Ţara în care numărul persoanelor vindecate de Covid-19 l-a depăşit pe cel al bolnavilor internaţi

Ţara în care numărul persoanelor vindecate de Covid-19 l-a depăşit pe cel al bolnavilor internaţi

FOTO Getty Images

Numărul persoanelor vindecate de Covid-19 în Belgia, în ultimele 24 de ore, l-a depăşit, pentru prima dată, pe cel al bolnavilor internaţi, scrie Brussels Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimele 24 de ore, 1.260 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19, numărul total al cazurilor fiind acum de 19.691.

Cifrele nu reflectă numărul exact al oamenilor afectaţi de Covid-19, ci depinde de numărul testărilor. Începând de duminică, în Belgia vor fi efectuate, în medie, 10.000 de teste pe zi. Săptămâna trecută, în ţară erau efectuate între 3.500 şi 4.500 de teste, potrivit vrt.be.

Pentru prima dată de la începutul epidemiei în Belgia, numărul celor externaţi într-o zi l-a depăşit pe cel al bolnavilor internaţi: 504 oameni au părăsit spitalele, în ultimele 24 de ore, iar 499 au fost internaţi.

Un număr de 164 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 1.447.

Potrivit datelor Institutului de sănătate, 1.261 de pacienţi sunt trataţi la terapie intensivă.

La nivel global, de la depistarea coronavirusului în China, la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 1,2 milioane de cazuri de infectare şi 64.800 de decese. Din totalul celor afectaţi de Covid-19, mai mult de 247.500 de oameni au fost vindecaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: