Alegerile din Germania. De ce aşteaptă Europa cu sufletul la gură, rezultatul votului de pe 22 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o populaţie de aproape 82 milioane de oameni, Germania şi-a intensificat influenţa în Uniunea Europeană în timpul furtunii economice din ultimii ani, mai bine decât orice alt stat membru. Revenindu-şi din recesiunea din 2008, statul german se prezintă în 2013 cu o economie în creştere şi indicatori financiari foarte stabili.

Angela Merkel, aflată pe cea mai înaltă treaptă a politicii germane, a devenit o figură emblematică la nivelul decizional al Uniunii Europene, în special în privinţa crizei zonei euro. Contestatarii săi din ţările sud-europene, lovite cel mai greu de criza economică, o potretizează în cei mai duri termeni, punând un semn de egalitate între Angela Merkel şi austeritate.

Cu toate acestea, acasă, analiştii spun că doamna Merkel se bucură de o creştere a susţinerii populare, datorită modului în care a gestionat criza zonei euro.

Germania va organiza alegeri legislative pe 22 septembrie. Majoritatea partidelor au evitat să abordeze teme europene în campaniile lor, probabil pentru a nu atinge subiecte nepopulare în rândul publicului, într-o ţară care a finanţat substanţial salvarea altor state cu probleme economice.

Bundestagul, parlamentul german, are 622 de locuri, care reprezintă cele 16 Landuri germane. Uniunea Creştin-Democrată condusă de Angela Merkel deţine 193 dintre locuri, iar partenerii ei de coaliţie – bavarezii de la Uniunea Creştin Socială (CSU) au 44 de locuri, în timp ce Partidul Liber Democratic (FDP) deţine 93 locuri.  În opoziţie se află Partidul Social-Democrat (SPD) cu 146 de locuri, Stânga cu 76 şi Verzii care deţin 68 de locuri.

Ultimul sondaj a adus veşti îmbucurătoare pentru Cancelarul german, întrucât coaliţia de guvernământ formată din Creştin-democraţi (CDU), filiala lor din Bavaria (CSU) şi liberali (FDP), este creditată cu 47% din intenţiile de vot. SPD, condus de Peer Steinbrück şi cel mai mare rival al CDU, are de partea sa 25% din voturile electoratului german, conform celor mai noi date. Totuşi, o alianţă – puţin probabilă, din cauza divergenţelor de platforme politice- a celor trei partide din opoziţie, ar putea însuma voturile necesare pentru înfrângerea coaliţiei lui Merkel.

Social-democraţii s-au aflat la guvernarea germaniei până în 2009, când au pierdut dramatic o bună parte din electorat, după 4 ani de „mare coaliţie“ cu Uniunea Creştin-Democrată. Din 1998 până în 2005, Cancelarul Germaniei a fost social-democratul Gerhardt Schroder, urmat de creştin-democrata Angela Merkel, care speră la un al treilea mandat în funcţie.

În mod tradiţional, cancelarii germani depăşesc două mandate în fruntea ţării, uneori – cum a fost cazul reputatului unificator al celor două Germanii, Helmut Kohl- guvernează chiar şi patru mandate.

Toate capitalele europene aşteaptă rezultatele alegerilor germane de pe 22 septembrie, sau cum unii analişti afirmă „reconfirmarea“ Angelei Merkel în funcţia de cancelar al ţării. Probleme europene precum uniunea bancară a zonei euro cu o autoritate de decizie comună rămân până atunci în aşteptare. Mai mult, dezvoltarea unui program adiţional de ajutor pentru Grecia, în scopul reducerii datoriei publice a elenilor, sau orice altceva care ar putea fi finanţat din banii contribuabililor germani sunt subiecte care se vor găsi pe masa aleşilor de la Bruxelles în funcţie de finalul alegerilor.

Parisul, condus de social –democratul Hollande, speră într-o alianţă a Partidului Social Democrat (SPD) cu formaţiunea creştin-democrată a (CDU) cancelarului Merkel, într-o „mare coaliţie” de guvernare, asemeni mandatului din 2005-2009.  

Analiştii consideră că o astfel de formulă i-ar asigura Franţei mai multă susţinere pentru o agendă de stimulare economică în zona euro. 52% dintre alegătorii germani sunt în favoarea unui astfel de rezultat, deşi o mare coaliţie nu este neapărat o soluţie pentru un guvern stabil.

În 2012, Berlinul dădea semnele unui Bundestag guvernat de marea coaliţie dintre SPD şi CDU. Între timp însă, SPD nu a înregistrat nicio creştere în sondaje, în timp ce partenerii preferaţi ai Angelei Merkel – liber-democraţii, aflaţi la guvernare alături de CDU – par să aibă suficient sprijin electoral pentru a reveni în Bundestag.


Mai multe pe această temă

Germania: Partidul de Stânga face presiuni pentru a crea o alianţă a opoziţiei, care să învingă coaliţia lui Merkel

Candidatul pentru Cancelaria Germaniei din partea SPD, Peer Steinbrueck, a exclus o alianţă cu Partidul Stângii, conformându-se deciziilor din trecut ale majorităţii liderilor SPD şi ai Verzilor, care nu doresc asocierea cu o grupare politică moştenitoare a Partidului Socialist Unit German (SED) şi care doreşte desfiinţarea NATO.

Merkel răsuflă uşurată. Coaliţia sa, prima în sondaje după patru ani

Coaliţia de centru-dreapta a cancelarului Angela Merkel conduce detaşat în sondajele ce preced alegerile legislative din Germania, programate pentru 22 septembrie, conform unui sondaj de opinie difuzat joi.

Partidul satiric „Die Partei“ vrea să înlăture plictiseala din campania electorală din Germania

Într-o încercare de a anima campania electorală plictisitoare din Germania, partidul satiric „Die Partei“ plănuieşte să o provoace pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei la câteva  probe dure. Manifestul politic al partidului implică punerea cancelarului într-o cuşcă pentru a fi judecat că a dărâmat Zidul Berlinului şi construirea unui zid în jurul ţării în scopul îndeplinirii „fascismului umanist“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite