Ambasadorii UE au prelungit cu şase luni sancţiunile impuse Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorii celor 28 de state membre UE au convenit marţi să prelungească sancţiunile impuse Rusiei cu încă şase luni, declară o sursă diplomatică, sub protecţia anonimatului, pentru DPA.

Uniunea Europeană a impus măsuri restrictive Moscovei după ce aceasta a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi pentru o presupusă susţinere - cu armament şi oameni - a separatiştilor proruşi în războiul din estul Ucrainei.

Decizia ambasadorilor, care urmează să fie anunţată oficial vineri, vizează cele mai dure sancţiuni impuse de UE Rusiei.

Ele afectează exporturile ruse în Uniune, accesul băncilor ruseşti pe pieţele europene, companii petroliere şi în domeniul Apărării.

Rusia a impus, la rândul ei, un embargo asupra importurilor agro-alimentare din UE.

Actualele sancţiuni urmau să expire la sfârşitul lui iulie.

Decizia de marţi deschide calea prelungirii acestor sancţiuni până la sfârşitul lui 2017.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite