Şahul din Estul Mediteranei: Punerea la colţ a Turciei sau angajarea ei în proiectele regionale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile jocuri pe table de şah regionale continuă nevăzute şi greu sesizabile şi la adăpostul crizei de coronavirus, care a captat atenţia tuturor, aşa cum acum circa 5 ani atenţia era ocupată de criza refugiaţilor.

Totuşi, geopolitica îşi continuă efectul relevant asupra majorităţii statelor, iar Estul Mediteranei nu este o excepţie. Un articol trimis de un bun prieten de la Viena mi-a atras, recent, atenţia asupra unei adevărate alianţe şi alinieri depline între Israel, Grecia şi Cipru, cu un sprijin major al SUA şi a numeroase alte state NATO, în ciuda protestelor Turciei.

Dacă impactul Rusiei în Estul Mediteranei a fost contrabalansat, înstrăinarea Turciei de Occident a dat naştere la efecte secundare nedorite. Astfel, alegerile făcute la Ankara şi depărtarea de alianţa tradiţională a Turciei cu Israelul au adus, concomitent cu descoperirile de gaz din Estul Mediteranei, la o îngrădire a Turciei. Totuşi, nu va fi pace iar gazul nu va călători liber spre Europa dacă Turcia nu va fi inclusă în toate aceste proiecte iar interesele sale nu vor fi respectate.

Alianţa trilaterală tripartită Israel-Grecia-Cipru

Relaţiile din ce în ce mai deteriorate turco-israeliene, cu precădere după mai 2010 şi flotila Mavi Marmara - trimisă de Turcia în format internaţional pentru a sparge blocada israeliană în Gaza şi intervenţia trupelor speciale israeliene, soldată cu morţi şi răniţi - au determinat o reaşezare a strategiilor şi alianţelor Israelului în regiune. Mai întâi au început exerciţii militare Israel- state NATO, cu participarea forţelor aeriene şi navale israeliene mai întâi în Israel – exerciţiile Blue Flag începând din 2013 – apoi din martie 2017, exerciţiile NATO din Grecia, Iniohos, la care s-au alăturat mai multe state NATO dar şi Cipru, în 2019.

La acestea s-a adăugat şi invitaţia practic constantă a forţelor navale greceşti pentru participarea Israelului în exerciţiile NATO de pe teritoriul Greciei, care au creat prima variantă de abordare pe o relaţie cvasi-neoficială Israel -NATO, în ciuda opoziţiei Turciei. Exerciţiile Noble Dina din 2019 au însemnat participarea trilateralei Israel-Grecia-Cipru, alături de SUA în exerciţii navale derulate din Creta în Estul Mediteranei.

Au urmat exerciţiile bilaterale Israel-Grecia – exerciţiile de luptă ale Forţelor Navale greceşti din noiembrie 2017 cu trei nave israeliene dotate cu rachete, apoi exerciţii cu forţele aeriene şi forţele navale Grecia-Israel. În paralel, a început intensificarea exerciţiilor militare Israel Cipru(cel oficial, partea grecească, fireşte) – martie 2017, 3 zile exerciţii în Cipru pentru forţe aeriene şi apărarea antiaeriană, apoi în iunie 2017, 500 de militari din forţele de comando israeliene şi două elicoptere de atac şi avioane de luptă au participat la exerciţii în Cipru, iar Ciprul a participat la 3 exerciţii comune în Israel în începutul lui 2018, decembrie 2018, decembrie 2019.

De aici la formatul trilateral nu a fost decât un pas. În noiembrie 2017 a avut loc primul summit trilateral al miniştrilor Apărării din Israel, Grecia şi Cipru, la Atena, promovând securitatea maritimă şi energetică, stabilitatea şi pacea în Estul Mediteranei, excluzând şi marginalizând Turcia. Apoi a fost înfiinţat Parteneriatul din Estul Mediteranei, EastMed/MEP care viza cooperarea pe dimensiunile contra-terorismului, împotriva proliferării nucleare şi pentru misiuni de Securitate maritime şi de căutare şi salvare- search-and-rescue.


FOTO Getty Images

grecia steag_getty

Gambitul intervenţiei şi susţinerii greco-cipriote de la Rusia la SUA

Grecia şi Cipru şi-au orientat mare parte a susţinerii strategice pe postura lor de state membre ale UE. Grecia şi-a apărat postura şi ca stat membru al NATO, dar tentativa de anexare grecească a Ciprului din perioada dictaturii coloneilor s-a soldat cu intervenţia turcă în partea de sud a insulei şi la separarea părţilor prin prezenţa trupelor britanice sub mandate ONU. Negocierile de reunificare a insulei s-au soldat cu un eşec odată ce planul de pace al ONU a fost subminat de perspectiva integrării părţii cipriote greceşti în UE, de unde votul la referendum favorabil plaanului de reintegrare în partea turcă şi nefavorabil în partea grecească, care era deja cu avantajul aderării sigure la UE. A fost, de altfel, singurul caz în care europenizare nu a dus la soluţionarea conflictului, din contra, a blocat această perspectivă.

La nivel securitar şi pe dimensiunea apărării, mai întâi Ciprul, dar şi Grecia au optat, după anul 2000, pe o apropiere de Rusia, bazată pe credinţa comună creştin ortodoxă. Acest lucru a ajutat în faza de început, atunci când Turcia a început forajele şi intervenţiile împotriva altor companii, în jurul Ciprului – după descoperirea de către Israel a câmpului Leviathan. Atunci Rusia a intervenit, în prima perioadă a prezenţei sale în Estul Mediteranei şi în Siria.

Ulterior, apropierea ruso-turcă în Siria, cu precădere, urmată de intervenţiile Rusiei în subminarea recunoaşterii  de către Grecia a Macedoniei de Nord, campania informaţională internă şi expulzarea unui număr de ofiţeri de informaţii şi diplomaţi ruşi de către Atena, precum şi încheierea diferendului Greco-macedonean – soldat cu primirea Macedoniei de Nord în NATO şi deschiderea negocierilor cu UE – au determinat răcirea relaţiilor ruso-greceşti şi reorientarea Greciei(şi a Ciprului) către Israel, NATO, Franţa şi SUA.

Peste toate, proiectul exploatării de gaz a legat Israelul, Ciprul şi Grecia, care au semnat, la 2 ianuarie 2020, un acord privind lansarea unei conducte de gaz ce urma să transporte gazul din Israel prin partea greacă a Ciprului şi, respectiv către Grecia şi UE. Conducta ar traversa însă părţi ale Estului Mediteranei revendicate de Turcia ca aparţinând zonei sale economice exclusive, potrivit UNCLOS, convenţiei ONU pentru dreptul Mării.

În Martie 2019, secretarul de stat al SUA a anunţat sprijinul SUA pentru această cooperare trilaterală în Estul Mediteranei – bazată pe sprijinul constant pentru Israel şi pe divergenţele cu Turcia vizând Siria şi cumpărarea de baterii S400 din Rusia. În plus, o lege bipartizană - Eastern Mediterranean Security and Energy Partnership Act - a fost votată şi promulgată la 19 decembrie 2019, în Congres şi permite SUA sprijinul deplin pentru parteneriatul trilateral în domeniul energiei şi apărării, ridicând embargoul pentru arme asupra Ciprului.

rusia turcia steag

De la cooperare la confruntare ruso-turcă: Siria, Libia şi efectul asupra conductei de gaz spre Europa

Geopolitica conductei de gaz care ar aduce producţia din Leviathan spre Europa e, însă, mult mai complicată. De la început, Israelul nu a dorit să-şi pună ouăle în acelaşi coş, cel grecesc-cipriot. A propus o fabrică de gaz natural lichefiat – LNG – amplasată în Cipru, cu condiţia ca Ciprul să permit continuarea conductei către Turcia şi utilizarea aici a sistemului conductelor de gaze intern turcesc, a conductelor din proiectele TANAP şi TAP pentru transportul în Europa, aceste conducte fiind deja construite sau în proiecte în dezvoltare avanată.

Ciprul s-a opus vehement, a spus că nu acordă dreptul de construcţie al conductei spre Turcia cât timp nu recunoaşte Ciprul şi nu ajută la reunificarea insulei. Deşi ameninţată cu blocarea proiectului de conductă spre Cipru, Nicosia nu a cedat în faţa presiunilor Israelului.

Aşa s-a ajuns de la varianta 4 miliarde metri cubi pe ani pentru fabrica de LNG cipriotă – care ar fi făcut fezabilă şi exploatarea gazului din jurul Ciprului şi valorificarea lui – şi 8-10 mld metri cubi pe an pentru conducta către Turcia, la proiectul unei conducte de 2000 km cu costuri iniţiale estimate la 6,2 miliarde dolari, în prezent vorbindu-se de 35 miliarde de euro. Aceasta implică controlul pe dimensiunea apărării al SUA şi Franţei, staţia radar israeliană de mare distanţă Beyond the Horison amplasată în Creta, cu distanţă de 600 km şi drone de supraveghere şi intervenţie pe toată lungimea conductei, cu implicarea în proiect a Italiei, deopotrivă. Egiptul a participat la delimitarea teritorială la nivelul zonei economice exclusive, în timp ce Rusia nu a fost deloc implicată. Marele perdant rămâne Turcia.

Între timp, relaţia ruso-turcă s-a complicat tot mai mult atât în Siria, cât şi în Libia, unde Turcia susţine opoziţia siriană şi a ales să intervină de partea guvernului de la Tripoli recunoscut de ONU, al lui Fayez-Al Sarraj, în timp ce Rusia susţine trupele loialiste ale lui Al Assad şi pe generalul rebel Khalifa Haftar în Libia. Atât în Siria cât şi în Libia, trupele ruse şi turce, plasate de părţi diferite ale combatanţilor, s-au înfruntat nu o dată şi aceste ciocniri s-au soldat cu morţi şi răniţi. Turcia a utilizat această situaţie pentru a încheia un acord militar şi de delimitare maritimă cu Libia prin care şi-a creat o bază de revendicare serioasă a zonei economice exclusive în relaţia cu proiectul conductei Est-Mediteraneene.

De fapt, este vorba despre utilizarea a două argumente majore: ignorarea de către Ciprul grecesc a intereselor părţii turce – autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută numai de Turcia, care are trupe amplasate pe partea turcă a insulei – cu propria sa zonă de litoral şi zonă economică exclusivă, după cum o interpretează Turcia; şi ignorarea articolului 57 al Convenţiei UNCLOS, a Dreptului Mării care acordă cele 200 mile marine zonă economică exclusivă pe baza distanţei de la ţărmurile înconjurătoare, lungimii litoralului şi masei teritoriale din vecinătate, şi asta când nu există revendicări contrare, fapt ce infirmă demarcarea hărţii europene de la Sevilia.

Incluziunea deplină: angajarea Turciei şi soluţia paşnică în Cipru şi pentru conducta EastMed

Turcia susţine că nici interesele sale directe nu sunt luate în consideraţie, deşi Ciprul are acord cu Egiptul, plasat mai departe decât coastele Turciei şi ale Libiei de zona în dispută. EastMed, proiectul conductei europene de gaz din Israel, se bazează pe acordarea celor 200 de mile zonă economică exclusivă insulelor greceşti Creta, Karpatos, Rhodos şi Catellorizo, pe lângă care ar trece conducta, unele din cele mai mici insule din Mediterala, în schimb Turcia e văduvită de dreptul său.

Or Turcia vine cu argumentele masei teritoriului său din Anatolia şi liniei de coastă de 1600 km de jur împrejurul Estului Mediteranei, fapt ce-i conferă drepturi directe asupra zonei maritime unde urmează să fie amplasată conducta. Aşa cum anticipase Israelul, excluderea Turciei din proiectul EastMed şi din Forumul Gazului Est Mediteranean nu este posibilă, cu riscul unei confruntări directe şi a continuării explorării – legale – şi a exploatării(ilegale) în zona apelor teritoriale ale Ciprului turcesc şi în regiunea pe unde urmează să treacă conducta, revendicată direct de Turcia.

Cum în această perioadă criza de coronavirus a dus la prăbuşirea cererii generale şi a preţului petrolului şi gazului, proiectul EastMed aşa cum e el conceput astăzi nu e fezabil, iar revenirea la considearea drepturilor Turciei şi a includerii Turciei în proiect este tot mai prezentă în discuţiile din spatele uşilor închise. Ciprul a ameninţat Turcia cu arestarea echipajelor navelor care forează în jurul părţii turce a insulei, dar ameninţarea e mai degrabă o glumă proastă.

Pe de altă parte, Grecia şi-a schimbat politicile, s-a apropiat de generalul rebel Haftar, care denunţă acordul Libiei cu Turcia, în timp ce premierul grec Mitsotakis a început susţinerea politicilor americane, fiind primit şi la Casa Albă. Grecia va primi, cel mai probabil, fonduri pentru zona apărării mai mari din SUA, de unde va cumpăra armament, în timp ce Franţa a trimis port avionul Charles de Gaulle în zonă pentru a echilibra raportul de forte şi a descuraja acţiunile Turciei. Militarizarea regiunii Ciprului a continuat cu permisiunea dată de Nicosia pentru deschiderea unei baze militare a SUA, Israel şi Franţei în sudul insulei.

Oricât s-ar flexa muşchii diferiţilor actori în regiune, perspectiva soluţionării chestiunii cipriote, ca şi cea a conductei EastMed - indiferent care va fi ruta sa finală - nu se poate face prin forţă şi impunere a unei soluţii. Turcia a înţeles şi ea costurile jocului cu Rusia, de care are nevoie pentru propria sa securitate, cu preponderenţă în Siria, dar şi trădările şi duplicitatea Moscovei. Pe de altă parte, şi partea europeană şi Israelul au înţeles, cu atât mai mult în aceste vremuri, că soluţia trebuie să fie una paşnică şi inclusivă, care conţine şi Turcia cu interesele sale. Acum sau într-o epocă post-Erdogan.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite