investiţiilor în obligaţiuni emise de o companie sau de o ţară. Această evaluare poate avea un impact imens. Retrogradarea ratingului unei ţări poate duce la creşterea dobânzilor, situaţie în care ţara în cauză nu mai poate împrumuta bani decât cu costuri foarte mari.

Astfel, Executivul UE vrea să intervină prin câteva noi reguli:

 1. să limiteze încrederea exagerată acordată ratingurilor - instituţiile financiare nu se vor mai baza atât de mult pe evaluările agenţiilor de rating al creditelor în momentul în care vor decide ce investiţii doresc să facă. Aceasta înseamnă că vor fi nevoite să realizeze propriile evaluări. La rândul lor, agenţiile vor trebui să ofere mai multe detalii legate de modul în care evaluează riscul de credit.

 2. să impună o evaluare mai frecventă a ratingurilor de ţară - agenţiile vor trebui să actualizeze ratingurile ţărilor UE de două ori pe an (nu o dată, aşa cum se întâmplă în prezent). Pentru a se evita perturbarea pieţelor, ratingurile de ţară ar urma să fie publicate numai după încheierea zilei lucrătoare şi cu cel puţin o oră înainte de deschiderea locurilor de tranzacţionare în UE.

 3. să garanteze independenţa - emitenţii de obligaţiuni vor trebui să schimbe agenţia care le evaluează riscul de credit cel puţin o dată la 3 ani. Mai mult, în cazul instrumentelor financiare complexe structurate, evaluările vor trebui efectuate de către două agenţii de rating diferite. Acţionarii semnificativi ai unei agenţii de rating nu vor putea fi în acelaşi timp acţionari semnificativi ai unui concurent.

 4. să responsabilizeze agenţiile de rating - investitorii vor putea intenta acţiuni în răspundere civilă dacă au motive să creadă că o agenţie a încălcat, voit sau nu, reglementările europene.

Dacă vor fi aprobate de guvernele naţionale şi de Parlamentul European, propunerile Comisiei ar putea intra în vigoare la sfârşitul anului 2012.

Agenţia de rating europeană?

În vara lui 2011, în cercurile politice din Europa, cele trei mari agenţii de rating - Moody's, Fitch şi Standard&Poor's - sunt făcute responsabile pentru agravarea crizei euro. De aceea, susţinerea pentru crearea unei companii continentale de rating a crescut constant, scria Foreign Policy România. Relaţia dintre guvernele europene şi cele trei mari agenţii internaţionale de rating s-a deteriorat vizibil în ultima perioadă. La acel moment, Standard&Poor's a respins planul de salvare a Greciei, iar Moody's a retrogradat datoria Portugaliei la statutul de „junk". Având în vedere impactul negativ pe care prognozele acestor companii l-a avut asupra programului european de salvare, mai mulţi politicieni germani, printre care şi ministrul bavarez de finanţe, Georg Fahrenschon, susţin un proiect de creare a unei noi agenţii de rating, propus de compania de consultanţă Roland Berger. Comisarul European Michel Barnier, citat de Spiegel, a declarat că „vom încerca să creăm o agenţie europeană de rating" dar a adăugat că va fi necesar mult timp şi capital pentru realizarea obiectivului.


image

SUA ar putea pune în locul ratingurilor calificativele OECD

Instituțiile de reglementare ale Statelor Unite, care sunt obligate de Congresul american să elimine evaluările financiare din reglementările bancare, iau în calcul folosirea calificativelor date de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) în locul ratingurilor acordate de Moody's, Fitch sau S&P. Problema este însă că, după metodologia de calcul a OECD, majoritatea obligaţiunilor suverane europene au încă risc zero.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite